Imprimati articolul

În decorul fascinant al cupolei de polietilenă

Economist de specialitate, antrenor de dans sportiv şi arbitru internaţional, activităţi despre care vorbeşte cu aceeaşi pasiune ca despre flori.

Otto Varga a realizat în judeţul Satu Mare, localitatea Doba, un lucru pe care cu greu îl mai poţi întâlni astăzi în România. Este vorba despre o investiţie începută în 2007 şi finalizată în 2008, ale cărei costuri se ridică la 485 mii de euro. Cu aceşti bani s-a realizat un complex de sere pentru flori de 3.000 mp, îngrădit, cu bazin pentru colectarea apei pluviale, cu cameră şi maşini frigorifice, tractor cu utilaje şi în general cu absolut tot ce este necesar pentru o asfel de investiţie despre care ne vorbeşte chiar cel care a realizat-o.

Pledoarie pentru florile româneşti

– Domnule Varga, e atâta frumuseţe sub aceste cupole, încât peisajul floral te transpune într-o lume virtuală...

– Aşa cum spuneam, obiectul principal de activitate este cultura florilor tăiate, dar avem şi flori la ghiveci pentru că încercăm să cuprindem o gamă cât mai largă.  Cultivăm în jur de 40 de soiuri de garoafe, 60 de crizanteme, 12 de gerbera şi acum au apărut cele 40 de soiuri de crin. În locul crinilor am încercat să punem legume pentru iarnă, pentru că au nevoie de mai puţină energie termică, doar 4-10° faţă de flori, care sunt mai sensibile şi necesită 15-20°.

Am încercat să combinăm legumele şi florile în aşa fel încât să nu trebuiască să cheltuim foarte mult cu energia pentru că aceasta are cea mai mare pondere din cheltuiala efectivă. Încercăm anul acesta într-o singură seră şi cultura de roşii ecologice, cărora nu le-am aplicat niciun fel de tratament şi nici îngrăşăminte chimice. Chiar şi în aceste condiţii, am ajuns la plante de 3,5 m înălţime cu roşii de 700 de grame.

– Fără niciun aport de îngrăşăminte?

– Chimic, absolut nimic. Doar apă şi gunoi de grajd pe care l-am adus din cele două sate învecinate, pentru că este o zonă închisă, fără legătură cu alte localităţi, unde oamenii în trecut s-au ocupat şi de creşterea animalelor, dar au renunţat neavând unde să vândă produsele. Aşa că am cumpărat la un preţ foarte bun în jur de 50 de camioane de gunoi de grajd vechi de 8-10 ani, deci deja mraniţă. Într-o seră de 500 mp s-au încorporat circa 10 tone de mraniţă, deci o cantitate foarte mare, dar roşiile au crescut neaşteptat de mult. Noi avem un teren foarte prost în această zonă, argilos şi ca urmare am folosit pentru îmbunătăţirea solului şi foarte mult nisip.

Tehnologiile, în pas cu lumea dezvoltată

– Cum asiguraţi microclimatul?

–  Cu ajutorul celor două computere Siemens care reglează temperatura, în sensul că, atunci când depăşeşte 22°, automat se deschid geamurile laterale respectiv, în serele din mijloc, acoperişul în proporţie de 20%. În plus, există nişte ventilatoare care mişcă aerul în permanenţă, mai ales atunci când cuplează generatoarele de aer cald, care sunt în capăt. Iluminatul exterior la seră se realizează pe durata întregii nopţi printr-un generator eolian de 2,4 KW, amplasat aici afară. Ne mai alimentăm şi din sistemul naţional pentru că sunt foarte multe computere, pompe şi motoare.

– Văd că serele sunt destul de înalte. De ce s-a aplicat această tehnologie de construcţie, având în vedere că, până nu demult, se preferau construcţiile mici, tocmai pentru a menţine o anumită temperatură?

– În perioada de iarnă, când aerisirea nu prea este posibilă dat fiind faptul că afară se înregistrează temperaturi sub 0°, plantele consumă dioxidul de carbon şi ca urmare apare pericolul de sufocare. Acest lucru nu se întâmplă într-o seră mai mare, unde volumul este mai mai mare şi aerisirea este mai rară decât la serele cele mici.

De asemenea, în perioada de iarnă, dacă afară sunt -5° dar apare soarele, automat în seră sunt 20°, pentru că se încălzeşte volumul mare de aer şi ţine mai mult căldura, chiar dacă dispare soarele. În plus, chiar dacă pornesc generatoarele de aer cald, plantele nu mai suferă de acel stres care apare când se schimbă brusc temperatura. De aceea am optat pentru sistemul înalt, de 3,5 m la jgheab, dar pentru roşii se mai foloseşte şi cel de 4 sau 4,5 m.

– Cum valorificaţi producţia?

– Pe piaţa locală. Există un angrosist cu care colaborez foarte bine. Am avut comenzi şi pentru Ungaria, dar şi pentru comercianţii de pe piaţă, respectiv florării.
Gerbera românească şi cea olandeză,
faţă în faţă

– Este cunoscut faptul că o mare parte din producţia de plante vine din alte state, mai ales din Olanda. Cum vedeţi această concurenţă?

– Din Olanda şi din Ungaria vin cele mai mari importuri. Eu vă spun un lucru şi cititorii dvs. trebuie să înţeleagă că o floare adusă din afară ajunge la angrosist la o săptămână de la recoltare, iar la cumpărătorul final după 10 zile, când o gerbera, de exemplu, are o durată de viaţă de 12-14 zile. Cum ar putea să mai trăiască mult în vază dacă ea este recoltată de atâtea zile? Florarii care cumpără de la mine se miră că au început clienţii să ceară mai mult gerbera de la ei tocmai din acest motiv.

Ea rezistă foarte bine în vază şi de aceea îi rog pe cei care cumpără de la mine să nu le lege cu sârmă, cum se întâmplă de cele mai multe ori. La fel şi trandafirii, din care am mai puţini, dar şi garoafele care pleacă de aici au o durată de viaţă mult mai mare.

– La noi cultura de flori este subvenţionată?

– Da, cu 10.000 de lei pentru cultura în seră şi 5.000 de lei pentru cea din câmp. Este foarte puţin, dar oricum este o sumă bine-venită.

Ce urmează va fi şi mai greu

– Ce planuri mai aveţi pentru viitor?
– Vrem să mai înfiinţăm 6.000 mp, printr-un proiect european în valoare de 1,1 milioane de euro. Partea noastră de cofinanţare o vom asigura din bancă cel mai probabil. Deja am cerut avans 50% din valoarea eligibilă a proiectului, iar restul, probabil de 500 de mii de euro, îi vom lua din bancă, printr-un credit angajat pe 10 ani cu perioadă de graţie de 3 ani. La investiţia actuală am avut un an şi a fost foarte greu, dar am avut noroc că banca ne înţelege şi ne eşalonează din datorii pentru că toate proiectele SAPARD care s-au făcut sunt în dificultate.

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2009

֩ Comentarii