Pamflet
Domnului Minci i s-a pus pecetea pe… ouă

Uite că mi-aţi făcut-o, domnule profesor! De când cu prelegerile dumneavoastră, aţi intrat în casa mea cu nutriţia, iar eu m-am scorojit de foame mai rău decât pomul din grădină care-şi dă sfârşitul. Ce-i drept, n-aţi fi reuşit dacă nu „lucraţi“ în cârdăşie cu nevastă-mea, care s-a făcut mai exigentă decât savanta de la capătul satului. Mă aşez ca omul la masă şi nu văd în farfurie decât preceptele dumneavoastră culinare:

- carne de porc nu, pentru că guiţătorul n-a respectat regimul ştiinţific de nutriţie şi riscăm să ne îngrăşăm precum… el;

- interdicţie totală la mezelurile infestate cu E-uri, fără de care preparatele în cauză mucegăiesc în 3-4 zile;

- carnea de la zburătoare este şi ea nesănătoasă, întrucât puii şi puicuţele „industriale“ nu mai ştiu să dea din aripi;

- la carnea crudă de viţel am avea slobozenie, dacă ar mai exista tăuraşii de acum 50-60 de ani îngrăşaţi pe păşune;

- în plin sezon de iarnă este liber la pătlăgelele, ardeiul sau dovleceii străini, chiar dacă acestea au crescut pe straturi minerale, fie ele şi „bio“, cum se zice;

- am mai avea voie la lapte şi brânzeturi produse de firmele străine sau importate pur şi simplu ca atare. Telemeaua milenară a ciobanilor noştri trebuie privită însă cu o anumită circumspecţie, cel puţin până la implementarea stânelor europene;

- putem mânca în voie citrice sau fructe aduse de peste ţări şi mări, fără să ne zburlim la calitatea lor îndoielnică. În opinia profesorului, marea problemă nutriţionistă a zilelor noastre o reprezintă pecetea de pe ouă. Domnia sa ne sfătuieşte să ne uităm cu atenţie la ştampila care împarte lumea înaripatelor în găini cocoşite şi altele abstinente. Adică în cele care se fac că fug din faţa cocoşului şi altele care fac ouă în chinuri groaznice.

Doamne, ce nu am da să avem parte doar de primele. Adică de ouăle tradiţionale de la ţară. Numai că realitatea avicolă mondială este una deprimantă pentru cei care vor să schimbe în verde actualul „penaj mov“ al cotcodăcitoarelor care, practic, aprovizionează majoritatea covârşitoare a celor peste 6 miliarde de mâncători cu ziua de pe planeta Terra. Dacă cumva aceasta este realitatea, ce ne facem, domnule profesor, cu ştampila de pe ouă? Mai exact, cu parafa de culoarea „greenpeace-ului“, pe care o insinuaţi în locul celor industriale, devenite acum atotcuprinzătoare?

Recunoaştem: lumea nutriţionistă pe care o prefiguraţi este una ideală, dar deocamdată ne vedem puşi în situaţia din bancul cu „locul cu verdeaţă“ al lui Bulă.
Spunând acestea, vă întreb, domnule profesor: ce pot mânca totuşi ca să nu mor de foame?

Cu deosebită stimă, un om intoxicat cu ouă fără ştampilă

Ca în zicala cu usturoiul

Ameninţat de avicultori cu un proces care ar putea să-l coste peste un milion de lei, profesorul Mencinicopschi dă înapoi zicând că nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Domnia sa aruncă vina pe cei care i-au răstălmăcit declaraţiile, dar recunoaşte, totuşi, că are ceva cu găinarii din complexele industriale. El continuă să susţină că nu-i plac ouăle lor, care nu sunt sănătoase. Întrebat într-o transmisiune directă TV, el recunoaşte că, în calitate de director al celui mai mare Institut de Cercetare Alimentară din România, n-a făcut până acum nicio analiză asupra conţinutului şi sănătăţii ouălor industriale, dar literatura străină l-a convins că ceva nu este în regulă cu ouşoarele păsărilor crescute în cuşcă. Argumentele adevărate care îl mână în luptă pe profesor par a fi însă legate de zona activiştilor verzişori, care l-au luat drept aliat.

(L.Dobre)
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 5, 1-15 MARTIE 2010

copyright lumeasatului.ro