Imprimati articolul

În numele prieteniei

Întâmplările vieţii, bune şi rele, au parte de dramatism şi adevăr. Le trăieşti, le vezi ori le asculţi şi îţi dai seama că mâna destinului e prezentă peste tot.

În urmă cu trei ani, aşa pe la sfârşit de vară, pe o şosea ce face legătura între judeţele Caraş-Severin şi Timiş a avut loc un cumplit accident de circulaţie. Doi solişti instrumentişti de marcă ai Banatului, taragotiştii timişoreni Sivu şi Cosmin Golban, tată şi fiu, şi-au pierdut viaţa şi, pentru o vreme, cântecul popular a început să plângă. Apoi, firesc, a venit uitarea.

De cei doi artişti, unul în culmea gloriei, iar celălalt la început de drum, şi-au mai adus aminte cei din familie şi doi prieteni adevăraţi. Este vorba despre interpreta de muzică populară Maria Garaş şi soţul ei Nistor, doi oameni cu suflet pentru care prietenia există şi dincolo de viaţă, nu se cumpără cu bani şi nici nu este generatoare de avantaje materiale.

Gânduri la despărţire

„A fost un şoc cumplit“, îmi spune Nistor Garaş, bărbat tânăr crescut în Munţii Cornerevei din judeţul Caraş-Severin, astăzi trăitor în capitala Banatului. „Nu-mi venea să cred, am ţinut la ei ca la fraţii mei. Ne lega prietenia şi cântecul, nu aveam obligaţii unii faţă de alţii, însă legăturile puternice devin durabile când nu sunt în joc banii şi avantajele materiale. În noaptea când stăteam la priveghi în casa lor din satul Chişoda mă gândeam ce mai pot face pentru cei doi prieteni. Erau dispăruţi, dar voiam să trăiască.

Atunci m-am gândit prima dată să organizez şi să suport financiar toate costurile unui festival naţional de muzică populară care să le poarte numele. Aşa s-a născut Festivalul de muzică populară Iosif şi Cosmin Golban.“ Nistor Garaş s-a ţinut de cuvânt. Avea reţineri, ştia că o să fie greu, dar niciodată n-a avut de gând să renunţe.

Împlinirea unui vis

Deşi nu ştia nimeni de planurile sale, fostul copil sărac din satul Cornereva din judeţul Caraş-Severin, venit la şcoală la Timişoara cu o valiză de carton, dar crescut într-o familie de oameni cinstiţi meseriaşi într-ale lemnului, a început să-şi construiască visul. N-au contat nici banii, nici eforturile şi nici timpul. „Nu poţi respecta pe cel de lângă tine şi nici nu-ţi poţi îndeplini promisiu­nile faţă de alţii dacă nu faci ce ţi-ai propus ţie însuţi.

Aşa că, după ce am vorbit şi cu soţia, ne-am pus amândoi pe treabă, iar acum festivalul a ajuns la cea de a treia ediţie. Eu nu zic că este ceva extraordinar, dar prin acest act cultural vreau să arăt că prietenia este o legătură sfântă, că nu o poţi trăda şi nici vinde indiferent de ofertă şi, în plus, ca iubitor de cântec, vreau să fac tot ce este posibil să nu las cântecele să moară.

Aşa am învăţat eu în satul meu din munţi, unde copiii se nasc cu coasa în mână şi cu cântecul în gură. Acolo unde toată lumea cântă despre dor, jale, bucurie.“

Mugurii care se înalţă

Anul acesta, la cea de a treia ediţie a festivalului am fost şi noi la Chişoda. Nistor Garaş a organizat o ediţie pentru care nu prea găseşti reproşuri. Au fost concurenţi din toată România, iar câştigător la ambele secţiuni, solişti vocali şi solişti instrumentişti, a fost Loredana Streche, un ghemotoc de fată din Bucureşti. Aşa a vrut juriul, iar Nistor şi Maria Garaş n-au avut obiecţii. Pentru că oamenii aceştia ştiu ce înseamnă să faci nedreptăţi aproapelui tău. E ca şi cum ai frânge aripa unei păsări şi i-ai întrerupe zborul spre cer.

Nicolae PĂTRUŢ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2009

֩ Comentarii