Imprimati articolul

Feriţi-vă animalele de tetania de iarbă, o boală de primăvară

Hipomagneziemia este o boală metabolică caracterizată prin apariţia tulburărilor de excitabilitate neuromusculară, la două-trei săptămâni de la începerea păşunatului, atunci când trecerea animalelor la păşune se face brusc. Dintre animalele de interes economic, cele mai afectate sunt rumegă-toarele, care au o capacitate scăzută de valorificare a magneziului din furaje. Boala este condiţionată de o serie de factori care tulbură absorbţia de magneziu ingerat împreună cu furajele.

Principalele cauze

În faza tânără, plantele de pe păşunile fertilizate cu îngrăşăminte azotoase sau fosfatice, ca şi cele din culturile tinere de grâu şi ovăz au un conţinut bogat în proteine, dar sunt sărace în magneziu. Ca urmare a acestui fapt, frecvenţa tetaniei de iarbă este în raport cu gradul de fertilizare a păşunilor, compoziţia şi stadiul de dezvoltare a plantelor ce alcătuiesc covorul ierbos.

Fertilizarea păşunilor cu îngrăşăminte azotoase favorizează dezvoltarea gramineelor în defavoarea leguminoaselor, intensificând în acelaşi timp creşterea materiei azotoase din covorul ierbos, caracteristică esenţială a ierburilor tetanigene. Drept urmare, hrănirea cu furaje verzi bogate în proteină asimilabilă produce creşterea amoniacului în rumen, care interferează magneziul sub formă de fosfaţi de amoniu insolubili. În acelaşi timp, cantitatea prea mare de proteină produce modificări nefavorabile digestiei în prestomace şi facilitează apariţia diareei, care, asociată cu formarea amoniacului, reduce absorbţia de magneziu.

Un alt factor care înrăutăţeşte aprovizionarea cu magneziu, odată cu trecerea bruscă la păşunat, este faptul că animalele ingeră mai puţină substanţă uscată şi implicit magneziu, comparativ cu perioada furajării lor la grajd. Cele mai multe cazuri se întâlnesc la bovine, la care, din cauza unor caractere de digestie, absorbţia magneziului este influenţată negativ. Tetania de iarbă este mai frecventă la vacile cu producţii mari de lapte şi bunăstare de întreţinere, mai ales în prima perioadă a lactaţiei.  Deşi lactaţia este un factor predispozant, boala este întâlnită şi la tauri, vaci tinere nelactante sau chiar la viţei.

Simptomatologie

Cea mai frecventă formă de boală este cea acută uşoară, când se observă apetit capricios, lipsa rumegării, masticaţie greoaie, izolarea animalului de turmă, precum şi o diminuare a producţiei.

În forma acută gravă, animalul nu se mai poate ţine în poziţie patrupedă, cade, apar mişcări de pedalare a membrelor, exoftalmie şi contracţii tetanice care pot produce moartea. Măsurile terapeutice au în vedere, în primul rând, creşterea concentraţiei de magneziu din plasmă prin administrarea serurilor de magneziu. După înlăturarea terapeutică a hipomagneziemiei trebuie asigurat aportul de magneziu prin fân de trifoi administrat la grajd cel puţin o săptămână.

Modalităţi de prevenire

Pentru prevenirea tetaniei de iarbă se face trecerea la păşune treptat, se suplimentează raţia cu săruri de magneziu sub formă de brichete pentru lins, iar, unde este posibil, conţinutul plantelor se îmbunătăţeşte în magneziu prin fertilizarea solului cu îngrăşăminte.

Se reduc treptat cantităţile de furaje uscate, concomitent cu mărirea cantităţilor de furaje verzi, perioadă în care se recomandă observarea atentă a sănătăţii animalului şi a producţiilor. Pentru oile lactante, cea mai bună metodă de prevenire este începerea păşunatului pe pajişti permanente, unde creşterea plantelor nu este rapidă ca pe pajiştile însămânţate şi fertilizate. Pentru prevenirea bolii se administrează fân atât ovinelor cât şi bovinelor, pe toată perioada de risc.

Ing. Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 9, 1-15 MAI 2010

֩ Comentarii