Imprimati articolul

EDITORIAL - Atitudinea face diferenţa (IV)

Sunt un mare iubitor de animale, mai ales a celor de companie şi de pază. Câinele, pentru că la el vreau să fac referire de această dată, este recunoscut ca cel mai bun şi credincios prieten al omului. Dar asta nu mă convinge să accept în viaţa cotidiană, pe stradă, printre blocuri sau pe uliţele satelor, amestecul incognito al patrupedelor, mai ales când, din diverse motive, devin şi agresive. Îmi amintesc şi acum ţipetele unor copii speriaţi de câţiva câini ai nimănui, iar mai apoi, strigătul disperat al unei femei încolţită printre blocuri de o haită de patrupezi înfometaţi, gata parcă să devoreze tot ce întâlnea în cale. O stare de lucruri parcă scăpată de sub control. Dar cui îi pasă?

Gestionarea câinilor fără stăpân – ca să folosesc expresia autorităţilor – un subiect mult prea mediatizat şi discutat, se pare că a devenit ,,problemă naţională“ mai ceva decât starea de sănătate a naţiunii, şi asta pentru că nimeni din actorii implicaţi nu-şi asumă în întregime responsabilitatea rezolvării situaţiei.

Măsuri legislative pentru limitarea numărului de câini există, specialişti medici veterinari care să le aplice sunt, mai trebuie doar consecvenţă din partea autorităţilor pentru punerea lor în practică. Există deci soluţii, numai că cele oferite de cei ce se autointitulează „iubitori de animale“ ce se vor mai degrabă etalaţi pe sticlă, sunt cel puţin fanteziste şi, cu siguranţă, nu vor rezolva problema.

Mă îngrijorează însă atitudinea pasivă a autorităţilor sanitare veterinare care sunt cele mai în măsură să convingă sau să impună respectarea unei conduite care să asigure sănătatea publică şi sănătatea animalelor. Faptul că încă se consideră sterilizarea câinilor o operaţiune simplă, uşor de rezolvat cu o injecţie şi prin asta rezolvarea problemei, dovedeşte că nu există suficientă comunicare între populaţie şi autorităţi.  Capturarea şi eliminarea animalelor fără stăpân este admisă în toate ţările europene în cadrul programelor guvernamentale de control al bolilor. N-am înţeles ce ne împiedică să procedăm aşijderea?! Mai ales că, dacă e să luăm doar un exemplu, ne putem „mândri“ cu cele mai multe cazuri de rabie din Europa.

Animalele la care fac referire, nevinovate sărmanele până la urmă, trăiesc printre noi fără niciun fel de protecţie, supuse unor chinuri şi suferinţe pentru că nu au hrană şi adăpost şi nici asistenţă sanitară veterinară, devenind astfel surse de boli şi paraziţi. Iubitorii lor, unii chiar de bună credinţă, încearcă să le asigure ce mai peste tot le lipseşte, cei mai mulţi însă nu-şi doresc decât obţinerea unor fonduri de la buget şi chiar europene şi-atât.

Poate n-ar fi lipsit de interes iniţierea unui program de educare a deţinătorilor de câini pentru evitarea riscurilor unor accidente, a înmulţirii lor necontrolate şi a prevenirii transmiterii unor boli şi a parazitozelor. Am putea astfel limita costurile cu tratamentele semenilor noştri agresaţi de patrupede sau intraţi în contact cu ele.  Sunt lucruri uşor de realizat, mai ales dacă ne dorim intrarea în rândul ţărilor civilizate. Trebuie doar să luăm atitudine. Pentru că doar... atitudinea face diferenţa.

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

֩ Comentarii