Imprimati articolul

Două decenii de prăpăd şi jale

Va răspunde cineva pentru
ce-au lăsat în urmă
cei douăzeci de ani
care au trecut din ’89 încoace?

Două decenii de prăpăd şi jale –
Acesta este tragicul bilanţ
Al bietei ţări, prădată, dărâmată,
Ajunsă la ananghie şi-n lanţ.

Spunea Şişeşti cândva c-am fi în stare
Să mai hărănim vreo patru Românii,
Dar n-a fost chip, căci ne-au secat pizmaşii
Izvorul roditoarei noastre glii.

Pământu-i numai petic lângă petic,
Uzine de tractoare nu mai sunt,
Pe câmpuri nu mai plouă aspersorul,
Tot cheagul trudei a fost luat de vânt...

O altă lovitură de măciucă
Făcu prăpăd în codrii seculari;
Când vezi azi munţii despuiaţi şi singuri,
Crezi c-a trecut o hoardă de barbari...

Fără păduri şi fără irigaţii,
Veniră ani de secetă cumpliţi
Şi ţi-au rămas ţăranii, Românie,
Săraci lipiţi şi tare necăjiţi.

Ei nu mai pot să-ţi dea destulă pâine,
Mai toate de afară le aduci,
Şi-şi râd în barbă cei de peste graniţi
Că mi te-au pus degrabă pe butuci.

Cu lotrii de pe-aici în cârdăşie
Ne-au stors de vlagă, ne-au lăsat flămânzi,
Ne-au înglodat în datorii enorme
Şi vom trăi doar să plătim dobânzi.

Mă tot întreb: cei puşi să stea de pază
Au fost ei orbi atât amar de ani
De n-au văzut cum intră lupii-n stână
Să sfâşie şi turmă, şi ciobani?

Gelu Oproiu
REVISTA LUMEA SATULUI NR.18, 16-30 SEPTEMBRIE 2009

֩ Comentarii