Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

Imprimati articolul

Grijile cotidiene ale unui fermier

Cu un limbaj colorat, în care pinguinii sunt angajaţii din administraţie şi leuştenii sunt banii, Gheorghe Tuzu stăpâneşte foarte bine realităţile din sector, dar are şi o cultură generală de invidiat, care dă dialogului o plăcere aparte. Culturile pe care a mizat anul acesta sunt cele care i-au adus satisfacţii deosebite în 2008: rapiţa şi orzoaica pentru bere. Se teme însă că, pe fondul dezordinii din agricultură, lipsa precipitaţiilor, mai ales în judeţul Buzău, va adânci şi mai mult prăpastia în care se află ţăranul român.

Irigaţiile din statistică şi realitate

Pe raza judeţului Buzău, Gheorghe Tuzu administrează aproximativ 7.300 ha, din care peste 50% sunt culturi de toamnă, 1.000 ha cu orz de primăvară, iar restul porumb şi floarea-soarelui. Cultivă şi 40 ha de muştar pentru că a văzut că se caută, dar se teme că va avea probleme cu valorificarea, aşa cum i s-a mai întâmplat în urmă cu cinci ani.
În perioada de campanie, la SC Agro Global SA lucrează peste 150 de oameni.

Aproximativ 20% din suprafaţa exploatată este irigabilă, însă doar un procent de 3-4% din apa care intră pe canal poate fi utilizat pe tot timpul anului, deoarece în acest judeţ problema irigaţiilor este la pământ. Există un sistem de irigaţie, cel de vest, unde se circulă apa din zona Brăneşti spre Mizil, dar el nu funcţionează decât până la Mereni.

Cei din partea locului spun că au avut mare noroc de precipitaţiile căzute în această perioadă, circa 20-25 de litri pe metrul pătrat, căci la începutul lui mai sistemul nu fusese încă pornit, iar rezervele din sol mai ajungeau, din spusele fermierului, pentru cel mult o săptămână. Peste acest necaz a venit şi îngheţul din 22-23 aprilie care, pe fondul unui vânt puternic, a decimat culturile. Cele ale domnului Tuzu au scăpat nevătămate pentru că dumnealui a avut grijă să fertilizeze cum şi când a trebuit.

Unde o fi câştigul?

În momentul de faţă, fermierul nostru se declară mulţumit de cum arată culturile, cele de toamnă în special, care au fost semănate în epoca optimă, 5-20 octombrie, pentru zona Buzău. Speră că subvenţiile pe suprafaţă aferente lui 2008 vor veni curând, pentru că la înfiinţarea culturii a fost nevoit să ia un credit pe baza adeverinţei de la APIA. Însă, pentru moment, nedumerirea pe această temă e mare, căci la începutul lunii mai au intrat bani doar în conturile celor cu suprafeţe mici, de maximum 2 hectare. 

De curând i-a fost aprobat un credit pe Legea nr. 150, prin care vrea să-şi asigure cofinanţarea pentru un proiect PNDR ce vizează achiziţia unor utilaje şi construirea a două silozuri. Cel mai mult îl îngrijorează suma provenită din diferenţa de curs valutar la care se adaugă ratele şi celelalte comisioane aplicate de bancă. În plus, concluziile trase chiar de dumnealui, după ce a finalizat un proiect pentru o pensiune agroturistică prin SAPARD, duc la o singură întrebare: unde o fi câştigul?

„Ai costuri cu consultanţa care nu sunt puţine, alergi să plăteşti toate taxele şi autorizaţiile şi, până să ajungi să achiţi ratele la bancă, te mai loveşti de un paradox: preţurile utilajelor sunt umflate cât se poate pentru că, vezi bine domnule, beneficiezi de SAPARD. Şi apoi, dacă tragi linie, după 5 ani de zile vezi că ţi-au rămas şi ţie 10% din bani. Dacă aveam «leuştenii» mei eram mult mai câştigat“, încheie Gheorghe Tuzu.

„Aici solurile sunt sărace şi cel mai rău este că seceta se instalează din jumătatea lui mai şi ţine până în septembrie. Culturile sunt afectate şi de umiditatea foarte scăzută a aerului, care în perioada de vară se află undeva la 36-38%. În aceste condiţii, plantele, în special cele cu frunza mare, nu pot face faţă.“

Valentina ŞOIMU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.10, 16-31 MAI 2009

Vizualizari: 715



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI