Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Investiţiile ANIF la vremea scadenţei

Odată cu venirea toamnei, au început să fie finalizate pe bandă rulantă lucrările executate de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.

Chiar zilele trecute (pe 15 noiembrie) a avut loc o recepţie la Staţia de pompare de desecare SPE Bălteni, pe malul drept al râului Prut, sat Bălteni, comuna Probota, judeţul Iaşi. Perioada de execuţie a fost de 24 de luni, iar valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la 5.478.000 lei. Astfel s-a realizat îmbunătăţirea evacuării apelor din incinta îndiguită a amenajarii de desecare Trifeşti – Sculeni, cu suprafaţa deservită de 8.130 hectare.

Desecări şi drenaje

La Sucursala Mureş-Olt Mijlociu, în septembrie, s-a făcut recepţia la obiectivul de investiţii „Amenajarea terenurilor alunecate şi eliminarea excesului de umiditate în zona localităţilor Bobaia – Boşorod, judeţul Hunedoara“. Execuţia a început în decembrie 2007, iar valoarea lucrărilor a fost de 165.997 lei. Prin construcţiile hidrotehnice executate (consolidări din gabioane) şi lucrările de scarificări şi uniformizări în planuri continue  s-au stopat alunecările de teren, iar locuitorii celor două sate vor putea utiliza terenurile agricole, fără teama unor inundaţii.

Investiţia „Completarea lucrărilor de desecare şi drenaj în zona Şercaia-Mândra“, judeţul Braşov, s-a derulat în anii 2008-2009. Cele 60 ha ocupate efectiv de lucrări de desecare-drenaj au prezentat multiple degradări cauzate de excesul de umiditate produs în urma ploilor abundente. Acest fapt a produs pagube importante agricultorilor prin inundaţii considerabile şi blocarea căilor de acces. Valoarea totală a investiţiei a ajuns la 714.573,52 lei. Lucrările executate, prin natura lor, vor conduce la creşterea suprafeţelor cu folosinţă agricolă.

Completări şi reabilitări

Amenajarea Desecare Răzoare Lăpuş – Libotin a fost propusă la reabilitare de către sucursala teritorială Tisa-Someş în anul 2007. A urmărit redarea în circuitul agricol a 500 ha şi apărarea împotriva inundaţiilor a localităţilor Libotin, Lăpuş, Rogoz, Dămăcuşeni şi Răzoare.

Valoarea obiectivului de investiţie recepţionat este de l.086.058 lei, reprezentând reprofilări văi, canale de desecare, reabilitări podeţe, drenuri colectoare şi absorbante, modelări - nivelări, lucrări transversale pe canale şi ravene, plantaţii ravene şi scarificări. Prin execuţia acestor lucrări s-a eliminat excesul de umiditate din lunca râului Lăpuş, s-a asigurat o pantă uniformă a terenului, o folosire eficientă a terenurilor.

Tot în septembrie, Sucursala Teritorială Argeş – Buzău a recepţionat obiectivul „Completare şi reabilitare lucrări de amenajare torenţi Valea Nucului şi Valea Mărului – zona Lereşti“ din judeţul Argeş. Execuţia a început în august 2008 şi a costat 734.682,57 lei. Prin construcţiile hidrotehnice realizate (baraje, traverse din beton) se asigură reţinerea aluviunilor de pe versanţi şi stabilitatea lor pe văile Mărului şi Nucului, precum şi ţinerea sub control a eroziunii în adâncime.

Traian DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2009

Vizualizari: 297



֩ Comentarii

 
֠ 1.     albu magdalena -- (17-November-2009 )
Ma bucur ca am aflat prin intermediul articolului dvs. despre finalizarea in acest an a lucrarilor de desecare-drenaj din zona "Sercaia-Mandra", jud. Brasov, al carei sef de proiect la toate fazele de protectare am fost. E o lucrare cu un impact de mediu pozitiv in arealul respectiv si o investitie importanta, pe care ANIF-ul a promovat-o cu succes in anul 2007, cand a avut loc elaborarea proiectului in sine. Cu stima, drd. ing. M. Albu (sef proiect "Mandra-Sercaia"-Brasov)

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI