Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

     

Imprimati articolul

În premiră absolută, proiectul public de audit în zona rurală

La nivelul Ministerului Finanţelor Publice, prin Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern - UCAAPI, în parteneriat cu ministerele finanţelor din Franţa şi Austria, se desfăşoară un proiect finanţat din fonduri europene, menit să contribuie la reforma administraţiei publice locale.

Acest proiect este o noutate absolută în abordarea problemelor care există la nivelul administraţiei publice locale atât în ceea ce priveşte soluţia propusă de însuşi organul de specialitate al administraţiei publice centrale, Ministerul Finanţelor Publice, cât şi în ceea ce priveşte beneficiile pe care comunele le au prin participarea la implementarea acestui proiect ambiţios, Asociaţia Comunelor din România asumându-şi un rol deosebit de important.

Proiectul de twinning, „Consolidarea capacităţii de audit intern prin dezvoltarea procesului de asociere a entităţilor publice mici şi a sistemului de atestare a auditorilor interni“, propune, după cum titlul precizează, cooperarea unui anumit număr de comune. Se ştie foarte bine că, la nivelul comunelor, în structura funcţională, nu există structura de audit intern sau nu există personal angajat acestei activităţi, fiind dificil să i se acorde atenţia care i se cuvine.

Auditul public intern dă asigurări asupra faptului că activităţile desfăşurate de o entitate publică sunt corespunzătoare şi bine implementate, acordă sprijin în cazul auditului extern, cum ar fi cel efectuat de Curtea de Conturi, contribuie la creşterea calităţii serviciilor publice, oferă expertiză-analiză şi consiliere entităţii publice auditate etc.

Un rol esenţial în implementarea acestui proiect îl au preşedinţii filialelor judeţene ale Asociaţiei Comunelor din România, cu personalitate juridică. În acest context, cele 41 de filiale judeţene pot avea calitatea de entitate organizatoare a auditului public intern pentru comunele semnatare ale ACORDULUI DE COOPERARE şi de angajator al auditorilor interni.

În prezent, preşedinţii unor filiale judeţene ale Asociaţiei Comunelor din România lucrează deja la implementarea acestui proiect, în acest scop organizându-se o serie de întâlniri de lucru împreună cu responsabilii proiectului din cadrul Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public Intern. Finalitatea acestui proiect vizează scăderea costurilor în administraţia publică locală, cu deosebire reducerea personalului din acest domeniu.

Documentele necesare organizării şi funcţionării compartimentelor de audit public intern de la nivelul filialelor judeţene ale Asociaţiei Comunelor din România pot fi consultate şi la adresa: www.acor.ro.

Elis-Bianca ENESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2010

Vizualizari: 487



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI