Imprimati articolul

Începutul asigurărilor agricole în România

Scurt istoric

Forme de asigurări agricole au existat şi înaintea instaurării regimului comunist. Acestea erau concentrate mai mult în Transilvania, urmând modelul occidental, orientându-se în mod special pe asigurarea animalelor. Existau mai multe societăţi care răspundeau intereselor unor comunităţi locale.

De asemenea, erau instituţii care funcţionau pe bază de mutualitate, dar singura societate cu adevărat importantă era ADAS (actuala ASIROM). Agricultura era structurată în două mari sectoare: agricultura cooperatistă, care deţinea cea mai mare pondere din suprafeţe, şi agricultura de stat, care avea în administrare până în 2 milioane ha.

Existau două sisteme diferite de protecţie a producătorilor agricoli. ADAS se ocupa de asigurarea CAP-urilor, percepând prime modice, dar cu condiţii de asigurare bine structurate, inspirate din Occident. Pentru întreprinderile agricole de stat nu existau asigurări. Instituţia care gestiona despăgubirile era Departamentul de Stat al Agriculturii, din subordinea Ministerului Agriculturii.

Conform legislaţiei, în fiecare an se preleva o cotă din profiturile întreprinderilor agricole de stat din care se făceau despăgubirile. Sistemul nu era echitabil şi a dus la nemulţumirea mai multor IAS-uri, din mai multe motive: nu toate IAS-urile aveau profit, dar fondurile se distribuiau tuturor şi chiar a fost propusă modificarea legislaţiei.

După 1989, ADAS s-a împărţit în trei: ASIROM, ASTRA şi CAROM, dar domeniul a fost oarecum trecut cu vederea. Prima societate cu adevărat specializată în acest domeniu a fost AGRAS, înfiinţată în septembrie 1992 cu capital obţinut de la patru foste IAS-uri: Huşi, Valea Călugărească, Jidvei şi Smârdan.

Un avantaj a fost acela că trei dintre ele proveneau din domeniul viticol. După aceasta, compania a obţinut de la Institutul Meteorologic o estimare a riscurilor pe o perioadă de 100 de ani, pentru fiecare risc în parte, care au fost completate ulterior cu statisticile Ministerului Agriculturii privind evenimentele meteorologice şi daunele suportate pe o perioadă de 25 de ani.

Primii clienţi ai asigurărilor agricole din România erau tot fostele IAS-uri, deoarece era foarte dificil de ajuns la producătorii individuali. Din păcate, şi la această oră, tot pe fondul fostelor IAS-uri, aproximativ 2 milioane ha, se încheie cea mai mare parte din asigurările agricole.

Începând cu 2002, s-a conceput un sistem care să fie foarte uşor de implementat şi de înţeles pentru producătorii individuali, care, până în 2004, a început să funcţioneze. Producătorii mai mari nu aveau încă o cultură a asigurărilor foarte dezvoltată, fapt ce a îngreunat dezvoltarea pe acest segment şi s-a ajuns la o situaţie de scădere nefondată a primelor de asigurare, cu toate că rata daunei a ajuns în prezent la peste 100%.

România, în faţa schimbărilor climatice

În ţara noastră au existat schimbări climatice în ceea ce priveşte seceta, stare care s-a acutizat în ultima perioadă, dar în ceea ce priveşte grindina situaţia s-a încadrat în limitele normale. Adică, au existat şi în trecut cazuri când peste 30 de judeţe ale ţării au fost afectate de grindină, urmate de ani fără evenimente. Se poate spune că, din punctul de vedere al riscurilor obişnuite, situaţia nu s-a schimbat semnificativ.

Popularizarea asigurărilor agricole

Există două categorii de soluţii: unele care ţin de societăţile de asigurări şi altele care depind de autorităţile de reglementare în domeniu, aici fiind vorba de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi de Ministerul Agriculturii. „Trebuie revizuită şi îmbunătăţită legislaţia în domeniul asigurărilor în general şi alocat un capitol special acestui segment pentru că are un caracter propriu, la care să se întocmească o subdiviziune nomenclator pentru a clarifica aspectele specifice.

Gestionarea rezervelor trebuie să ţină seama de sezonalitatea acestor asigurări. Un pas important este înfiinţarea, la iniţiativa Ministerului Agriculturii, împreună cu cei interesaţi, a unei societăţi de asigurare mutuală.

Ministerul are instrumentele necesare promovării acestui tip de societate atât către producători cât şi către companiile interesate. Societatea de Asigurări Mutuale este înfiinţată pe principiile Codului Civil, fiind o societate non-profit. Conform modelului de legislaţie francez, o astfel de societate are ca rezultat un excedent, şi nu un profit. Cei care se asigură pot fi şi asiguratorii, ei controlând activitatea societăţii şi redistribuindu-şi excedentul. Toate părţile implicate au drepturi egale în adunările generale.

La societăţile pe acţiuni, acţionarul sau acţionarii majoritari îşi impun propriile politici spre a obţine profit, acest fapt fiind, la un moment dat, în detrimentul asiguraţilor. Din acest punct de vedere, societatea mutuală este ferită de astfel de pericole. Totuşi, aceste societăţi sunt obligate să aibă un fond de rezervă cu care să garanteze despăgubirile“, a explicat Maura KLASSEK, fost director General al AGRAS.

Reglementarea legislativă pentru asigurările agricole

Cadrul legal îl reprezintă Legea nr. 381 privind acordarea de despăgubiri pentru riscuri catastrofale. Legea a fost iniţiată în 1994 după modelul legislativ italian, dar a fost adoptată în 2002 într-o altă formă decât cea iniţială, dar, din păcate, nu s-a pus în aplicare mai devreme.

Acest lucru a fost în detrimentul societăţilor de asigurare, deoarece, în 2003, au existat mari întârzieri în plata despăgubirilor către producători şi alte întârzieri în decontările cu societăţile de profil pentru primele de asigurare. Procesele de producţie s-au reluat cu întârziere, fapt pentru care au fost învinuite societăţile de asigurare. În lege existau două principii de funcţionare: pentru riscuri catastrofale şi pentru riscuri obişnuite.

„Cu toate acestea, există multe exprimări confuze care trebuie rectificate. De asemenea, ar trebui să fie menţinut principiul subvenţionării deoarece este o practică obişnuită în toate ţările cu un sistem de asigurări dezvoltat pentru că mulţi producători nu au posibilitatea de a plăti primele“, a subliniat Maura Klassek.

Există şi o prevedere legată de colaborarea ministerului cu Agenţia Naţională de Meteorologie şi Hidrologie care ar trebui să fie detaliată, astfel încât, pe baza monitorizării riscului, companiile de asigurare să poată practica o politică de primă corectă şi echitabilă atât pentru ele, cât şi pentru asiguraţi. Prima era subvenţionată de către Ministerul Agriculturii, dar aceste subvenţii veneau târziu, afectând bugetul societăţilor, dar în 2007 acestea nu s-au mai acordat.

De asemenea, pentru a se evita eventualele neînţelegeri ar trebui păstrată, în cadrul primăriilor, o evidenţă a pagubelor plătite, deoarece au existat situaţii când unii proprietari nu au fost despăgubiţi sau producătorii mai mari au fost favorizaţi.

Când ne referim la riscuri obişnuite, vorbim despre acele evenimente care acţionează pe arii restrânse şi care au o distribuţie aleatorie şi imprevizibilă. Pentru ca asiguraţii să fie despăgubiţi, aceştia trebuiau să demonstreze că au încheiat o poliţă la un asigurator agreat de Ministerul Agriculturii, care să cuprindă riscurile asigurate. Constatarea se făcea de către reprezentantul legal al ministerului împreună cu inspectorul de daune al societăţii la care era încheiată poliţa.

Mihai CRĂCEA,  Editor, Publicaţiile XPRIMM
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2009

֩ Comentarii