Imprimati articolul

Izolarea României

După încheierea Pactului Molotov-Ribbentrop, România - în loc de a avea vecine două forţe rivale între care, spune Constantin Kiriţescu, „ne puteam balansa“, aveam acum de-a face cu doi duşmani legaţi prin tovărăşia de arme şi de interese.

Starea de tensiune permanentă întreţinută de sovietici pe plan diplomatic şi militar, atacurile antiromâneşti la nivel înalt, să amintim discursul ţinut de Molotov la 29 martie 1940 în care, printre altele, ministrul de externe sovietic a vorbit şi despre Basarabia, anunţând intenţia ţării sale de a o reîncorpora, „pe căi pacifice“, au îngrijorat şi mai mult opinia publică românească.

Promisiuni uitate

Aşa stând lucrurile, guvernul român a vrut să ştie dacă garanţia franco-britanică oferită României, cu un an înainte, mai rămâne valabilă. Ambasadorul britanic la Bucureşti, sir Regiland Hoare, a comunicat că „guvernul Maiestăţii Sale şi-ar putea ţine angajamentele numai dacă Turcia ar sări imediat în ajutorul României, iar Italia nu s-ar opune“. Trimiterea la aceste ţări dovedea cu prisosinţă priorităţile Marii Britanii pentru interesele ei în Mediterana, iar formularea ambiguă a răspunsului făcea să reiasă dezinteresul pentru cauza României.

De altfel, putem spune că, în concepţia politicienilor englezi, soarta ţării noastre era hotărâtă. De altfel, Winston S. Churchill scrie într-un memorandum din septembrie 1939: „S-ar putea foarte bine ca Rusia să ia României Basarabia, dar aceasta nu ar aduce atingeri intereselor noastre majore şi care constau în a opri marşul german spre estul şi sud-estul României ...[România] va trebui să se considere fericită dacă va ieşi din acest conflict nepierzând decât Basarabia şi partea sudică a Dobrogei, pe care ea ar trebui să o dea Bulgariei pentru a permite formarea unui bloc balcanic.“

Sentimentul izolării

Garanţiile franco-britanice rămân astfel literă moartă, iar România cunoaşte acut sentimentul izolării. De aceea, o parte a opiniei publice cere să se caute protecţie la bunele oficii ale Reichului pentru a ieşi din izolare şi a ne apăra independenţa şi integritatea teritorială, ameninţate de alianţe ce se urzeau în jurul ţării. Şi aici România primeşte sfaturi de tipul „Ca să obţii ceva (adică pacea), trebuie să ştii să dai (adică teritorii).“

Toate acestea au făcut ca, la 19 aprilie 1940, regele să convoace un Consiliu de coroană restrâns. S-au pus în discuţie două ipoteze: prima o agresiune din partea germanilor la care s-ar alătura ungurii invadând Transilvania, iar a doua ocuparea Basarabiei de către sovietici. În ambele cazuri s-a convenit că reacţia românească nu poate fi decât rezistenţa armată.

Drept urmare, au fost mobilizaţi aproximativ 760.000 de rezervişti, efectivele marilor unităţi au fost sporite la cifra stabilită pentru război, iar pentru dotarea unităţilor s-au rechiziţionat 280 mii de cai, 45.300 de căruţe, 3.330 de autocamioane şi automobile.
Păcat că această mobilizare s-a dovedit zadarnică.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2010

֩ Comentarii