Imprimati articolul

De la Cucorăni la Eminescu

Aflându-mă pe meleagurile Bucovinei, am dorit neapărat să mă abat în satul Cucorăni, o localitate plină de istorie, la vreo 30 km de Suceava şi la vreo 7 km de Botoşani, la colegul şi prietenul meu Mihai Cristea, care s-a stabilit de la pensionare în satul natal, în casa părinţilor săi, după o activitate de o viaţă la Staţiunea de Cercetări Agricole Suceava, părintele Băncii de Gene Vegetale din România.

Cu această vizită mi-a fost prezentată o carte de peste 250 de pagini, scrisă de pasionatul cadru didactic Sergiu Mihalache de la Şcoala Generală din Cucorăni, al cărui elev a fost înainte de a parcurge studiile liceale de la Suceava şi pe cele universitare de la Iaşi. Acesta a cercetat trecutul fostei comune Cucorăni, în prezent comuna Mihai Eminescu, judeţul Botoşani, adunând un bogat material documentar din arhivele locale, din cele de la Iaşi şi de la Muzeul judeţean Botoşani. Ne-am antrenat mai mulţi la discuţii, aflând lucruri interesante, care merită amintite.

Unde-s mulţi, puterea creşte

Mai întâi despre Şcoala din satul Ipoteşti, despre istoria ei. Pe atunci Ipoteşti aparţinea de comuna Cucorăni. Ideea construirii unei şcoli în satul copilăriei lui Eminescu a venit în anul 1891, când un grup de studenţi bucureşteni a vizitat Ipoteştii în căutarea locului naşterii Luceafărului, la 3 ani după moartea poetului. Miraţi că tocmai acest sat nu avea încă o şcoală, au alertat autorităţile comunei Cucorăni. S-a alcătuit imediat un comitet de iniţiativă, format din primarul de atunci Ion Giosanu, învăţătorul Ion Vasiliu de la şcoala Cucorăni şi bine cunoscutul preot Ion Ursachi, care slujea şi la bisericile filiale din Ipoteşti şi Cătămărăşti. Scopul acestui comitet era strângerea de fonduri pentru şcoala din Ipoteşti

Şcoala din Ipoteşti a funcţionat la început în casa lui Nicolae Bunu, o casă pustie, veche şi joasă, cu ferestre mici şi cu lut pe jos. Acoperişul era din paie de grâu. Ca mobilier, avea 11 bănci: 9 pentru câte doi elevi şi 2 bănci a câte patru elevi, în condiţiile în care şcoala era frecventată de aproximativ 30 de elevi.

Casa Memorială „Mihai Eminescu“

Cu ocazia unei vizite la Botoşani, în 29 iunie 1938, marele savant Iorga a trecut prin Ipoteşti, constatând: „Clădirea cea nouă este cu desăvârşire un alt stil, dar din moment ce este vorba de a se face un muzeu, ea poate să treacă şi aşa. Ţin să spun că ostenelile dlui Irimescu pentru a onora locul de naştere a lui Eminescu au reuşit pe deplin.“

Chiar şi cei mai aspri critici ai prefectului Petre Irimescu, cucorănean din naştere, sunt obligaţi să-i recunoască paternitatea ideii şi eforturile de a-i păstra lui Eminescu cadrul edenic al copilăriei. A făcut şi multe greşeli ca om politic, însă visul lui de a ridica la Ipoteşti casa, biserica şi şcoala s-a realizat pe deplin. Casa nouă a Eminovicilor a devenit astfel Casa Memorială „Mihai Eminescu“.

În anul 1950, la Centenarul naşterii poetului, Şcoala din Cucorăni a fost singura instituţie care l-a onorat pe Eminescu cu un program artistic adecvat. Directorul şcolii, învăţătorul Dumitru Cristea, a vorbit despre copilăria lui Eminescu la Ipoteşti, elevii şi tinerii au recitat versuri eminesciene, iar corul condus de învăţătoarea Maria Scobai a cântat „Sara pe deal“. Pe 8 aprilie 1958, muzeul din Ipoteşti a fost vizitat pentru prima oară şi de George Călinescu. Cum pe atunci drumul nu era nici măcar pietruit, Călinescu a mers din Cucorăni la Ipoteşti cu o căruţă, pusă la dispoziţie de primărie.

În 1960, muzeul a fost reorganizat prin grija academicianului D. Panaitescu-Perpessicius. Pe 14 august 1960, la festivitatea de deschidere a muzeului, alături de scriitorul Eusebiu Camilar, criticul nota în Cartea de aur: „14 august 1960. Fericit că mă aflu în Casa Memorială«Mihai Eminescu», care trebuie să devină locul de pelerinaj al întregului nostru popor, urez veşnică strălucire acestui aşezământ. Acad. D. Panaitescu-Perpessicius.“

Prima mare comemorare

Pentru comemorarea celor 75 de ani de la trecerea în eternitate a lui Eminescu, la 14 iunie 1964, s-a organizat cea mai mare adunare sub poala pădurii Budăi din Cucorăni. Au participat peste 15.000 de oameni din ţară şi de peste hotare. Aici a recitat în româneşte prof. univ. Alain Guillermon, şeful Catedrei de limba română de la Sorbona (Franţa).

Chiar şi Nicolae Ceauşescu, conducătorul de atunci al partidului unic şi al ţării, a vizitat pe 22 mai 1966 Casa Memorială „M. Eminescu“ din Ipoteşti, lăsând în volumul al III-lea al Cărţii de aur următorul autograf: „Aici, la Ipoteşti, unde s-a înălţat în strălucire universală Luceafărul geniului poetic naţional, cinstim cu emoţie memoria nepieritoare a celui mai iubit fiu al neamului nostru - Mihai Eminescu. Visul lui de dreptate, de libertate şi înălţare a României, cântat în versuri de aur, îşi află împlinire în strălucirea vremurilor noastre.“

În toamna anului 1977 s-a început reconstrucţia casei memoriale. S-a găsit temelia casei originare, dărâmată în 1924, dar şi o veche vatră dacică. Memorialul de la Ipoteşti cuprinde: casa memorială, bisericuţa Eminovicilor, mormintele familiei Eminovici, casa familiei Papadopol-Isăcescu (azi, muzeu etnografic), Biblioteca Naţională de Poezie, amfiteatrul în aer liber cu 120 de locuri şi un pavilion cu spaţiu expoziţional.

O schimbare, nu doar de faţadă

În anul 1991, prin Decizia nr. 237/1991, ansamblul muzeistic trece în subordinea Inspectoratului pentru Cultură al judeţului Botoşani, sub denumirea de Memorialul „Mihai Eminescu“ - Ipoteşti, iar din anul următor, prin Hotărârea Guvernului României nr. 188/17 aprilie 1992, se va numi Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu“.
De curând, în fosta livadă a Eminovicilor s-a ridicat un sat de vacanţă, loc ideal pentru iubitorii lui Eminescu de a petrece mai multe zile în acest loc.

Teodor MARIAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2010

֩ Comentarii