Imprimati articolul

EDITORIAL
Săraca ţară bogată

Parcă am mai auzit – sau citit – undeva expresia. Când mă gândesc la ce suntem şi ce-am fi putut fi mă trece un fior ce-mi străbate trupul dintr-o extremitate-n alta. Nici nu ştiu cum să-mi exprim starea.

Aş începe cu ce „arde“: lipsa banilor, decapitalizarea celui mai important segment al economiei, dezorganizarea, ineficienţa… toate se leagă şi generează sărăcie. După aproape douăzeci de ani de… democraţie, nesiguranţa zilei de mâine, pentru cei mai mulţi, este tot mai accentuată. Cu atât mai mult în ultimele două luni când, după o perioadă de promisiuni electorale măsurile luate – pe picior, după opinia analiştilor – n-au nici pe departe menirea de a încuraja economia.

Criza economică impune măsuri „neeconomice şi antisociale“ – ca să citez aceiaşi analişti, dar menite a aşeza economia pe temelii sănătoase, după opinia guvernanţilor. Numai că ele, măsurile, au adâncit prăpastia, deja existentă încă din anii precedenţi, între putere şi diversele structuri sociale. Eforturile guvernanţilor de a intra într-un dialog constructiv cu reprezentanţii diferitelor organizaţii mai întotdeauna au fost sortite eşecului. Se pare însă că doar la agricultură părţile au ajuns, în bună măsură, la un consens. (Cel puţin până la anunţarea bugetului). Şi asta pentru că eforturile noii echipe de la ministerul de resort – continuând bunele obiceiuri ale predecesorilor – au fost de natură a oferi noi perspective agriculturii şi agricultorilor.

Fără îndoială că efectele mult mediatizatei crize vor fi resimţite şi în acest domeniu, numai că aceasta nu va fi de natură a descuraja slujitorii pământului cel puţin până în 2013. Agricultura va beneficia în această perioadă de importante resurse financiare, în primul rând pentru investiţii. Se impune însă o mobilizare exemplară pentru absorbţia lor. Apoi diversele forme de sprijin vor fi şi ele în măsură să încurajeze producţia şi piaţa.

Sigur, nu întotdeauna acestea vor satisface doleanţele agricultorilor, dar ceva câştigat este parcă mai mult decât nimic. Cel puţin într-o asemenea perioadă. Aşa stând lucrurile, poate n-ar fi lipsit de interes ca persoanele angajate în procesul de producţie agricolă să-şi regăsească vocaţia de altădată – specifică străbunilor noştri. Aceea de a-şi crea şi gospodări propriile resurse după propriul interes. Dar aceasta presupune o mai bună organizare şi eficientizare a tot ceea ce fac.

Şi-acum revin la ceea ce, cum spuneam, mă înfioară: sărăcia într-o ţară bogată. Cum putem scăpa de ea? Idei sunt, trebuie doar voinţă pentru a fi puse în practică. Voinţă politică, se spune. Sunt aspecte asupra cărora insistăm de mult, dar faţă de care cei mai mulţi dintre actorii de pe scena la care ne referim au fost şi încă sunt reticenţi. Fără îndoială se impune concentrarea mijloacelor de producţie, a resurselor umane, materiale şi financiare pentru a performa şi a face faţă unei pieţe libere în care trebuie să reziste cei mai buni şi nu cei mai „puternici“.

Aşadar, asocierea nu este doar un deziderat, ci o necesitate a vremurilor pe care le trăim. Este „arma“ cea mai eficientă în lupta cu prădătorii a ceea ce se produce în agricultură. Produceţi arma şi veţi deveni… invincibili!

I. BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2009

֩ Comentarii