Imprimati articolul

Drama pământului ajuns pârloagă

Anul 1990 a pus capăt activităţii mele în fruntea uneia dintre cele mai bune cooperative agricole de pe Valea Târnavelor, cea din Galda de Jos, judeţul Alba.  Atât am putut să le spun oamenilor adunaţi la evenimentul destrămării cooperativei: să păstreze munca lor conştiincioasă şi să nu dea ascultare agitatorilor. Ca urmare a faptului că destrămarea unităţii s-a făcut cu repeziciune, pământul s-a divizat în parcele mici, iar livezile şi plantaţiile de vie au fost vandalizate. Azi, când trec pe acolo mi se umezesc ochii de durere.

Cum a fost îngrijit şi lucrat pământul după 1990 se vede azi, iar ce se observă nu trebuie căutat cu lumânarea. Aproape 4 milioane de hectare zac în paragină, iar în locul plantaţiilor de pomi în care intrai cu respect şi pioşenie ca într-un templu de rugăciune, acum au rămas doar strigătele lor schilodite de securi ucigaşe care sună ca o litanie, ca un murmur de durere. Iar noi cumpărăm mere din import care nu se compară la gust şi diversitate cu soiurile româneşti.

Oameni bolnavi de nemuncă

Am creat la sat o pătură de asistaţi sociali şi electorali, unii pripăşiţi în sat zicând că se poate trăi şi fără muncă şi cu mâna întinsă după ajutor, iar pământul ţării zace şi acum neînsămânţat.  Cei care susţin că agricultura românească de după cooperativizare nu-şi are urcuşul ei în ierarhia valorilor agricole europene şi nu numai sunt de fapt adversarii agriculturii româneşti. Recunoscând acest lucru n-ar fi putut sfâşia pământul în milioane de parcele mici care nu pot fi lucrate după ştiinţa mileniului pe care-l trăim.

Moloz în loc de pământ

Să laşi sătenii într-un individualism amorf şi dezorganizat înseamnă că n-ai înţeles cea mai poruncitoare necesitate, aceea ca ţara să nu fie cu mâna întinsă la străini pentru a mânca pâinea durerii de pe alte meleaguri. Să laşi cel mai bun pământ din Europa pradă construcţiilor ridicate anarhic, fără nicio sistematizare, aceasta nu înseamnă un sprijin în decapitarea agriculturii?

Să desfiinţezi staţiunile de cercetare, focare de ştiinţă agricolă şi purtătoare de stindard în producţii competitive şi creatoare de soiuri româneşti valoroase, să dai patrimoniul agricol al Academiei şi institutelor agronomice pentru zone rezidenţiale nu înseamnă un strigăt la cer pentru fiecare român cu cultul muncii şi al bunului simţ? Şi aceasta nu înseamnă că în ţară domneşte triada haos, corupţie, sărăcie? Ba da! Aşa este şi aşa se explică cum pe prispa caselor vedem ţărani ce ară cerul cu plugul speranţei, strivind între gene o lacrimă; şi atunci te întrebi: „Oare în ţara noastră nu mai există niciun sentiment de patrie?“ 

Ing. Maria Suhov
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

֩ Comentarii