Imprimati articolul

Kiwi pe pământ dobrogean

Originare din China, descoperite de americani abia prin anii ’60 şi produse la scară largă în Noua Zeelandă, fructele de kiwi şi-au făcut apariţia într-un târziu şi pe piaţa româneacă. Adevărul este că puţini dintre cei care le-au adus în ţara noastră şi-au imaginat că planta ar putea fi aclimatizată în condiţiile din sudul României.

Fiind o plantă de origine mediteraneană, un an bun pentru kiwi înseamnă apă din plin şi căldură, condiţii care la noi se întâlnesc cu precădere de-a lungul Dunării şi mai ales în Dobrogea. Oamenii de ştiinţă susţin că acolo unde se cultivă piersic se poate cultiva cu succes şi kiwi. Specia apreciată şi cunoscută de noi este Actinidia Deliciosa, dar mai există şi o altă specie care poate fi cultivată în orice zonă din ţara noastră, Actinidia Arguta, cu fructe mai mici şi mult mai aromate. 

O cultură fără pretenţii

Planta nu este deloc una pretenţioasă, nu are nevoie de tratamente speciale împotriva bolilor şi dăunătorilor şi nici de fertilizări. Pare incredibil, dar kiwi rezistă bine şi la temperaturi scăzute.

Cei tentaţi să cultive kiwi în grădina de lângă casă sau chiar să înfiinţeze o plantaţie trebuie să ţină cont de câteva cerinţe agrotehnice: planta este o liană, motiv pentru care are nevoie de sistem de susţinere; este o mare iubitoare de apă, de aceea investiţia necesită şi amenajarea unui sistem de irigaţie; nu suportă curenţii puternici de aer.

Kiwi este unisexuat dioic, ceea ce înseamnă că, printre femele, din loc în loc mai trebuie amplasat şi câte un mascul cu rol de polenizator, cam în raport de 6:1. Printre soiurile apreciate se numără Hayward – femelă şi Tomuri – mascul, dar adesea în cultură pot fi întâlnite şi selecţiile Kramer, Katuscia şi AD 20. 

Distanţele de plantare sunt de 5 m între rânduri şi de 3,5 între plante pe rând.
În primii ani de viaţă ai plantaţiei, pe timp de iarnă trunchiul trebuie acoperit cu paie sau coceni, dar pe parcurs se poate renunţa la această practică. Primăvara se fac câteva lucrări comune cu cele ale viţei-de-vie: tăiat, dirijat, legat pe sârmă, revizuirea sistemul de susţinere – întinderea sârmelor şi înlocuirea şpalierilor rupţi. Solul se menţine înierbat, intervalul cosit mecanic, iar între plante cosit manual.

Pe lângă sistemul de irigaţie, preferabil micro-aspersie, mai este nevoie de o perdea de protecţie care să apere plantaţia de vânt, deoarece este foarte sensibilă la acest factor.

Păstrarea fructelor nu ridică probleme deosebite

Respectând cerinţele plantei, după 7-8 ani, la condiţiile din ţara noastră, putem obţine o producţie de 20 de tone. Fructele se recoltează cât mai târziu, la sfârşitul lui octombrie de regulă, şi pot fi livrate imediat deoarece se consumă în general când sunt moi. În primii ani, când producţiile sunt mai mici, nu este nevoie de un depozit cu atmosferă controlată, fructele putând fi păstrate în acelaşi depozit cu celelalte fructe, dar în celule separate deoarece merele, de exemplu, degajă etilenă, substanţă care accelerează coacerea. 

Materialul săditor este accesibil, doar cu 10-20 % mai scump decât cel de cireş.
În cadrul Facultăţii de Horticultură din Bucureşti se află o plantaţie de soiuri şi hibrizi de kiwi, Deliciosa şi Arguta, colecţia reprezentând o bază de înmulţire şi observaţie. Cei interesaţi de procurarea materialului săditor se pot adresa specialiştilor de aici.

Kiwi este fructul cel mai bogat în substanţe nutritive. Conţine aproximativ 100 mg de vitamina C la suta de grame, dintr-un fruct putând fi asigurată cantitatea zilnică necesară. Este antioxidant şi anticancerigen iar fibrele pe care le conţine contribuie la buna funcţionare a tractului digestiv. Reduce riscul apariţiei, bolilor de inimă şi protejează sistemul imunitar. În plus un fruct care nu este tratat nu conţine reziduuri chimice!

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

֩ Comentarii