Imprimati articolul

În Balta Ialomiţei, Agrofam Holding Feteşti dezvoltă cea mai mare fermă de caprine din Europa

Întrebat fiind de oportunitatea şi raţiunea unei investiţii zootehnice oarecum atipice pentru Bărăgan, directorul general al Holdingului din Feteşti, Ştefan POIENARU, ne răspunde că nici măcar nu bănuim ce bogăţie ar putea aduce caprinele României. Motivaţiile sale sunt, în primul rând, de ordin economic, dar managerul susţine că în spatele opţiunii sale se află argumente care, prin implicaţiile lor sociale, le depăşesc pe primele.

Multă vreme, pe nedrept, căpriţele erau socotite vaca săracă a ţăranului. În realitate, „râioasele“ din gospodăriile nevoiaşilor au fost cele care le asigurau cel mai hrănitor şi sănătos aliment. Există dovezi clare că laptele de capră a fost cel care a contribuit decisiv la eradicarea tuberculozei din casele săracilor.

Asta vorbind în planul cercetărilor naţionale, pentru că, dacă mergem cu cercetările mai departe, ajungem la constatarea că laptele de capră a fost mult timp singurul leac care a salvat de la moarte sigură până şi bolnavii de leucemie.

De fapt, aceasta este raţiunea

Revenind însă la partea tehnică şi economică a celei mai mari ferme de caprine din Europa, l-am provocat pe directorul Holdingului din Feteşti la un dialog profesional, care îndeamnă cel puţin la o meditaţie de ordin managerial. Inginerul Ştefan Poienaru ne-a mărturisit că opţiunea sa pentru creşterea caprelor are un fundament strict agrozootehnic şi economic. Să-l ascultăm.

– Domnule director general, ne-a fost dată să auzim unele opinii, aşa-zis autorizate, care critică cu vehemenţă ideea de a împânzi Bărăganul cu capre…

– Să înţeleg că opozanţii mei profesionali aduc în discuţie unele argumente ce ţin de erori în zonarea şeptelului.

– Cel puţin, asta incriminează ei.

– Îmi pare rău, dar aceşti oameni operează mai mult cu zicale din popor decât cu argumente tehnice şi economice. Cunosc aceste opinii şi nu pot decât să le răspund că nu înţeleg aproape nimic din noul mers al agriculturii. Nu înţeleg faptul fundamental că într-o economie de piaţă adevărată relaţia dintre ofertă şi cerere se rezumă în final la profit. Dacă ar fi că facem pe sentimentalii, atunci ar trebui adus în discuţie şi impactul social.

S-a întâmplat în Rusia

Se întâmpla în Rusia, undeva în apropiere de Leningrad, cu foarte mulţi ani în urmă, când unei fetiţe dintr-o familie de intelectuali i se sfârşeau ultimele celule sănătoase din sânge. Văzându-se neputincios în faţa bolii, medicul din zonă a sugerat familiei să ducă fetiţa la una dintre somităţile medicale ale vremii, aflate în surghiun tocmai în îndepărtata Siberie. Îngrozit de starea fetiţei, marele profesor i-a sfătuit pe părinţi să se întoarcă acasă şi să cumpere urgent o capră.

După o cură de lapte de trei luni, fetiţa a început să revină la viaţa adevărată. Au trecut de atunci mai bine de 60 de ani, iar fetiţa „leucemică“ este astăzi o bunică fericită. Ea a lăsat testament ca din gospodăria urmaşilor săi să nu lipsească niciodată cel puţin două capre, iar laptele şi brânzeturile acestei specii să se afle obligatoriu în meniul zilnic al familiei.

Veţi zice, poate, că naraţiunea de mai sus e o găselniţă gazetărească. Cazul prezentat comportă o dimensiune umană mult prea mare pentru a recurge la fantasmagorii ce nu-şi au locul într-o abordare atât de serioasă. Poate că într-o bună zi, atunci când ştiinţa modernă se va apleca asupra acestui subiect, capra cu iezii ei, care ne-a însoţit poveştile copilăriei, ar putea să dobândească o considerare care s-o pună în vârful piramidei alimentare.

Ce spune statistica?

– Dar să revenim la prorocirile lor legate de raţiunea extinderii acestei specii în Bărăgan.

– Nu doresc să polemizez cu ei şi de aceea îi trimit la statistică. Ce dovedeşte aceasta? Adevărul este că dintotdeauna în România cele mai numeroase efective de caprine erau localizate nu la munte, unde vor dumnealor să le trimită, ci în zonele de câmpie ale Munteniei, Dobrogei sau Moldovei. Explicaţia este şi de ordin sentimental, dar au primat considerentele economice şi sociale.

– Analiza este corectă, dar de 40 de ani de când vă ştim n-am văzut măcar o capră în curtea dvs.

– Până în 1990 creşteam în Baltă cirezi de tăuraşi şi turme de oi de o frumuseţe rară. Complexele de taurine au fost devastate, iar creşterea oilor devine tot mai nerentabilă atâta timp cât principalul produs – lâna – nu are căutare. Ce era să facem? Să renunţăm la animale? Ar fi o prostie, în condiţiile în care pe câmp resturile vegetale putrezesc pentru că n-are cine să le consume.

Impactul modernizării

– Să înţelegem că, dintre toate speciile, caprele sunt singurele care vă aduc câştig…

– Să apelăm la calculele de fundamentare economică. Pentru a hrăni şi îngriji o capră se
cheltuiesc cel mult 1.500 lei/an. La o producţie minimă de lapte de 300 hl/an, prin procesarea acestuia şi valorificarea iezilor se câştigă cel puţin dublu. Aceasta acum, când suntem la început. Lucrurile se vor schimba în momentul în care vom încheia procesul de selecţie şi ameliorare. Acesta se va solda cu un salt al producţiei anuale de lapte de la 300 la 400 sau chiar 500 hectolitri pe cap de animal.

Aş dori să fac precizarea că vă aflaţi într-o fermă de tip european în care totul este mecanizat. Cine îşi imagina cu ani în urmă că acest animal zburdalnic se va duce singur la aparatul de muls şi se va întoarce la iesle într-o voiciune de nedescris? Ei bine, ferma noastră este una integrată pe verticală, produsul final plecând de aici sub formă prelucrată.

Ne propunem să producem doar telemea pe care s-o valorificăm mai ales pe piaţa externă printr-un sistem de ambalare în cutii de dimensiuni mici şi mijlocii. Instalaţia de procesare este de acum acreditată din punctul de vedere al siguranţei alimentare şi pornim în competiţia pentru câştigarea supremaţiei în Europa doar cu bulgarii, pe care în mod sigur îi vom întrece.

Ferma este una ecologică

– Pe ce se bazează această prognoză de piaţă?

– În primul rând, pe faptul că suntem singurii în zonă care pot oferi marfă în angro pentru marile lanţuri comerciale. Şi mai important este faptul că ferma noastră va dobândi foarte curând statutul de unitate ecologică. Păşunile din jurul fermei intră deja în proces de acreditare, ca de altfel şi parcelele şi culturile care produc resturi vegetale pentru hrana caprelor.

„Visez la o competiţie internă“

– Dacă nu v-am cunoaşte priceperea şi spiritul inventiv, am pleca de aici cu o oarecare reţinere în îndeplinirea acestui plan ambiţios.

– Cele spuse până acum pot fi văzute şi judecate la faţa locului. Afacerile cu caprele au început ca un fel de hobby, să-i spunem. Astăzi ele se conturează ca o oportunitate serioasă în strategia holdingului pe care-l conduc. Ceea ce am investit – şi am investit mult

– se va amortiza în doar câţiva ani, dar creşterea caprelor este de acum un bun câştigat pe care îl vom ridica la cote de performanţă fără egal în zona noastră generoasă. Visul meu este să intru în competiţia pentru supremaţie cu crescătorii autohtoni de caprine, nu cu străinii. Împreună am putea cuceri piaţa europeană a brânzeturilor de caprine, aşa cum francezii o deţin în cazul brânzeturilor de vacă.

– Vă mulţumim, domnule director general, şi am fi onoraţi să ne invitaţi la inaugurarea primei fabrici de brânzeturi ecologice din Europa.

I. BANU, I. POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2009

֩ Comentarii