Imprimati articolul

Îngrijirea ovinelor în perioada de păşunat

Cu una sau două săptămâni înainte de scoaterea la păşune, oile vor fi trecute prin răscol pentru a fi examinate din punctul de vedere al stării de sănătate şi pentru a se repune crotaliile de identificare căzute. Se face toaletarea ongloanelor, iar lâna extinsă prea mult în jurul ochilor se tunde. Având în vedere că de multe ori la începutul păşunatului oile sunt scoase împreună cu mieii neînţărcaţi, trebuie să se asigure necesarul de consum pentru oi, precum şi spaţii de odihnă uscate pentru mame şi miei.

Pregătirea animalelor

Pe perioada de păşunat se execută şi lucrări de întreţinere a păşunii, cum ar fi tăierea scaieţilor şi a turiţelor, pentru a evita deprecierea lânii cu impurităţi vegetale. Înainte de tuns se va evita trecerea oilor prin apă, plimbatul pe drumuri cu praf sau culcatul pe locuri nisipoase. Toate aceste reguli trebuie respectate pentru a nu deprecia lâna cu impurităţi telurice.

În zonele cu precipitaţii mai abundente, cum este Câmpia de Vest sau zona Dobrogei, unde se cresc oi cu lână fină, este necesar ca pe timp ploios animalele să fie adăpostite în saivane, şoproane sau copertine existente pe păşuni pentru a evita spălarea lânii şi pentru a preveni bolile afrigore. În timpul tunsului, oile vor avea un program de păşunat, care să ţină seama de cerinţele impuse de programul de tuns, precum şi de operaţiunile de condiţionare a animalelor în vederea tunderii. După acest proces, oile se vor păşuna aproape de adăposturi sau şoproane şi se vor lua măsuri de combatere a scabiei.

Ideal ar fi sistemul intensiv

Are ca obiectiv integrarea sectorului ovin în sistemul agriculturii intensive. Existenţa suprafeţelor întinse de pajişti naturale în zona de deal şi montană oferă condiţii naturale favorabile de creştere a ovinelor, cu respectarea tehnologiilor de întreţinere, exploatare şi ameliorare.

În zonele de câmpie, furajarea se realizează pe baza sistemului intensiv de culturi cerealiere şi de plante furajere. Pentru creşterea intensivă a oilor la păşune, trebuie luate în considerare atât păşunile naturale ameliorate, cât şi cele cultivate din zonele de deal şi depresionare, caracterizate printr-un regim al  precipitaţiilor anuale de 700-900 mm, precum şi păşunile irigate din zona de câmpie. Parcelarea pajiştilor cultivate se poate face cu ajutorul unor stâlpi şi fire de sârmă, uneori conectate la păstorul electric, elementele de parcelare fiind mobile, astfel încât ele să poată fi mutate odată cu înaintarea frontului de păşunat sau se mai poate practica parcelarea fixă cu ajutorul unor delimitatoare din lemn, piatră sau garduri de sârmă cu stâlpi de beton.

Luând în considerare o producţie medie de masă verde de 40-50 t/ha, se poate aprecia, în mod orientativ, că pentru păşunat şi fân în perioada de stabulaţie, un efectiv de 1.000 ovine are nevoie de 70-75 ha, cu o încărcătură de 13-15 oi/ha, iar dacă se asigură numai necesarul de masă verde, pentru acelaşi efectiv este nevoie de doar 40 ha, încărcătura fiind de 20 animale/hectar.

O atenţie deosebită se va acorda tratamentelor obligatorii de combatere a bolilor infecţioase şi parazitare la ovine, cât şi toaletării regulate a ongloanelor. La scoaterea pe păşune şi la intrarea în stabulaţie se aplică obligatoriu tratament antiparazitar, care se va repeta la o lună pentru a prinde parazitul în toate fazele dezvoltării sale. Este, de asemenea, foarte important ca oile să fie supuse vaccinării anticărbunoase şi antitetanice.

Prof. Dr. Stelian DĂRĂBAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 9, 1-15 MAI 2010

֩ Comentarii