Imprimati articolul

EDITORIAL
Românie, a cui mai eşti?!

Nu pot uita bucuria românilor prilejuită de evenimentele din ’89, manifestată după mintea şi crezul fiecăruia, şi nici promisiunile liderilor momentului, ieşiţi parcă din cutia cu surprize, rostitori de sloganuri ce aveau să sucească mintea credulilor din stradă. Şi cum să nu te bucuri, când ţi se promite lapte şi miere după acele vremuri de restrişte?!

Au trecut însă douăzeci de ani, vreme în care vorbele stufoase ale aleşilor neamului n-au încetat să ridice la rang de superdemocraţie viaţa românilor, mulţi dintre ei încorsetaţi încă de tot mai multe ,,reguli“ antidemocratice. Şomaj, sărăcie, tineri şcoliţi fără niciun rost în viaţă, canale pline de copii abandonaţi. Pe de altă parte, supermarketuri pline ochi de cumpărători-consumatori a tot ce se aduce de oriunde. O altă clasă socială, mulţi dintre membrii ei îmbogăţiţi peste noapte pe seama credulilor de care vorbeam, a credulilor acestei ţări căreia nimic nu-i mai aparţine.

Sub protecţia unor legi, antinaţionale le-aş numi, s-a vândut ori s-a concesionat mai toată economia aşa-zişilor investitori ce n-au făcut decât să demoleze munca atâtor generaţii, depusă uneori în cele mai grele condiţii. Puţini sunt cei care au clădit şi produs câte ceva în acest spaţiu, iar atunci când s-a realizat acest lucru capitalul a luat drumul baştinei investitorilor.

Agricultura n-a fost nici ea ocolită de flagelul nelegiuirilor: structuri distruse; obiective demolate ori vândute pe nimic de cei care şi-au arogat dreptul de a administra patrimonii de miliarde; pământ ajuns pe mâna oricui şi de oriunde şi câte altele.

Din bruma ce-a mai rămas ţăranilor, imense suprafeţe sunt an de an necultivate, iar de se mai produce ceva, puţinul obţinut încape pe mâna samsarilor ce câştigă întotdeauna mai mult decât cel care produce. Şi asta pentru că nu există o piaţă organizată şi nici reglementări privind „preţul minim“, cel puţin pentru principalele produse agricole. Declaraţiile autorităţilor potrivit cărora „piaţa reglează preţurile“ sunt doar vorbe menite a descuraja pe cei care solicită dreptul de a intra în competiţie loială cu semenii lor.

Toate acestea însă, inclusiv crearea resurselor necesare valorificării întregii suprafeţe agricole în condiţii de performanţă, ar fi trebuit demult să fie în atenţia şi în sarcina administratorilor ţării, inclusiv şi mai ales a celor care declară din fastuoasele fotolii că agricultura este ramura ce...

Şi poate tot ei ar fi trebuit să reglementeze activitatea băncilor pentru a nu deveni o frână în dezvoltarea economiei. Este de neînţeles cum băncile-mamă practică în ţările de origine dobânzi de 2-4%, în vreme ce „fiicele“ lor în România vând bani cu de 6-12 ori mai mult. Adică la un nivel al dobânzilor de 18-24%. Oare unde ajung profiturile?

După opinia celor mai mulţi încercaţi de nevoi în această perioadă, starea de lucruri este consecinţa unor politici incoerente, poate iscusit ţesute spre a crea canale de scurgere a valorilor către cei interesaţi a le acumula.

Hei, multe ar fi de spus despre starea naţiunii, cauze şi efecte. O stare ce creează nesiguranţă în propriul tău ţinut şi sărăcie. Multă sărăcie şi mulţi, foarte mulţi săraci.
O stare ce te determină să întrebi: „Românie, a cui mai eşti?!“
Dar pe cine?

ION BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.21, 1-15 NOIEMBRIE 2009

֩ Comentarii