Imprimati articolul

Dorul de casă

Invitatul acestei ediţii este un om special, cu o poveste specială. Are 46 de ani, din care 25 i-a trăit în România şi restul în Anglia, ţară pe care nu a ales-o domnia sa, ci mai degrabă invers. A ajuns aici prima oară în 1992, invitat la o conferinţă la care se discutau chestiuni ce priveau viitorul învăţământului universitar. La întoarcere a fost rechemat să lucreze în cercetare, invitaţie la care a răspuns pozitiv, fără să ştie că acolo îi va fi locul. Decizia s-a dovedit a fi uşor de luat, nu atât datorită locului şi avantajelor economice, cât a oamenilor deosebiţi. Este vorba despre conf. univ. dr. Bogdan Costea, de la Universitatea Lancaster din Anglia, Catedra de management, unde lucrează cu alţi 14 colegi, dintre care 6 de naţionalităţi diferite.

Acasă... nu e niciodată departe

– Sunt curios să aflu ce înseamnă pentru dumneavoastră acum acasă?

– Vă răspund printr-o vorbă spusă foarte frumos de Emil Cioran: „Patria e o limbă şi nimic altceva“. Atât timp cât aceasta ne acompaniază şi cât ne mai putem exprima gândurile şi trăirile în limba noastră, acasă nu e niciodată departe. Acasă pentru mine înseamnă familie, părinţi… Locurile vin, se umplu de gânduri, de amintiri, de nostalgie. Nu e niciodată departe patria, oriunde ai fi.

 – Până să vă întreb de ce aţi ales străinătatea, spuneţi-mi când anume vă frământă dorul de casă?

 – Legătura este încă strânsă, sunt în contact zi de zi cu cei din România. Dorul însă, interesant de spus, este animat de sunete, de peisaje pe care le vezi în altă parte şi care îţi aduc aminte de casă. Lucrurile se leagă, lumea devine mai unită într-un fel, spre deosebire de anii de dinainte de ‘89, când plecarea din ţară însemna o ruptură. Acum, plecatul nu mai presupune o renunţare definitivă.
Emigraţia, cu bunele şi relele ei

– Putem să socotim că, făcând parte din Uniunea Europeană, noţiunea de patriotism îşi schimbă un pic sensul sau nu?

– Din punct de vedere lumesc îşi schimbă sensul, într-un sens pozitiv al cuvântului. Ni se deschide o lume la care am aspirat decenii întregi, o lume de care aparţinem cultural şi care ne aşteaptă să ne manifestăm cu originalitatea specifică.
Din punct de vedere economic, aventurile româneşti sunt de toate felurile, e interesantă emigraţia română acum pentru că nu am mai trăit-o vreodată ca popor. Totuşi, ea are bunele şi relele ei. Cred că visele economice ale românilor faţă de străinătate sunt mai mult sau mai puţin realizabile. În ceea ce priveşte emigraţia culturală ea e mult mai mică, sunt mult mai puţini cei care pleacă în relaţii culturale cu Europa, în munci legate de mediul universitar, de comunicarea de idei, de expresia creativă. Probabil că economicul domină acum şi nu împlinirea profesională, care a căzut pe planul doi.
Lumea are un teren comun

– Cum vă privesc studenţii dvs., aţi simţit vreodată că fac vreo diferenţă între englezi şi cei care sunt de altă naţionalitate?

– Lucrez la toate nivelele de învăţământ universitar, ceea ce înseamnă studenţi în primii ani, masteranzi, doctoranzi. Nu există clasă la niciunul dintre aceste nivele în care să nu fie reprezentate cel puţin patru continente şi atunci vă daţi seama ce diversitate, ce mozaic cultural mă înconjoară. Lumea e una şi e foarte omogenă. Noi vorbim despre diversitate, însă ea are un teren comun în această perioadă, în secolul XXI. Aspiraţii, vise, valori comune la un nivel pe care nu cred că l-am fi anticipat vreodată. Lumea, cu cele şase miliarde de oameni, e mai unită de o dorinţă de emancipare decât oricând.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 12, 15-30 IUNIE 2010

֩ Comentarii