Imprimati articolul

Criza alimentară va afecta şi România!!

• Interviu cu ing. Ion Banu, editor general Revista Lumea Satului

– Cum a fost, din punctul dumneavoastră de vedere, anul agricol 2010 – 2011?

– Nu pot spune decât că a fost un an bun, excepţional de bun, ca să-i parafrazez pe cei care conduc ţara în acest moment, agricultura contribuind substanţial la PIB-ul României. Numai că eu am o observaţie: am considerat anul agricol 2010 – 2011 ca fiind unul excepţional, dar raportat la ce? Pentru că, dacă-l raportăm la cei din urmă, sigur că este unul excepţional.

Raportându-l însă la alte ţări cu agricultură dezvoltată ori la potenţialul agricol al României nu putem vorbi de un an agricol excepţional. Pe de altă parte, să nu uităm că din 10 ani agricoli, în medie 7 sunt secetoşi, iar 3 excesiv de secetoşi. De aceea cred că trebuie să avem mare grijă cum ne organizăm agricultura pentru a putea vorbi cât se poate de repede de performanţă, cel puţin la nivelul şi potenţialul de care dispunem.

– Se discută foarte mult despre iminenta criză alimentară. Este o realitate?

– Da, este o realitate, ca de altfel şi această criză economică, cu care însă nu se confruntă întreaga lume. Cu ceva timp în urmă am fost prin câteva ţări din Asia. Nu prea se simte această criză prin acele părţi ale lumii. Dacă este să abordăm problema crizei alimentare, ea ne va afecta şi pe noi cu siguranţă, nu atât în ceea ce priveşte cantităţile şi diversitatea de produse agroalimentare, cât mai ales din punctul de vedere al costurilor, şi asta ca urmare a preţurilor energiei care cunoaşte o evoluţie fără precedent, ceea ce influenţează, evident, costurile de producţie în general şi, respectiv, preţurile la raft.

Irigaţiile, factor determinant în producţie

– În ceea ce priveşte apa, problemă majoră a agriculturii, se înregistrează un paradox. Ţările care nu au bazine hidrografice nu au suficientă apă, produc mai mult decât altele care o risipesc.

– Aici am de făcut câteva observaţii la care ar trebui să reflecteze Ministerul Agriculturii, Guvernul pentru că nu o dată am abordat problema sistemelor de irigaţii care în România au fost, practic, abandonate. Să vorbeşti de 300.000 ha care se irigă, faţă de 3 milioane amenajate pentru irigat până în '89, nu este deloc în regulă, pentru că, se ştie, cel mai important factor limitativ al nivelului de producţie este apa.

În Sri Lanka, ca să dau un exemplu pe care îl am proaspăt în minte, sistemele de irigaţii funcţionează de prin anii 1300. Primele suprafeţe organizate în sistem irigat datează din anul 300 î. Hr. Încă de acum mai bine de 1.000 de ani în ţara respectivă au fost amenajate lacuri artificiale în care se acumulează apa din precipitaţii, pentru că au perioade de şase luni cu ploi abundente şi şase de secetă, apă pe care apoi o folosesc pentru irigarea culturilor. Când văd aceste lucruri le tot  raportez la ceea ce se întâmplă în România. Natura ne-a înzestrat cu atâtea rezerve de apă potabilă şi le irosim în loc să le folosim eficient acolo unde este nevoie.

Sigur că sistemele de irigaţii, staţiile mari de pompare sunt energofage, dar acestea pot fi modernizate folosind alte sisteme mult mai eficiente. De asemenea, există mari posibilităţi să folosim apa  gravitaţional. De ce n-o facem? Au existat începuturi în acest sens înainte de 1990 care au fost abandonate. Deci posibilităţi avem. Important este să existe o strategie în acest domeniu. Evident sunt necesare sume mari de bani, dar în agricultură investiţiile se recuperează cel mai repede, aşa că n-ar trebui să existe rezerve faţă de astfel de cheltuieli.

– Vorbeaţi de necesarul şi posibilul aport al ştiinţei la dezvoltarea agriculturii şi a ruralului cu deosebire. A apărut ingineria genetică ca o posibilitate de sporire a hranei de reducere a cheltuielilor.

Care este opinia dumneavoastră referitor la acest subiect, după ce aţi văzut lumea?

– Ingineria genetică este la loc de frunte, apreciată în lumea întreagă, din SUA, Brazilia şi Argentina până în China, India şi alte zone ale lumii. În aceste ţări, aproape că nici nu mai găseşti câteva hectare de culturi convenţionale. Majoritatea sunt culturi modificate genetic. Lumea ar trebui să înţeleagă că ingineria genetică, prin aceste modificări, nu face decât să grăbească ceea ce în mod natural s-ar produce în sute sau mii de ani. Prin aceasta se imprimă speciilor cultivate anumite caractere care nu pot fi decât benefice omului: potenţial de producţie ridicat, rezistenţă la boli, dăunători, la pesticide etc.

România consumă mari cantităţi de soia modificată genetic în diverse forme. Este un nonsens să cheltuieşti miliarde de euro pentru a importa asemenea produse şi să nu le produci tu în ţară, cu eficienţa şi efectele care se cunosc foarte bine.

– Nu sunt rezerve de hrană sau sunt prost repartizate pe glob? Există oameni care risipesc şi oameni care n-au, să zicem aşa, minima felie de pâine?!

– Ceea ce spuneţi este adevărat. În anumite zone ale lumii este exces de produse alimentare. Unele state preferă să  arunce în mare cantităţi impresionante din rezervele lor alimentare, în vreme ce altele, din Africa spre exemplu, sunt subnutrite. N-am înţeles de ce o asemenea abordare, de ce asemenea dezinteres faţă de starea unor naţiuni, dar în acelaşi timp un mare interes pentru politicile economice aceloraşi state.

„Cine n-are cercetare, n-are viitor“

– Revin la cercetarea ştiinţifică, care este motorul economiei. La noi, perspectivele ca tineretul să se apropie de cercetarea ştiinţifică sunt aproape nule. De ce credeţi?

– Tinerii absolvenţi care ar avea înclinare şi şi-ar dori să lucreze în cercetare nu sunt motivaţi să ajungă în acest sector în primul rând din cauza retribuţiilor foarte mici. Din păcate, în cercetare au rămas foarte puţini cercetători, iar aceştia mai mult din dragoste pentru meserie, pentru munca lor. Păcat că nu se înţelege că cine nu are cercetare şi cine nu investeşte nu are viitor. Cercetarea poate scoate la liman orice sector economic.

– Academicianul Cristian Hera vorbea despre necesitatea zootehnicizării agriculturii. Ce credeţi că voia să spună?

– Faptul că o zootehnie puternică  - industria grea a agriculturii - atrage după sine sectorul vegetal pentru că există consumatorul. Asta în primul rând, iar în al doilea rând asigurăm necesarul de produse agroalimentare pe plan intern şi un surplus pentru export. Este foarte important să dezvoltăm zootehnia, să valorificăm cele aproape 5 milioane ha de pajişti naturale pe care le-am cam abandonat, apoi producţia secundară din sectorul vegetal şi chiar producţia principală. Vă daţi seama cât aport ar aduce acest lucru la PIB-ul ţării.

Realizarea cadastrului, o necesitate

– Lipsa unui cadastru al teritoriului face să ni se ofere cifre eronate privind producţiile obţinute şi nu numai, dar, mai ales, oferă posibilitatea unora să facă ce vor cu cel mai de preţ mijloc de producţie, pământul... Ce credeţi că trebuie făcut?

– Domnule Verman, vă spun două cifre. România avea în jur de 14,4 milioane ha de teren agricol, din care 9,5 arabil. În momentul de faţă mai avem 7,8 – 8 milioane de ha arabil. Restul a intrat în intravilan graţie „bunăvoinţei“ unor primari, pe care s-au turnat betoane şi s-a construit mai peste tot haotic. Asta este şi consecinţa faptului că nu există un cadastru la nivel naţional şi reglementări clare privind circulaţia terenurilor. Ar trebui insistat ca acest cadastru să fie realizat cât mai urgent, iar responsabilitate în acest sens să aibă Ministerul Agriculturii, cel mai interesat de aceasta.

– Sunteţi optimist în ceea ce priveşte viitorul agriculturii româneşti?

– Fără îndoială. Eu cred în capacitatea profesională a specialiştilor din România. Cred în potenţialul agricol al acestei ţări. Mai cred că agricultura va fi din ce în ce mai bine organizată în forme asociative, astfel putând da o mai mare plusvaloare terenurilor agricole, pământului românesc.

Gheorghe Verman
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2012

֩ Comentarii