Imprimati articolul

În premieră naţională, Târgul vânătorilor

Sibiul se dovedeşte a fi nu doar oraşul marelui muzeu Brukenthal, ci şi al multor altora care l-au ridicat la rangul de Capitală Culturală Europeană, sibienii dovedindu-se a fi cei mai receptivi atunci când vine vorba de artă, de exprimare a fenomenului cultural.

Zilele trecute, la invitaţia Regiei Naţionale a Pădurilor, am avut deosebita şansă de a participa la primul târg de vânătoare ce a avut loc vreodată în România. Exponatele pe care le-am admirat aici, deşi nu au valoarea artistică a picturilor făurite de penelul pictorilor care expun în faimosul muzeu Brukenthal, au impresionat prin frumuseţea, raritatea şi puterea lor de a trezi în fiecare om fiorul vechilor poveşti vânătoreşti sau nostalgia partidelor de vânătoare, pe care mulţi dinte noi le cunoaştem doar din scrieri.

Ce-i drept, publicitatea în jurul Târgului de Vânătoare, ai cărui actori principali au fost Regia Naţională a Pădurilor şi Direcţia Silvică Sibiu, nu s-a ridicat la nivelul valorii sale, poate şi pentru faptul că locaţia a fost retrasă. Nimic din toate astea nu a ştirbit însă farmecul acestui târg vânătoresc. Poate cel mai important lucru pe care trebuie să-l spunem despre această manifestare este că aici au fost expuse cele mai valoroase trofee vânătoreşti ale ţării noastre.

Trofee cu care ne mândrim în întreaga lume!

Printre recordurile naţionale medaliate cu aur se numără trofeul de la un Cerb comun, vânat în 2003, pentru care am obţinut 264,51 puncte pe scara valorică a vânătorii mondiale. Probabil unul dintre cele mai vechi exemplare este cel al unei Capre negre, vânată în Munţii Făgăraş în anul 1934 şi care a obţinut 141,10 puncte. Se ştie că printre crenelurile de stâncă ale Carpaţilor româneşti se adăpostesc cele mai multe exemplare de Capră neagră din lume.

Cu siguranţă, cele mai palpitante şi mai dinamice partide de vânătoare le oferă ciurdele de mistreţi, iar recordul naţional pentru trofeul de mistret a primit 144 de puncte. În acelaşi context al performanţelor se înscriu şi trofeele câştigate pentru Ursul brun. Cea mai mare blană  a primit 673 de puncte şi provine de la un urs vânat în Harghita, în 1984, cel mai probabil de Nicolae Ceauşescu.

De remarcat este faptul că majoritatea trofeelor impozante au fost câştigate înainte de 1989 şi aparţin chiar lui Ceauşescu. Am putut admira aici şi dropia sau curca sălbatică, care, din nefericire, în ţara noastră este o specie pe cale de dispariţie, exemplarele din peisajul natural fiind din ce în ce mai puţine. Această stare de fapt este consecinţa nefastă a braconajului.

Pe lângă plăcerea de a admira aceste frumuseţi ale naturii, în cadrul acestui târg ne-a fost dat să vedem şi produsele celor aproximativ 30 de firme din ţară specializate în domeniul vânătorii. Cei pasionaţi de acest sport şi-au putut achiziţiona de la pălării, îmbrăcăminte adecvată partidelor de vânătoare şi suveniruri vânătoreşti, până la maşini de teren.

Să respectăm vânatul!

Printre cele mai semnificative mesaje ale acestui eveniment este unul care trebuie să-şi găsească rezonanţă în mintea oricărui vânător: să respectăm vânatul pentru că doar aşa pădurile noastre sălbatice nu-şi vor pierde preţuirea! Numai aşa România va continua să fie cea mai mare atracţie a vânătorilor din Europa!
Dacă ar fi să tragem o concluzie, acest târg s-a dovedit a fi un succes, fie şi prin prisma faptului că vizitatorii au fost încântaţi de ceea ce au văzut.

Reprezentanţii Romsilva consideră că această primă manifestare culturală a avut un început bun şi îşi doresc să facă din Târgul Naţional de Vânătoare şi Pescuit o tradiţie.

Laura Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

֩ Comentarii