Ce mai faceţi, domnule... Gheorghe Vâlceanu?

Toată lumea îi spune Gogu şi se bucură de simpatia tuturor celor care l-au cunoscut. Prietenii îi mai spun şi „doctorul ceapă“. Porecla îi vine de la teza de doctorat susţinută în studierea acestei legume naţionale. O viaţă întreagă a lucrat în agricultură, îndeosebi în IAS-uri (întreprinderi agricole de stat), de la şef de fermă până la director.

Are multe amintiri pe care şi le-a depănat într-o carte: „Condamnat la directorat – din însemnările unui vechi gostatist“.

Merită citită pentru cine doreşte cu adevărat să afle ce a fost agricultura socialistă şi ce a vrut ea să devină. Sunt evenimente trăite de autor, deci poartă girul autenticităţii, puse unele peste altele şi adunate. Aflaţi de la un om care, în 1955, la doar trei luni de la absolvirea Facultăţii de Agricultură, a fost numit director la o gospodărie agricolă de stat, iar 1992, anul pensionării, l-a prins tot ca director, dar în minister.

S-a născut la 24 octombrie 1930 în satul Sămăila, comuna Priboieni, judeţul Argeş. În anul 1947 a urmat Şcoala medie de agricultură din Tg. Mureş şi Liceul Tehnic Agricol Slatina. Facultatea de Agricultură a urmat-o în Bucureşti, terminând-o ca şef de promoţie. Primul loc de muncă a fost la IAS Dragalina din inima Bărăganului.

Darul naţiunii

Îi place mult să povestească despre atâtea întâmplări, despre multă muncă, dar şi despre multă satisfacţie. Am reţinut câteva:

„Cu excepţia câtorva perioade foarte scurte, pot spune că m-am bucurat de multe împliniri şi aprecieri de-a lungul întregii mele activităţi. Am primit opt medalii jubiliare, trei ordine (două – Ordinul Muncii şi unul – Ordinul Meritul Agricol), cinci diplome de excelenţă din partea unor instituţii centrale şi de cercetare, iar mai nou, ca o recunoaştere a unor merite personale, mi-a fost înmânată diploma de Cetăţean de onoare al comunei Priboieni – Argeş.

Revoluţia din 1989 m-a prins pe postul de director general adjunct al Trustului Fabricilor de Conserve şi Sucuri. În 1991 mi-am făcut dosarul de pensionare, dar am rămas în continuare ca director executiv al patronatului fabricilor de conserve.

Treptat însă, fabricile de conserve au dispărut una câte una. În mărimea lor exagerată în care erau concepute şi fără desfacere asigurată, în vârtejul concurenţei din economia de piaţă ce începuse să se facă simţită n-au putut rezista. S-au desfiinţat ori s-au transformat în diverse alte activităţi cu caracter privat.

N-a fost să fie

În anul 1992, când încă mai funcţionam în cadrul patronatului, am fost contactat de firma POLGEC pentru angajare. Şi, pe când stăteam eu în cumpănă dacă să mă angajez sau nu, mă întâlnesc cu Angelo Miculescu. Fostul meu ministru, om fără astâmpăr şi ingenios, m-a convins să merg la POLGEC, că a fost solicitat şi el, şi ar fi bine să mergem împreună. Ne-am angajat şi am lucrat alături doi ani, după care am hotărât să facem o societate comercială – SRL – şi să continuăm să lucrăm pe probleme agricole, dar pentru noi.

Am lucrat împreună în societatea noastră – SC Amingo SRL – cu rezultate foarte bune, până la 9 februarie 1999, când bunul meu prieten Angelo a căzut victimă unui grav accident de circulaţie care ne-a despărţit pentru totdeauna.“
Gogu este şi acum acelaşi om neobosit. Îi dorim numai sănătate şi satisfacţii depline în tot ce face.

Teodor MARIAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2010