Imprimati articolul

De douăzeci de ani, agricultura...

De douăzeci de ani, agricultura
Se mişcă tot mai greu, târâş-grăpiş...
Pe drum numai bariere şi hârtoape
Şi nu se vede niciun luminiş.

De fiecare dată, la alegeri,
Au curs promisiunile noian
Că s-o schimba din temelii, în bine,
Şi viaţa oropsitului ţăran.

Când s-au văzut cu sacii în căruţă,
De-a doua zi uitară ce ne-au spus;
Noi, proştii, am rămas cu buza friptă
Şi cu nădejdea doar în Cel de Sus.

Cândva, silozul era plin de grâne,
Gemea pătulul de atât porumb,
Bogat era şi rodul în podgorii
Şi-n mândrele plantaţii de pe dâmb.

Dădeam merinde şi peste hotare,
Pământul aducea în ţară bani,
Dar azi e vraişte, peticit, pârloagă,
Şi-o soartă crudă-i bate pe ţărani.
.......................................................
Pe cei ce-au nimicit agricultura,
Şi-acum e sărăcie lucie-n sat,
Să-i pună Dumnezeu la grea osândă,
În veci să nu se spele de păcat!

Căci nu-i păcat mai mare ca acesta,
De-aţi bate joc de cel mai scump avut –
Pământul strămoşesc, izvorul pâinii
Şi leagănul în care ne-am născut.

Gelu Oproiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.22, 16-30 NOIEMBRIE 2009

֩ Comentarii