Imprimati articolul

Furtuna financiară s-a anunţat de mult viitura a apărut acum

Interlocutorul publicistului Gheorghe Verman este Adrian VASILESCU, consilier al guvernatorului Băncii Naţionale. El vorbeşte într-un moment în care parcă tot răul este scos la iveală căci, în credinţa lui, Dumnezeu ne pedepseşte, natura ne pedepseşte şi peste tot, iată, vin şi aceste dificultăţi economico-financiare despre care se discută mult în ultima vreme. Cu dumnealui Gheorghe Verman a încercat să poarte o discuţie mai pe înţelesul tuturor pe tema acestui subiect care ne afectează pe toţi.

Rata de producţie este zero

G.V.: Ce înseamnă de fapt recesiune, domnule Vasilescu, pentru că vorbim mult despre acest lucru, dar puţini sunt cei care ştiu adevărata ei semnificaţie.

A.V.: În fiecare an orice ţară face o pâine, care creşte mai mult sau mai puţin, dar creşte pentru că viaţa merge înainte, economia produce, societatea produce, se fac recolte, se fac strunguri, oţel, automobile. Toate acestea la un loc alcătuiesc o pâine care reprezintă Produsul Inten Brut (PIB).

Când pâinea de anul acesta e mai mică decât cea de anul trecut, ea tot a crescut dar a crescut mai puţin, şi atunci vorbim de o rată negativă de creştere. Când pâinea de anul ăsta este la fel cu cea de anul trecut spunem că avem o rată zero de producţie, iar când pâinea de anul ăsta este mai mare decât cea de anul trecut atunci rata de creştere este pozitivă.

Ei bine, anul acesta a început prost sub acest aspect, pentru că rata de creştere în trimestrele unu şi doi a fost negativă, adică pâinea a fost mai mică decât anul trecut şi acest fenomen poartă numele de recesiune.

Trei mari greşeli ale umanităţii: lăcomia, iluzia şi incultura

G.V.: Cum sau din ce cauză se declanşează asemenea fenomene? De ce pâinea despre care vorbiţi dvs. începe să se micşoreze?

A.V.:Sunt nenumărate opinii şi verdicte date de-a lungul timpului de marii economişti ai lumii. Foarte mulţi spun că această scădere, din când în când, este naturală şi că economia evoluează în cicluri, cu ritmurile lor, creşterea şi declinul. Sigur că declinul nu este obligatoriu să fie drastic, dar este imposibil să mergi într-un ritm alert tot timpul. E ca şi când ai urca un munte şi din când te opreşti să-ţi tragi sufletul. Aşa se întâmplă şi cu economia.

Dincolo de aceste întâmplări inevitabile mai intervin greşelile oamenilor şi când spun asta mă refer la ţări şi guverne care pot să facă declinul mai mic sau să-l adâncească. Eu cred că în momentul de faţă lumea traversează o fază de declin întârziat care ar fi trebuit să se întâmple prin anii ‘85. Acum este cu atât mai drastic cu cât greşelile au fost mai mari şi ele se numesc lăcomie, iluzie, incultură. Şi când spun incultură mă refer la faptul că trăim într-o lume grăbită, nu ne mai interesează ce a fost în trecut, deşi dacă învăţam bine lecţiile de istorie acum aceste greşeli nu se mai repetau.
Preţul autarhiei

G.V.: Concret, la ce fel de greşeli vă referiţi?

A.V.: Nu trebuie să mergem în America pentru a enumera greşelile la care mă refer, pentru că realitatea lor nu se suprapune cu a noastră.

Când ne referim la ţara noastră trebuie să ne gândim de fapt la trei Românii: una a marilor oraşe, Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, care a făcut PIB-ul de 9%, care a făcut bani, productivitate care a încercat să iasă din trecut şi să intre într-un viitor; a doua Românie este cea a micilor oraşe, cu micile lor necazuri, cu milioane de oameni care au plecat prin lume; şi mai avem o a treia Românie, cea a satelor, care simte foarte puţin criza asta pentru că nu a simţit puternic nici şocul creşterii. Aşadar nu are cum să-l simtă nici pe cel al declinului.

Dacă nu mai sunt atâţia bani pentru a năvăli cu lăcomie la cumpărături în marile centre comerciale, satul resimte mai puţin acest lucru pentru că ţăranii iau roşiile şi porcul direct din curte. Dar ei plătesc acest preţ prin faptul că rămân în urmă pe planul civilizaţiei.

Raiul vine de la bănci

G.V.: Vorbiţi, aşadar, despre apetitul nostru din ultimii ani pentru un consum exagerat. Însă împrumuturile bancare, faptul că s-au dat bani şi cu buletinul, în ce mod au contribuit la această situaţie?

A.V.: Da, băncile au sărăcit şi acesta este unul din factorii principali care au determinat această criză. Ca să mă exprim mai pe înţelesul tuturor, am să spun că
s-a pus apă în bani şi s-a stârnit viitura financiară şi acum voi încerca să vă traduc acest lucru.

La început banii au tot circulat din punct de vedere fizic şi pe urmă lucrurile au mers mai departe şi au apărut banii scripturali, adică Banca Centrală Europeană de unde vin euro, comunică Băncii Naţionale a României şi arată ca fost făcută o emisiune de o anumită valoare care apare numai pe un calculator. În schimbul acestei sume noi dăm mărfuri şi servicii numai că, înmulţindu-se aceşti bani pe calculator, s-a ajuns la situaţii în care ei nu mai aveau acoperire. E bine de reţinut doar că au fost create nişte instrumente financiare care au înmulţit aceşti bani mai mult decât ei aveau bază economică.

Ca exemplu, oamenii au ajuns să creadă că sunt mai bogaţi pentru că, an de an, valoarea casei lor a crescut tot mai mult. Şi noi la bancă trebuia să facem avuţia naţiunii pornind de la casele oamenilor care în 2008 aveau o valoare de piaţă mult mai mare decât în 2000. Şi pentru că această ficţiune nu putea merge la nesfârşit, atunci când piaţa imobiliară a căzut totul în jur s-a prăbuşit.

Criza aceasta este una de revenire pentru că valorile au început să revină la nivelul lor real. Eu nu o pot numi declin, ci mai degrabă revenire la adevăr, care va schimba lumea obligând-o să caute un alt stil de viaţă care să nu se mai bazeze pe îndatorare. Nu e vorba de un consum fără noimă, ci de unul peste puterile noastre de acoperire. 

Creditul nu va muri

G.V.: Întrebarea pe care şi-o pune fiecare este ce se va întâmpla mai departe? Piaţa va fi cea care va face ordine sau pot fi luate şi măsuri la care guvernele au acces?

A.V.: Verdictele s-au succedat în această privinţă. Primul verdict este că pieţele au greşit şi că în acest caz trebuie să ne gândim la un rol mai puternic al statului în economie. Însă imediat au apărut voci care au spus că statul a greşit şi mai mult. Cred că totuşi este nevoie de reglementări mult mai puternice, nu în România, pentru că noi aici am fost destul de prudenţi şi dacă nu eram aşa criza noastră era una dramatică. Băncile noastre sunt încă în picioare.

Dar lumea va trebui să ajungă la reglementări noi privind viaţa bancară, modul în care circulă banii şi modul în care se dau împrumuturile. Creditul nu va muri pentru că el a fost şi rămâne motorul economiei.

Din păcate nu ştim cât va dura criza, unii spun că se va încheia anul acesta, alţii că la anul, alţii că oricând am ieşi consecinţele crizei vor rămâne vizibile mulţi ani înainte.

Nu mai e loc pentru împrumuturi noi

G.V.: Totuşi oamenii se plâng, chiar şi cei din agricultură, că dobânzile la credite sunt prea mari pentru puterile lor, că banii sunt prea scumpi cu alte cuvinte.

A.V.: Banii sunt prea scumpi pentru că băncile îi cumpără scump. Aici s-a creat iarăşi o situaţie artificială şi Banca Naţională a intervenit atât cât a putut cerându-le să reducă dobânzile la depozitele pasive pentru că le remunerează prea scump şi se creează un fenomen dramatic: companiile care au văzut că pot câştiga mai bine la bancă decât dacă îşi continuau afacerea şi-au luat banii şi s-a ajuns din acest motiv la blocaj financiar. Chiar dacă oamenii câştigau un ban, ei răsturnau economia cu capul în jos.

Aşadar se impune un reglaj aici la micşorarea dobânzilor la depozit şi atunci vor scădea şi dobânzile la credite. În plus sunt aproape şapte milioane de persoane îndatorate băncilor pentru diverse credite, astfel încât la momentul de faţă nu mai e loc pentru alte împrumuturi.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2009

֩ Comentarii