Imprimati articolul

EDITORIAL - Atitudinea face diferenţa (II)

Spusele unui specialist cu mulţi ani prestaţi în agricultură, n-a făcut decât să readucă în actualitate câteva din aspectele privind calitatea şi respectul tinerei generaţii faţă de muncă şi valorile naţiunii din care face parte. Un motiv de reflecţie pentru guvernanţi, iar pentru mine un îndemn la a-mi aşterne gândurile pe hârtie. Atitudinea românilor în perioada actuală faţă de ceea ce ar putea produce plusvaloare  m-a determinat să fac o succintă trecere prin timp şi să mă întreb cum de suntem acum altfel decât eram altădată.

Ce ne lipseşte să fim la fel ca germanii, japonezii, olandezii, elveţienii?! Despre potenţial şi resurse s-a tot pomenit şi cred că ar trebui să ne bucurăm că bunul Dumnezeu ne-a hărăzit cu tot ce şi-ar putea dori o naţie.  Să dăm vina pe comunism şi pe ce s-a petrecut în cei 50 de ani, socotesc ideea de acum perimată câtă vreme au trecut deja 20 de ani de când s-a schimbat regimul politic, timp în care am fi putut avea o atitudine constructivă şi creativă, şi nu să ne batem şi pentru ce nu ne aparţine, bucurându-ne doar atunci când „moare şi capra vecinului“.

Într-o anumită perioadă se considerau a fi cei mai harnici doar cei care veneau primii la serviciu şi plecau ultimii, un mod de a califica încă întâlnit prin anumite instituţii. Poate doar în sectorul privat rezultatele şi calitatea muncii sunt cu adevărat apreciate şi remunerate în consecinţă. Cu toate acestea sunt puţini cei pentru care munca a devenit un mod de viaţă şi muncesc din pasiune. 

Cred că ceea ce ne lipseşte este respectul faţă de semenii noştri şi de ceea ce face fiecare la locul său de muncă. Apoi calitatea şi capacitatea de a aşeza valorile personale lângă cele apreciate în toată lumea. Pentru că le avem. Ar trebui să redevenim ceea ce am fost de-a lungul istoriei, demni, puternici şi nu lipsiţi parcă de puterea de a schimba lucrurile resemnându-ne că nu putem fi la fel de ordonaţi ca germanii, de perseverenţi precum japonezii sau exacţi ca elveţienii.

E de ajuns să fim NOI, măcar aşa cum au fost înaintaşii, harnici, ordonaţi şi cu bun simţ, curaţi la suflet şi prietenoşi, cu respect faţă de valori şi cei care le-au creat, chiar dacă multe dintre aceste calităţi ne-au fost insuflate ori impuse de cei ce ne-au trecut hotarele în decursul istoriei. Atitudinea şi respectul faţă de muncă şi cei din jur se „prinde”din  familie şi din comunitate şi se învaţă în şcoală, exemplul celor din jur fiind, fără îndoială, determinant în educaţia copiilor de la cele mai fragede vârste. Dar cine mai oferă asemenea modele?

Părinţii îşi ocrotesc pruncii ferindu-i de muncă, uitând că ei înşişi n-ar fi ceea ce sunt dacă nu ar fi trudit, la vremea lor, şcoala nu mai e şcoală iar comunitatea este mai degrabă preocupată de starea socială şi economică în care se zbate. E adevărat că nu toate locurile de muncă sunt uşoare, că nu toate sunt în birouri luxoase, sau oferă statut de „vedetă“, dar satisfacţia poate fi la fel de mare dacă din munca ta răsare o cultură, creşte un animal sau e curat în parcul de lână propria-ţi casă. Cât de important este ca părinţii să-i îndrepte pe copii spre activităţi care să le pună în valoare calităţile native, creative, iar profesorii în şcoli şi guvernanţii să regândească atitudinea faţă de muncă şi foloasele ei.

Altfel vom continua să muncim pe alte meleaguri poate mult mai greu, cu dor de casă în suflet, pentru că aici ne e ruşine sau să ne simţim umiliţi chiar şi când trebuie să desfăşurăm poate şi cele mai nobile activităţi. Dar, cum spuneam şi altădată, atitudinea face diferenţa.

Ion BANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 4, 16-28 FEBRUARIE 2010

֩ Comentarii