Cartoful pentru sămânţă a devenit nerentabil

Nu o spunem noi, ci producătorii. Dacă 2009 a fost considerat de către aceştia un an fără minister pentru că aici practic nu au mai avut cu cine discuta, 2010 este anul în care s-au trezit, ca şi ceilalţi agricultori români, fără niciun fel de ajutor. Cel mai mult resimt lipsa acestui sprijin producătorii de cartof pentru sămânţă, întrucât cultura nu este deloc una ieftină şi nici uşoară. A devenit nerentabilă, acesta fiind şi motivul pentru care tot mai mulţi o ocolesc. Printre cei care încă mai stau în cumpănă se află chiar domnul Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Naţionale a Cultivatorilor de Cartof din România, cel care întreaga viaţă nu ştim să fi cunoscut o altă îndeletnicire.

Rămânem doar o piaţă de desfacere

Pentru început am vrut să ştim de la domnul Benea de ce în ultimii ani interesul pentru cartoful de sămânţă a scăzut atât de mult. Aşa am aflat că lipsa oricărei forme de sprijin pentru această cultură este principalul motiv pentru care investiţia, care poate ajunge şi la 25.000 de lei/ha, este greu de suportat de către producător.

Puţini mai sunt cei dispuşi să îngroape aceşti bani pentru a sta doar la mila Domnului, când ar putea să-i ducă la bancă, să ia dobânda şi să stea liniştiţi. Investiţia este mare în primul rând din cauza preţului seminţei, acesta fiind şi motivul pentru care mulţi cultivatori nu o mai cumpără, alegând să-şi producă propriul material săditor, chiar dacă acesta în timp degenerează şi devine impropriu cultivării.

„Nu mai avem de ce să facem sămânţă în aceste condiţii“, ne spune domnul Benea. „Protecţia pentru producţia internă este zero, iar mai nou s-au tăiat subvenţiile pentru kilogramul de sămânţă certificată şi pentru tratamentele de purificare. Mulţi plătesc redevenţă pentru multiplicare, dar cultivă doar pentru producţia proprie, nu şi pentru piaţă! Asta au vrut cei de afară, să fim o piaţă de desfacere, nu un concurent!“ mai spune domnul Benea, care aşa îşi explică costurile mari cu multiplicarea, dar şi importurile masive de cartof care practic au invadat piaţa românească.

Dispar şi soiurile româneşti

Cel mai grav este că, odată cu desfiinţarea sectorului de multiplicare, dispar şi soiurile româneşti obţinute de către Staţiunile şi Institutele de cercetare în urma unui proces anevoios, care durează opt-nouă ani de zile. Efectele se vor vedea în următorii ani, când nu va mai rămâne nimic din întregul sistem de producere a seminţei. Chiar dacă în viitor vor fi bani, atunci nu vom mai avea de unde să cumpărăm sămânţă autohtonă, iar preţurile de achiziţie din Occident vor fi cu siguranţă corespunzătoare nepăsării noastre de acum.

Dacă în 1989 suprafaţa cultivată cu cartof pentru sămânţă era de 13.000 ha, în 2009 loturile semincere s-au restrâns la circa 1.700 de hectare. Având în vedere că de pe un hectar se obţin aproape 20 tone de sămânţă, producţia internă, certificată, s-a ridicat undeva la 34 mii de tone, adică necesarul pentru cultivarea a 10.000 de hectare. Acestora li s-au mai adăugat circa 2.000 ha cultivate cu sămânţă certificată străină. Având în vedere că aproximativ 60.000 ha sunt cultivate în ferme cu peste un hectar de cartof, iar restul până la 240.000 ha în gospodării de semisubzistenţă, se pare că restul suprafeţei se cultivă cu cartoful pe care fiecare îl obţine cum poate, din aceeaşi sămânţă pe care ţăranul o pune uneori şi câte zece ani la rând, mirându-se apoi că nu recoltează nici cât a băgat în pământ.

La ora actuală, în România mai puţin de 100 de fermieri produc cartof pentru sămânţă. Ei au în medie câte 150 ha, pe care multiplică aproape 100 de soiuri străine şi doar 6 româneşti. În afară de preţul pe care îl plătesc pentru sămânţa superelită adusă din afară, care cu tot cu transport ajunge undeva la 700 €/t, ei plătesc o redevenţă de 6 €/100 kg de sămânţă, adică 1.200 €/ha, dacă luăm în calcul un necesar de minimum 2.000 kg de sămânţă la hectar.

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 5, 1-15 MARTIE 2010