Imprimati articolul

EDITORIAL
În cine dai cu biciul!

O ştire vehiculată în ultima vreme despre impozitul pe venitul agricol m-a dus cu gândul la anii când lucram ca specialist într-o unitate agricolă. La vremea aceea, pentru a mă deplasa între ferme eram nevoit uneori să merg cu trăsura şi astfel am observat comportamentul vizitiului faţă de cai. Eram nelămurit şi într-o zi l-am întrebat de ce dă mereu cu biciul în calul care trage.

„Pe celălalt degeaba îl bat, că se încăpăţânează, se opreşte şi nu mai vrea să tragă deloc“, mi-a spus el.  Probabil aşa au gândit şi guvernanţii noştri când şi-au propus să-i impoziteze tocmai pe cei care muncesc în agricultură pentru a mări bugetul şi a reduce efectele crizei economice. Şi totuşi nedreptatea trebuie arătată cu degetul.

Dacă pentru calul leneş a-l urma pe cel mai harnic e un instinct, la om lucrurile nu stau chiar aşa. Am constatat că în satele României mai fericiţi sunt cei care nu muncesc – singura lor „strădanie“ fiind aceea de a aştepta ajutorul social de la primărie – decât cei care trudesc toată ziua pe câmp şi se roagă la Dumnezeu să-i aibă în pază.

Iată de ce mi se pare abuzivă ideea impozitării oricărei forme de venit a agricultorilor, atâta timp cât se face prea puţin pentru sprijinirea lor. Poate ar fi mai aproape de normalitate impozitarea celor ce nu cultivă cele peste trei milioane de hectare, aşteptând eventual un dezvoltator imobiliar sau vreun proiect de autostradă.

Aceştia, pentru a fi „stimulaţi“, ar trebui să plătească o taxă egală sau mai mare decât nivelul subvenţiilor ce li s-ar cuveni. Ar fi poate o modalitate de a revigora bugetul. Dacă aş fi în locul guvernanţilor aş introduce şi obligaţia ca pentru fiecare hectar de pământ nelucrat deţinătorul să contribuie cu o anumită cantitate de produse agricole pe care să o procure de la cei care-l muncesc.

Şi tot lipsită de logică este acordarea de subvenţii pe animalele declarate fictiv sau care nu mai sunt în efectiv, fără ca cei vinovaţi să fie în vreun fel sancţionaţi, ba chiar unii ajung şi în fruntea unor asociaţii ale crescătorilor erijându-se în apărători ai intereselor acestora.

Mă întreb: cât vor mai fi favorizaţi cei cu putere de muncă care stau în mediul rural şi aşteaptă pomeni de la stat? Câtă vreme va mai trece până îşi vor da seama decidenţii că agricultorii sunt categoria socială cea mai discriminată?

În ultima vreme, tot aud de nemulţumirile unora sau altora privind veniturile, fiecare încercând să arate cât de importantă este munca lor, dar s-a întrebat vreodată cineva dacă agricultorii ar face grevă cine le va lua locul pentru a ne aduce pâinea pe masă? Probabil că nu, pentru că ne-am obişnuit să-i credem uşor de manipulat şi prea dăruiţi muncii lor ca să se mai gândească să-şi ceară drepturile.

Concluzia mea de azi e la fel ca aceea după discuţia cu vizitiul – cel biciuit este întotdeauna cel supus, calul care trage!

I.BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR.18, 16-30 SEPTEMBRIE 2009

֩ Comentarii