Imprimati articolul

Cucul, în marea simfonie a naturii

Peste tot în jurul nostru se zăresc semnele primăverii mult aşteptate. Crângurile se pregătesc pentru marile concerte ale vieţuitoarelor sălbatice, dar până atunci îşi continuă metamorfoza spre splendoare. În curând, păsările dezmorţite din gerul lunilor de iarnă se vor întrece în triluri entuziaste. Dar un musafir cu adevărat neaşteptat se strecoară singuratic şi nevăzut. Dintr-o dată, din inima pădurii se aude cel mai îmbucurător cântec: cel al cucului, una dintre cele mai misterioase păsări, care ne vesteşte că primăvara într-adevăr a venit.

Nu toţi cucii sunt singuri

În pofida firii lui înclinate spre singurătate, din familia Cuculidae fac parte şi specii de cuc care preferă să trăiască în grupuri sau chiar în preajma oamenilor. O astfel de specie a fost descoperită în America de Sud, unde aceste păsări trăiesc în familii numeroase, într-o armonie pilduitoare. Această specie se distinge şi prin talentul arhitectural de care dă dovadă. În mod surprinzător, spre deosebire de cucul despre care ştim că este obişnuit să asigure viaţa descendenţilor prin plasarea ouălor în grija altor părinţi mai devotaţi, cucii din specia despre care vă vorbeam îşi construiesc cuiburi comune, în care căldura ouălor va fi asigurată de fiecare membru al familiei. 

Dar nu vă închipuiţi că toţi cucii sunt atât de sociabili. În general, cucul este pasărea migratoare care nu preferă compania semenilor săi, pornind în călătorii singur, protejat de întunericul nopţilor. Un alt exemplu care nu face cinste familiei Cuculidae este cucul pestriţ european. Această specie are obiceiul de a depune în cuibul păsărilor mari mai multe ouă, alegând viitorii părinţi ai puilor săi doar dacă este convins că aceştia au puterea de a-i creşte cum se cuvine întrucât, asemeni părinţilor, puii de cuc sunt nişte gurmanzi adevăraţi.

Înaripatul îmblânzit

În America de Sud, dar şi în Mexic este întâlnită o specie de cuc care s-a dovedit a fi nu doar un bun prieten al omului, ci şi un straşnic paznic al caselor unde apar musafiri nepoftiţi, precum şerpii, gândacii sau şoarecii, cu care acesta se hrăneşte. Este vorba despre cucul căţărător american, o pasăre care şi-a dezvoltat o aptitudine mai puţin obişnuită pentru maeştrii înaripaţi: acesta nu zboară aproape deloc. Această pasăre obişnuită să convieţuiască cu omul pe prispa curţii poate fi un adevărat campion de maraton, pentru că este un straşnic alergător.

Sanitar al pădurilor şi grădinilor

Din meniul cucului fac parte elemente pe care multe alte păsări îl refuză. Se hrăneşte cu tot felul de insecte, viermişori, păienjeni, dar are o afinitate către omizile păroase. În urma studiilor, specialiştii au ajuns la concluzia că un cuc poate devora în mai puţin de o oră mai mult de o sută de omizi, iar într-o zi poate mânca până la o mie. Din aceste considerente este considerat unul dintre sanitarii pădurii, dar şi al grădinilor.

În rest, cucul nu este deloc pretenţios. Are nevoie doar de un habitat bogat în vegetaţie, cu mulţi arbori şi tufişuri, unde se poate camufla şi unde poate avea parte de festine bogate. Deşi cucul trăieşte în pădurile pe care uneori omul le cutreieră, imaginea lui este destul de rară. Cucul este o pasăre discretă care ne bucură nu atât prin prezenţă, cât prin cântecul său bine cunoscut.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.6, 16-31 MARTIE 2010

֩ Comentarii