Imprimati articolul

Finalul fără glorie al unei domnii

Astfel s-a încheiat domnia lui Carol al II-lea, personaj despre care istoricul englez H. Prost scrie: „A distrus în întregime statul pe care, în iunie 1930, fusese chemat să-l călăuzească. A înşelat pe toată lumea. Promisiunile sale, demonstraţiile sale de bunăvoinţă sau chiar de afecţiune nu inspirau nicio încredere... Românii, un popor uşor de condus, indulgent faţă de greşelile umane, ajunsese să nu aibă pentru regele lor decât dispreţ şi aversiune.“

Un hapsân precum cămătarii

Până în ultima clipă, meschin, regele s-a târguit pentru bani, astfel că noul prim-ministru Ion Antonescu i-a făgăduit o rentă lunară de 20 milioane de lei în valută, garantându-i şi averea uriaşă. Ar fi de adăugat că, în decursul domniei sale, Carol adunase miliarde numai în acţiuni la diverse societăţi, la care se adaugă pasiunea lui şi a „Duduii“, cum era numită Elena Lupescu, pentru aur. „Carol, spune Petre Pandrea, nu dădea. El lua devize şi aur, cât mai mult aur.

Devizele le depozita în străinătate.“ A transportat aur în lingouri, notează acelaşi, cu ajutorul unui iaht englezesc, pe care a depus „lădiţe ermetic închise, puse în geamantane mici, foarte grele, faţă de volumul lor. Valeţii au cărat geamantanaşele, în prezenţa augustului lor stăpân, la bordul iahtului ancorat la Sulina. Vasul a pornit apoi spre alte zări. A ajuns la destinaţie? Câte procente a luat englezul?“, se întreabă Petre Pandrea.

O hartă fără semnificaţie

Cu alt prilej, I. P. Gigurtu, om de afaceri şi membru al camarilei, a oferit regelui un pachet de acţiuni ale societăţii Mica Pui care exploata aurul în Apuseni. Pachetul valora 100 milioane de lei. Regele a primit atunci şi o hartă a României Mari din aur masiv, cu râuri sculptate, cu oraşe cizelate, cu Carpaţii în relief. Carol al II-lea, în loc să admire lucrarea, a întrebat dintr-un început pe Gigurtu cât cântăreşte. Aceeaşi pasiune pentru metalul preţios o avea şi metresa regelui. După fuga cuplului, cei care au efectuat o perche­ziţie în locuinţa Duduii, din aleea Alexandru, au privit cu uimire mormanul de cutiuţe din care fuseseră luate bijuteriile.

Fugă cu peripeţii

Vestea abdicării a aprins şi mai mult spiritele. În faţa Palatului Regal au loc manifestaţii de amploare, se strigă: „Daţi-ni-l pe rege, daţi-ni-o pe Lupescu! Nu-i lăsaţi să fugă cu banii lor!“
Evenimentele se precipită. Se emite posibilitatea plecării ex-regelui cu un avion, apoi aceea de a părăsi ţara cu iahtul regal „Luceafărul“, care aştepta sub presiune la Constanţa. Până la urmă se formează un tren special condus de un colonel, Dragomir, care îi va duce pe Carol, pe Elena Lupescu şi câţiva intimi spre graniţa de vest a ţării.

În gara Timişoara, trenul încărcat cu valori, între care şi vestita colecţie de tablouri, pe care Carol I o lăsase prin testament poporului român, este atacat de legionari. Aceştia, în două automobile rulând pe şoseaua paralelă cu calea ferată, l-au condus până la graniţă, în bubuit de grenade şi răpăit de mitralieră. Fugarii au scăpat numai prin prezenţa de spirit a mecanicului care, cu viteză maximă, a trecut fără oprire linia de frontieră cu Iugoslavia.

După zece ani de frământări, domnia celui de-al treilea rege din dinastia adusă în ţară în 1866 se încheie cu o fugă ruşinoasă. Despre Carol al II-lea, Iuliu Maniu a spus: „Cauza abdicării este concepţia sa generală de domnie personală, fără ideal, fără moralitate şi fără busolă sigură, în continuă oscilaţiune oportunistă, şi care a săpat prăpastia dintre Coroană şi Ţară şi care a trebuit să ducă la falimentul şi la distrugerea politicii sale. Regele Carol s-a dovedit incapabil de a conduce Ţara şi mai ales de a o reface după dezastrul în care a împins-o.“

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2009

֩ Comentarii