Tărâmul în care gheaţa este modelată de foc

Departe, din marea de gheaţă ce s-a proclamat regină peste tărâmurile Islandei, se aude un foşnet molcom ce se pierde în zări. Este sunetul pulberii fine de zăpadă care mângâie uriaşul glob de cristal în care pământul pare să fie prizonier.

Vulcani stinşi în nemărginirea de gheaţă

Undeva în inima Islandei, în Vatnajokull, se întinde lumea în care gheţarii şi vulcanii deopotrivă formează unul dintre cele mai fascinate peisaje.

Istoria Islandei este frământată de întâmplări care i-au transformat permanent imaginea. Acest proces de metamorfoză nu s-a încheiat nici acum, pentru că lava vulcanilor sculptează încă în forma gheţii. Are aproape aceeaşi suprafaţă ca Anglia, doar că terenul pe care s-a format este un strat bazaltic format în ultimii 20 de ani şi ale cărui dimensiuni ajung până la 6,4 km. La început, peisajul de gheaţă de astăzi era unul încălzit de lava roşiatică a erupţiilor vulcanice, însă în urmă cu 10.000 de ani, în perioada glaciară, o parte din terenul înţesat de vulcani a fost acoperit de gheaţă a cărei grosime ajunge şi la 1,6 km.
Aici creaţia divină s-a desăvârşit prin alăturarea a două forţe neînduplecate: clocotul vulcanilor şi răceala absolută a gheţarilor.

Acum, Islanda este un tărâm străjuit de munţi de gheaţă, în inima cărora pulsează râurile de foc şi lavă a cel puţin 200 de vulcani, care se întind pe o suprafaţă de 2.600 km². La aproape fiecare cinci ani unul dintre aceştia erupe.

Erupţiile lor sunt foarte violente. Cel mai grav fenomen de acest fel semnalat de istorie este cel petrecut în muntele Laki, din extremitatea sud-vestică a gheţarului Vatnajokull şi din măruntaiele căruia s-a descătuşat o forţă inimaginabilă. Puterea erupţiei a fost atât de mare încât vârful muntelui a fost practic spulberat.

Lacul sub care mocneşte lava

Una dintre cele mai impresionante imagini din Vatnajokull este cea a lacului sub care mocneşte vulcanul Grimsvotn. Ultima erupţie a acestuia a avut loc în 2004, atunci când prin stratul gros de gheaţă s-a strecurat un nor de fum ce s-a ridicat spre înălţimile cerului aproape 12 km. Acesta a fost un moment în care gheaţa s-a destrămat şi pentru ceva timp s-a dezvăluit o apă albastră, cristalină. Era un petic de culoare într-o întindere de alb. În rest, lacul este ca o oglindă sub care se adună apa rezultată din topirea gheţarilor.

Din aceste motive nivelul lui creşte în fiecare an cu aproximativ 12 metri. Asemeni vulcanilor, şi acest lac este ca o bombă cu ceas. Deşi barajele de gheaţă de pe malurile lui împiedică scurgerea apei strânse în albie, atunci când volumul ei este prea mare şuvoaiele de apă pornesc la vale într-un torent denumit de oamenii de ştiinţă explozie glaciară.
Pe alocuri, acolo unde văile din Vatnajokull sunt mai calde, munţii de gheaţă se deplasează cu o viteză de aproape 800 de metri pe an. În momentele în care gheaţa se topeşte, descătuşează din pereţii ei sidefii nisipul şi pietrele adunate în drumul ei.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2010