Imprimati articolul

Din colecţia mugurilor folclorului românesc, Dana Maria Huja, vocea de aur a Sătmarului

Unii oamenii se nasc cu haruri pe care doar îngerii ar fi putut să le dăruiască acestor muritori însemnaţi. Dana Maria Huja este una dintre fiinţele a căror soartă pare să fi fost ursită cu multă vreme înainte de a se naşte. I-a fost scris să aibă o voce de înger care strecoară în sufletele celor care o ascultă un strop de linişte şi desfătare. Avea doar cinci ani când viaţa a purtat-o pe marea scenă a muzicii populare. Acolo, în faţa atâtor oameni, micuţa interpretă a pecetluit pentru totdeauna o legătură de nedesfăcut între ea şi folclorul românesc.

Copilul hărăzit să cânte

Era sărbătoarea Sfintei Cruci, când în urmă cu aproape 16 ani în familia Huja avea să se nască cel din urmă prunc. Nimeni nu bănuia că ea avea să devină un purtător al celei mai alese moşteniri a poporului nostru: graiul dulce al folclorului românesc. Primii paşi spre viaţă au fost şi primii paşi spre muzică. Era doar un copil când în faţa ei s-au deschis porţile unei lumi fascinante, cea a notelor muzicale pe care atunci nici măcar nu ştia să le descifreze. Dacă pentru oricine altcineva ar fi părut o povară, pentru fetiţa de doar cinci ani muzica s-a dovedit a fi o parte din sufletul ei.

Acum, privind prin ochii unui adolescent, Dana a înţeles cât de privilegiată este şi mărturiseşte că, fără pasiunea şi dragostea pentru cântecul popular, ar fi fost dificil să-şi trăiască copilăria aşa cum a făcut-o. Nu este totuşi o întâmplare că tânăra interpretă a ales să cânte. După cum ne-a mărturisit, părinţii ei au îndrăgit dintotdeauna cântecul şi jocul popular românesc, genă pe care se pare că au transmis-o ultimului lor copil.

Primii paşi spre muzică

Itinerariul ei profesional a început în anul 2000, atunci când s-a înscris la Palatul Copiilor din Satu Mare. Un an mai târziu, micuţa cântăreaţă a devenit componentă a ansamblului folcloric „Cununiţa“ şi tot atunci a debutat pentru prima oară pe scena muzicii populare. Cutezătoare, a păşit în faţa a zeci de oameni şi cu cântecul ei vesel le-a cucerit inimile. În schimbul bucuriei aduse, Dana a fost desemnată câştigătoarea concursului Muguri de Tezaur. A fost primul semn că din mugurul plămădit pe pământul Sătmarului avea să înflorească o floare aleasă a folclorului românesc.

Clasele primare şi le-a petrecut în cadrul Liceului „Aurel Popp“ din Satu Mare, unde a studiat opt ani de zile vioara. Acum este elevă în clasa a noua la acelaşi liceu şi a ales să pătrundă şi în tainele solfegiilor. În viitor nu se vede fără folclorul românesc, aşa că are de gând să îşi continue studiile la o facultate de muzică. În prezent lucrează la un proiect foarte important, primul album din cariera ei, şi speră ca anul acesta să pătrundă în casele oamenilor cu cântece de voie bună şi joc.

Folclorul, parte din sufletul ei

Se simte în vocea ei cât de mult preţuieşte folclorul românesc. După cum ne-a mărturisit, în cântecele sale se regăseşte întreaga ei fiinţă, toate speranţele şi toate idealurile pe care le-a strâns în timp. Chiar dacă inocenţa copilăriei nu s-a pierdut cu totul, Dana mărturiseşte cu înţelepciunea unui adult că se bucură atunci când vede că tot mai mulţi copii îndrăgesc cântecul popular, această moştenire autentică şi nealterată de secole întregi, care păstrează în esenţa ei freamătul a generaţii întregi de români.

Departe de a-şi însuşi meritele pentru talentul său deosebit, consideră că acest dar divin al cântecului i-a fost dat cu un scop. Un scop nobil, pe care ea vrea să-l îndeplinească de fiecare dată când are în faţa sa o sală plină cu oameni. Se mulţumeşte spunând că aceasta este poate cea mai mare satisfacţie de până acum, să ofere o părticică din bucuria pe care i-o aduce ei cântecul. Nu a crezut niciodată că va ajunge atât de departe şi priveşte spre realizările sale cu o modestie demnă de cei mai mari înţelepţi. După zece ani de cântec popular, vorbeşte cu entuziasm despre clipele în care o sală plină de oameni o aplaudă. Fiecare spectacol se dovedeşte a fi o părticică din sufletul ei, iar emoţiile pe care le simte sunt la fel de vii ca atunci când a păşit prima oară în faţa publicului.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 12, 15-30 IUNIE 2010

֩ Comentarii