Imprimati articolul

EDITORIAL - Istoria se repetă

Vă amintiţi cu siguranţă nemuritoarele versuri ale marelui Eminescu din poezia „Doina“ – „De la Nistru pân’ la Tisa,/ Tot românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate…“

Sunt convins că mulţi le recitiţi şi recitaţi din când în când, încercând să le ancoraţi în realităţile momentului, ce nu se deosebesc prea mult de cele din vremurile trăite de poet şi contemporanii săi.

Starea naţiunii ne îndreptăţeşte să credem că... istoria se repetă. Vremurile şi cârmuitorii naţionali şi internaţionali ne-au adus iarăşi în starea de a nu ne mai simţi stăpâni în propria ţară. Borfaşi de toată mâna, afacerişti cu acte-n regulă ne devalizează zi de zi, în vreme ce stăpânii de drept ai pământurilor şi a tot ce-au clădit decenii în şir privesc neputincioşi cum li se fură până şi credinţa în ce le este cel mai sfânt: Dumnezeul lor.

Bancheri din toate zările, turci, arabi, italieni şi câte alte naţii îşi fac propriile legi în propria noastră ţară. Înşeală sub promisiuni deşarte – sigur, sub masca unei legislaţii prea permisive –, îşi umplu teşcherelele şi dau fuga cu ele la… ai lor. Pentru ai noştri – jug şi oişte. Câtă dreptate avea poetul!

Mi-aduc aminte povestea unui tânăr student care mi-a reaprins în minte scânteia pornirilor împotriva a ceea ce face rău semenilor mei. Se afla, sărmanul, în vizită de documentare împreună cu alţi colegi şi profesorii lor la ferma de cireşi a unui italian – pe pământ românesc, se înţelege. Hapsânul fermier peninsular, ca să folosesc expresia povestitorului, nu le-a permis învăţăceilor nici măcar să atingă îmbietoarele fructe, ameninţându-i… „io taio degetu di pune mâna“. Îngrozitoare comportare!

Vă amintiţi povestea cu boierul ce punea botniţă culegătorilor de struguri pentru a nu-i dijmui producţia. Citind romanul „Desculţ“, am avut credinţa că la mijloc se afla o născocire a marelui romancier Zaharia Stancu, dornic să intre în voia ideologilor vremii. Acum parcă am o mică îndoială.

Tare mi-aş dori să cred că relatarea studentului de la Agronomie a fost o glumă specific balcanică. Dar de nu, mă întreb, de fapt, ce căutau studenţii noştri într-o astfel de exploataţie, când printre români sunt fermieri de mare valoare şi ferme ale căror performanţe pot fi comparate cu cele mai moderne din lume?

Apoi unde sunt fermele didactice ale şcolilor şi universităţilor, aflate de regulă în imediata vecinătate a acestora şi în care elevii, studenţii îşi desăvârşeau cunoştinţele teoretice şi practice? Mai toate au dispărut sub privirile îngăduitoare sau prin complicitatea autorităţilor, trecând „legal“ în proprietatea afaceriştilor la care făceam referire; pe care nu-i interesează decât… câţi bani fac!

Dar fărădelegile nu se opresc aici. Ele au cuprins ca un flagel mai toată România. Câtă nedreptate şi umilinţă! În vreme ce ţara se zbate în nevoi, străinătatea ne impune reguli parcă pentru a desăvârşi sărăcia. Străinii aduşi drept investitori ne sug bruma de avere precum ploşniţele sângele din vertebrate.

Educaţia din familie, şcoală şi societate a dispărut ca noţiune sub masca unui libertinism greu de înţeles ce nu poate avea decât o singură cale. Spre haos. Cui folosesc toate? Cu siguranţă există beneficiari. Din păcate, nu ne aflăm printre ei.
Aşadar, greu să mai poţi străbate de atâta... străinătate.

I.BANU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.14, 16-31 IULIE 2009

֩ Comentarii