Imprimati articolul

Criza continuă şi în iarmaroc

În fiecare zi de luni din săptămână, la Podu Iloaiei are loc din vechime unul dintre cele mai mari iarmaroace din judeţul Iaşi. Un vânt subţire „numai şirul lui“, cum îi spun localnicii, accentuează senzaţia de frig. Toate cele oferite spre vânzare se aşează pe un ziar sau direct pe pământul îngheţat, inclusiv alimentele.

Oferta este generoasă: mobilă, confecţii „pentru toate buzunarele“, mormane de încălţăminte, din care fiecare îşi alege ce vrea, unelte agricole, vase colorate din plastic, tingiri cositorite, oferite gălăgios de o familie de romi, aparate de radio şi televizoare cu modele uitate de vreme, ouă, făină, cereale, caiele, clanţe, potcoave, hamuri şi chiar… cruci de marmură pe care doar urmează ca cineva să le inscripţioneze numele celui plecat într-o lume mai bună. Fumul de mici şi mirosul vinului fiert plutesc deasupra celor veniţi să cumpere sau, aşa cum e obiceiul, să vadă ce mai e nou şi să schimbe o vorbă.

Ca de obicei e multă lume, „dar, vezi mata, îmi spune un moş aşezat strategic la intrarea în iarmaroc cu două găini zgribulite, toţi întreabă şi nu cumpără nimeni“.

Multă animaţie şi în spaţiul destinat animalelor. Cel care vinde spune un preţ, prezumtivul cumpărător dă a lehamite din mână, vrea să plece, dar se întoarce şi oferă un alt preţ. Urmează o tocmeală crâncenă şi până la urmă tranzacţia are loc şi cei doi se duc să bea aldămaşul.

Alături un bătrân ţine de funie o vacă cu viţel de doar o lună. E plecat de la ora patru din Popeşti şi acum se gândeşte că, dacă nu va găsi niciun muşteriu, o să plece iar 12 km până acasă. „Cer, îmi spune bătrânul, 2.400 de lei, eu cred că nu e mult, vedeţi vaca e bună, dar oamenii nu au bani şi chiar dacă ar cumpăra-o n-au ce să facă cu laptele. Altădată maşina de la fabrică venea în fiecare zi şi ne lua marfa. Acum ni se spune că laptele «nu e conform» şi îl dăm la porci şi la câini.“

Belşugul anului trecut se vede şi acum. Camioane cu cereale, cu făină, cu fructe aşteaptă cumpărătorii. Făina de grâu se vinde cu 1,50, cea de porumb cu un leu, iar merele „de Rădăşeni“ tot cu un leu kilogramul. „Altădată vindeam cu sacul, iar acum aş fi bucuros să vând şi cu kilogramul, aştept degeaba, îmi spune Ion Axinte din Erbiceni; oamenii cumpără cu punga de la butic. Să vedem ce-o fi anul acesta, semnele nu sunt prea bune.“

Dragoş Iftode din Moldoviţa-Suceava vine în fiecare săptămână cu lemn de casă şi cherestea. E adevărat că în anii trecuţi pleca cu camionul gol acasă, acum e criză şi astăzi nu a vândut nimic, dar are o comandă pe care i-a lăsat-o un om din Bălţaţi. „În drum spre casă îi las marfa omului, asta înseamnă că nu am venit chiar degeaba.“

Sunt rebegit de frig şi plec, ca de altfel toţi cei care vând, ca şi toţi cei care au cumpărat, vorba lui Ion Creangă „negustori de piei de cloşcă“. Şi lunea viitoare va fi, la Podu Iloaiei, iar iarmaroc.

Stelian Ciocoiu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 4, 16-29 FEBRUARIE 2012

֩ Comentarii