Imprimati articolul

În Ardealul de astăzi:

Vieţi cu faţa curată ca laptele

A fost martoră la munca părinţilor, a bunicilor care au trăit în Tilişca Sibiu. Nu ştie, nu cunoaşte un altfel de mod de a trăi în afara cinstei şi a credinţei. Are siguranţa, demnitatea femeii care a condus treburile casei cu fermitate şi dragoste, deopotrivă. Este frumoasă, un etalon al ardelencei ajunse la maturitate când lucrurile sunt clare în viaţa ei. Soţul, om bun, harnic şi ocrotitor al familiei. Băieţii se ocupă de creşterea oilor, de prelucrarea laptelui, sunt căsătoriţi, au soţii cuminţi, harnice şi deştepte. Copiii lor cresc frumos, merg la şcoală, sunt sănătoşi şi fericiţi.

Maria Bratu nu ştie cum este viaţa în afara trudei. Spune asta privindu-te în ochi şi, dincolo de asta, se vede clar fericirea. Am stat de vorbă cu ea în faţa unei tarabe încărcate cu bunătăţi: brânzeturi, slană, cârnaţi. Venise la un târg al producătorilor organizat la Complexul expoziţional din Mamaia. M-am apropiat să văd de ce sunt atât de mulţi cumpărători la standul ei, iar la celelalte doi, trei...

- De ce vine lumea la dumneavoastră?

- Vedeţi, toată lumea gustă. Calitatea, asta îi convinge. Reţeta noastră de la Sibiu este bună. Cel mai important este ca totul să fie foarte curat.

Afacerea ei este supravieţuirea

- Cum se face o astfel de afacere?

- Nu este o afacere. Noi după asta trăim, nu muncim pentru îmbogăţire. Lucrăm cu băieţii şi nurorile pentru casa lor. Nouă, părinţilor, nu ne mai trebuie nimic, avem cât este necesar.

- Producătorii se plâng că uneori au probleme cu preţurile, cu taxele.

- Nu ne are nimeni grijă cu preţurile. E rău doar că în pieţe noi, producătorii, găsim foarte rar locuri, negustorii le ocupă pe toate. Dar ne mulţumim cu cât facem, mai venim la târguri, avem clienţi care ne caută, mai ales din Bucureşti, nu avem ce face. Oricum, Dumnezeu ne ajută, iar noi nu suntem învăţaţi la prea mult.

- Deşi este atât de grea această muncă, nu v-aţi gândit niciodată la alta.

- Noi aşa am învăţat să trăim. Eu aş fi vrut ca băieţii mei să meargă la şcoală, să ducă o viaţă mai uşoară, dar ei nici nu au vrut să audă. Aşa au văzut la tatăl lor, aşa au vrut să trăiască. Uneori nu avem liber nici duminica, dar când reuşim să ne terminăm treburile mergem la biserică. Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-a dat putere, că ne bucurăm de rodul trudei noastre.

Banii nu pică din cer

- Uneori lucrurile nu merg aşa ca la dumnea­voastră, la Tilişca Sibiului, este sărăcie, sunt mulţi oameni necăjiţi. De ce credeţi că se întâmplă asta?

- Până nu se schimbă mentalitatea de a aştepta să muncească altul pentru tine, să îţi pice banii din cer, nimic nu va fi cum trebuie. Dacă ar munci ar avea de toate. Iată, de exemplu, dacă ai nevoie de muncitori la stână, la animale găseşti foarte greu pe cineva să lucreze, deşi e plătit pentru asta. Priviţi, toate bunătăţile acestea de pe masă sunt făcute în nopţi nedormite, cu greu...

Până şi şcoala are o altă ordine

Pe nora Mariei Bratu o rog să-mi vorbească despre copiii ei, despre generaţia care ar trebui să ducă tradiţia mai departe.

- Cum vedeţi viitorul copiilor dumneavoastră?

- Deocamdată învaţă. La şcoala din satul nostru avem un program mai special. Şcolile se închid la 15 mai sau la 21 mai. Copiii merg cu părinţii lor la oi. Toată vara stau cu noi. Văd şi deprind de mici munca noastră. Dacă vor să înveţe, au tot sprijinul. Dacă le place munca la oi sunt deja pregătiţi. Cel mai important lucru pe care l-au învăţat este că tot ce au astăzi - şi au de toate - se obţine cu sacrificiu.

Rodica Simionescu 
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2010

֩ Comentarii