Imprimati articolul

Femeia care îşi aşează familia în centrul universului

În ianuarie a împlinit 81 de ani. Cu ajutorul lui Dumnezeu, este sănătoasă şi mulţumită că, la această vârstă, are puterea să-şi ducă toate planurile până la capăt. Dacă priveşte înapoi, la anii copilăriei, apoi ai tinereţii în floare, se vede trudind de dimineaţa până după miezul nopţii. Multe şi grele au fost îndatoririle acestei femei, în ochii căreia astăzi se citeşte împlinirea unei vieţi! În căsuţa ei micuţă, curată şi plină de fotografii de familie se adună, în ceas de sărbătoare, sau pur şi simplu de dor, copiii, şapte nepoţi şi nouă strănepoţi. Este iubită, respectată, este totul pentru ei.

Destinul Eugeniei Voicu din Cogealac, judeţul Constanţa, este aidoma cu cel al unui campion olimpic. Ca să ajungă astăzi un reper moral, ca să fie o autoritate incontestabilă în viaţa familiei şi a comunităţii, tanti Jana, mamaia Jana şi-a depăşit limitele biologice, a râs de slăbiciunile omeneşti, a sfidat vârsta. Destinul ei? Destinul comun al unei generaţii de femei de la ţară, care prin efortul, sacrificiul lor tăcut, au aşezat familia în centrul universului. Din trupul ei firav, prin puterile ei, a creat o şcoală de viaţă, a aşezat valorile la locul lor.

Am ales-o pe mamaia Jana pentru reportajul de astăzi pentru că viaţa ei, aşa cum spuneam, este reprezentativă pentru o generaţie care se pregăteşte să se aşeze pe banca spectatorului.

Legile vieţii, legile firii

A crescut într-o familie de ţărani harnici, de ispravă, conduşi în tot şi toate numai de Dumnezeu. Când a venit vremea să se mărite, să plece la casa ei, Eugenia Voicu avea lecţia învăţată: „să-ţi respecţi bărbatul, să-i îngădui greşelile (dacă o fi să le facă), să nu te plângi nimănui dacă te doare sufletul, acesta să fie secretul tău cel mai bine păzit, să nu-ţi superi socrii, să ai grijă de copii ca de ochii din cap, să nu-ţi stea mâinile nicio clipă, să deretici, să împleteşti, să frămânţi cozonaci, să ai grijă de animale, de grădină, de sporul casei, să nu te culci niciodată până nu este totul la locul lui, până nu este toată lumea mulţumită.“

Recunoaştem în aceste reguli timpul trecut.

Pentru generaţia de astăzi, o asemenea viaţă, în care delicata alcătuire a femeii nu îşi găseşte locul, nu mai este acceptată în totalitate.

Reţeta împlinirii

Mamaia Jana a trăit numai în spiritul sacrificiului. Pare de neîngăduit o asemenea viaţă. Şi totuşi, ce a ţinut-o, ce resort tainic i-a înzecit puterile? A avut o fire blândă, veselă şi iubitoare. Gestul de a dărui i-a umplut inima de fericire. Iertarea celui care i-a pricinuit supărarea a fost mai puternică decât nedreptatea clipei.

Are un glas frumos, a cântat ca o artistă, a muncit şi a cântat, în ceas de sărbătoare le-a înveselit inimile celor care erau la masa ei... Nu s-a culcat, nu se culcă nici acum până nu închină perna pe care pune capul.

Rugăciunea, recunoaşterea puterii şi bunătăţii Domnului, i-a deschis sufletul, i-a luminat mintea. O minte deşteaptă, ageră, care bate acum, la 81 de ani, tulburarea şi frământarea suratelor ei de la oraş. Este suplă, puternică, este atentă să fie de folos în orice moment...

„Sănătatea, spune mamaia Jana, atâta cât o am la vârsta asta, vine de la posturi, de la faptul că fac toate lucrurile cu grabă şi plăcere...“

Supravieţuirea în durere

Aşa cum spuneam, mamaia Jana n-a fost ocolită de necazuri. A rămas văduvă înainte de vreme, Dumnezeu i-a luat şi un fiu, în plină tinereţe, în plină forţă. Sigur că a fost lovită cumplit, că o asemenea durere nu se poate descrie, dar obiceiul de a ocroti şi a avea grijă de toţi ai ei a ajutat-o să-i uimească pe toţi. Durerea de soţie şi de mamă care a rămas pe lume ca să-i plângă şi-a ascuns-o bine în suflet.

Este chinul ei, durerea ei, vama pe care trebuie să o plătească pe acest pământ. Numai ea trebuie să ştie cât de puternic este chinul, cât de sfâşietor este dorul. Ceilalţi ce vină au? Ei trebuie să se bucure de viaţă şi, mai ales, să ştie că, în căsuţa ei, îi aşteaptă mângâierea, căldura, alinarea, şi nu deznădejdea. La 81 de ani, mamaia Jana, predă, cu înţelepciune, cea mai grea materie: supravieţuirea în caz de durere.

Cum se vede lumea de aici

De aici, din locuşorul ei, de lângă sobă, unde am găsit-o liniştită, mulţumită că totul este rânduit cum trebuie la vreme de sărbătoare, mamaia Jana crede că nimic nu mai este în regulă. Anotimpurile sunt potrivnice pământului, şi vietăţilor, în general. Viaţa oamenilor, în cea mai mare măsură, se desfăşoară sub semnul lăcomiei, al egoismului. Este umită de lipsa de credinţă şi mai ales de falsul în credinţă: „Multă lume ţine post de fală, de modă, dar trăieşte în vrajbă şi mânie“.

Mamaia Jana mai spune că tinerii sunt, parcă, fără părinţi... „Ce văd ei acasă? O ogradă nelucrată, mizerie peste tot şi datorii la magazin şi la birt...“ Din păcate, cei care sunt buni şi crescuţi de părinţi de ispravă sunt dispreţuiţi pentru că sunt de la ţară şi sunt săraci. Despre sătenii care s-au îmbogăţit peste noapte, care erau recunoscuţi de toţi că nu sunt buni la nimic, spune doar atât: „Am trăit să o văd şi pe asta!“

Ce soluţie, cum vede viitorul satului românesc mamaia Jana? „Numai şi numai cu muncă, sacrificiu şi cu legile atât de clar date de Dumnezeu.“

Rodica SIMIONESCU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

֩ Comentarii