Imprimati articolul

Fertilizarea cu azot la soiurile de grâu premium

Prin management al azotului este necesar să înţelegem care sunt paşii ce trebuie făcuţi în utilizarea acestuia ca principal nutrient al culturilor, în cazul de faţă grâul. În ceea ce priveşte soiurile tip Premium, acestea se caracterizează printr-o mare plasticitate ecologică, un grad ridicat de înfrăţire, ceea ce le oferă din start un avantaj economic distinct, o calitate deosebită, care le evidenţiază în primul rând ca soiuri de panificaţie. Acestea valorifică mai bine azotul, cantitatea utilizată pe tona de produs biologic putând ajunge aproape de 20 kg s.a., în timp ce la soiurile noastre atinge 26 kg.

Rezultatele economice superioare ale soiurilor de tip Premium pot fi confirmate numai în condiţiile respectării unor reguli foarte stricte cu privire la managementul nutriţional în general şi al azotului în special.

Cantitatea şi momentul optim administrării

Pentru administrarea azotului trebuie să ţinem cont de următoarele detalii:

• Azotul este elementul de bază al nutriţiei plantelor. El trebuie deci aplicat.

• Azotul se aplică atunci când plantele au nevoie de el, şi nu atunci când dorim noi.

• Aplicat atunci când plantele nu au nevoie de el riscăm fie o risipire inutilă de azot, fie levigarea lui în profunzime, unde poate prelua pânza freatică. Atenţie: Nitraţii ajunşi în pânza freatică rămân acolo până la 400 de ani!

• Dacă solul nu absoarbe azotul odată cu apa, el poate fi transportat pe orizontală în emisarii naturali unde poate produce daune foarte grave cum ar fi intoxicările.

Asupra modului de stabilire a dozelor de azot, în general, şi a dozelor pentru soiurile Premium, în special, există numeroase dezbateri şi controverse, unele dintre ele fără suport ştiinţific.

Cele mai bune rezultate ştiinţifice în stabilirea dozelor sunt oferite de experienţele de câmp. Şi, cu toate acestea, şi ele sunt insuficiente, pentru că e imposibil să efectuăm un număr atât de mare de experienţe, astfel încât să putem acoperi întreaga gamă de mozaicuri de soluri din România.

Din aceste motive şi ţinând cont de restricţiile impuse de Uniunea Europeană, mai ales în zona utilizării azotului în agricultură, în calcularea dozelor este bine să ţinem cont de următorii parametri: gradul de aprovizionare a solului cu azot provenit din atmosferă sau din asolamentul cu plante leguminoase, cantitatea de recoltă pe care o planificăm, precum şi de cerinţele pentru azot ale culturii, date de amelioratorii soiurilor şi de experimentele în laborator şi câmp.

În general, cantitatea medie de azot de care au nevoie aceste soiuri pentru a obţine eficienţă maximă este de 150-160 kg/ha, repartizată de fiecare dată în trei etape, aşa cum se vede în figura de mai jos. Pentru finisarea producţiei mai pot fi aplicate şi tratamente foliare de completare, de regulă odată cu ultimele tratamente cu fungicide. Numărul acestora este de 1-2. Prin aceste tratamente obţinem un spor de producţie de 2-5%, dar mai ales obţinem o creştere de 0,5 – 1,5% a conţinutului de proteină.

ATENŢIE! Îngrăşămintele foliare nu pot înlocui în niciun caz fertilizarea de bază cu azot efectuată în cele trei momente. În ultimul timp, cercetarea a constatat că sulful are o mare importanţă în stimularea creşterii rădăcinilor grânelor de tip Premium, motiv pentru care se recomandă a se aplica până la 20 kg/ha, odată cu semănatul. Dacă acest lucru nu este posibil, recomandăm aplicarea celor 20 kg/ha sulf odată cu prima tranşă de azot.

După calcularea dozei de azot se pune problema eşalonării pe perioada de vegetaţie a culturii, în aşa fel încât agrodisponibilitatea azotului să fie cât mai mare, iar pierderile cât mai mici.

Sub ce formă se aplică îngrăşămintele cu azot

Industria producătoare de îngrăşăminte oferă o varietate mare de formulări ce pot fi folosite ca îngrăşăminte de bază cu azot. Pentru agricultor alegerea celei mai potrivite forme comerciale nu trebuie să fie întâmplătoare.

Planta poate prelua azotul prin perişorii radiculari sau direct prin pereţii celulelor sub formă de nitrat sau amoniac, şi mai dificil sub alte forme. De aceea principalele îngrăşăminte utilizate inclusiv în România sunt azotatul de amoniu (NH4NO3) cu 33,5 azot şi urea.

În ceea ce priveşte utilizarea ureii, majoritatea cercetătorilor sunt de acord că aceasta ajunge mai greu la plante, în sistemul de nutriţie. Dacă este necesară o intervenţie rapidă cu azot, atunci ureea, deşi este un îngrăşământ foarte bun, nu este cea mai indicată soluţie. Ureea este un îngrăşământ conservator, cu cedare treptată a azotului.

Concluzii

- O reacţie rapidă de preluare a azotului în plantă are loc în cazul azotatului de amoniu şi de calciu, dar în acelaşi timp şi posibilitatea de levigare este mai activă.

- Ureea conservă mai mult azotatul şi îl predă în etape, consumând o parte din energia biologică pentru transferuri biochimice. Eficienţa moleculei de azot în acest caz este mai mică. Spălarea azotului în profunzime şi în lateral este mai redusă.

- În niciun caz nu se recomandã utilizarea azotului la cerealele de toamnă sau în iarnă, aşa cum recomandă unii producători de îngrăşăminte din România.

- Aplicarea azotului în variantele arătate mai sus completează circuitul azotului în zona de nutriţie, atât de necesar plantelor.

De reţinut:

- Nu aplicăm azot grâului de toamnă tip Premium, din septembrie până în februarie.

- De la 10 martie până la 10 aprilie (Ec. 21 – Ec. 31) se aplică în medie 40 kg/ha, cu variaţii între 30-50 kg/ha, în funcţie de tipul de sol şi umiditatea lui.

- De la 10 aprilie până la 10 mai (Ec. 31 – Ec. 37) se aplică în medie 50 kg/ha, cu variaţii între 40-60 kg/ha.

- De la 10 mai până la 10 iunie (Ec. 37 – Ec. 51) se aplică în medie 70 kg/ha, cu variaţii între 60-80 kg/ha.

Prof. univ. dr. Mihai BERCA
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.3, 1-15 FEBRUARIE 2012

֩ Comentarii