Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

     

Imprimati articolul

Johan, vinovatul

Şi pentru că cineva trebuie să plătească totuşi pentru toate relele făcute, petrecăreţii au apelat la o metodă simplă de tot: localnicii au confecţionat o păpuşă din paie care primeşte diferite nume, în funcţie de sat, şi care, la sfârşitul celor trei zile de distracţie, este acuzată că a generat toate problemele şi, după o judecată în faţa satului, drept pedeapsă i se dă foc, aidoma ceremoniilor sacrificiale amintite încă din scrierile egiptenilor referitoare la indo-europenii care au fondat Ţara Mitanni. Evenimentul este de mare însemnătate şi la el participă toţi membrii comunităţii, „pentru că există credinţa că sacrificiul păpuşii de paie are rolul de a arde răul şi de a aduce prosperitate pentru sat“, după cum spune Hans Feier, unul dintre şvabii bănăţeni emigraţi în Germania, dar care se întoarce aproape în fiecare an pentru a celebra această sărbătoare din Banatul Montan.

Chetă pentru petrecere

În comuna Dognecea din Caraş-Severin a fost mare distracţie şi în acest an de Făşanc. Locuitorii s-au deghizat în diferite personaje. Apoi, tinerii au confecţionat o păpuşă din paie cu care au umblat pe la casele sătenilor, ca să organizeze o chetă. Ei le-au spus consătenilor că acela este Johan şi că are nevoie de bani, mâncare şi băutură. Nu există casă în Dognecea în care, potrivit tradiţiei, să nu fi intrat alaiul.

Acest colind cu păpuşa de paie are darul de alunga relele din sat, speriate de înfăţişarea fioroasă a păpuşii, şi de a-i pregăti pe localnici de intrarea în post, când încetează toate petrecerile până la Paşti. Sătenii contribuie la marea petrecere cu alimente, răchie, bere şi bani pentru muzicanţi. Pentru toate „ghiduşiile“ provocate de tinerii care au petrecut, a fost găsit vinovat tot Johan. Acela a fost pedepsit aspru: după ce a participat la ultimul bal de dinaintea primei zile de post, a fost declarat mort, i s-a făcut un prohod, după care sătenii i-au dat foc, aidoma ceremoniilor funerare păgâne ale vechilor germanici.

Clement LUPU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

Vizualizari: 213



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI