Imprimati articolul

Crezul unui mare horticultor

Prof. univ. Gheorghe Glăman, preşedintele Societăţii Române a Horticultorilor

Înainte de a fi om de ştiinţă, profesorul universitar Gheorghe Glăman se mândreşte cu apartenenţa la elita marilor horticultori practicieni, ce a lăsat în urma ei realizări care la un moment dat făceau să tremure Occidentul.

Cu excepţia Olandei, niciunde în Europa nu puteai vedea sere sau grădini de legume ca în România. Mai era apoi fascinaţia plantaţiilor pomicole, fără egal în Europa. Toate acestea reprezintă acum doar istorie. Conştient că nu se poate pune în faţa tăvălugului, Gheorghe Glăman s-a orientat spre ştiinţă. Şi nu este rău!

– Domnule Glăman, în ce măsură horticultura românească se poate mândri cu anumite, cum se spune acum, „brenduri“?

– În general, în cultura plantelor noutăţile au fost preluate foarte repede de la un popor la altul, dar la fel de adevărat este că fiecare şi-a conservat anumite produse care l-au definit. La noi putem vorbi de „merele domneşti“ amintite foarte des în secolele XVII-XVIII cam prin toate cronicile; ele făceau parte din birul plătit de Ţările Române către Înalta Poartă.

Prunele bistriţene, cu produsele obţinute din ele – horincă, palincă, ţuică –, sunt un brand de referinţă. Apoi vinurile româneşti lăudate chiar de Ovidiu, în primul secol creştin, care spunea că erau consumate fără adaos de apă, deci erau vinuri mai uşoare; de asemenea Podgoria Cotnarilor, amintită în vestita Descriptio Moldaviae a lui Dimitrie Cantemir, aceasta fiind de altfel singura care păstrează cele cinci soiuri de dinainte de nenorocirea din 1880, când a intrat filoxera în ţara noastră.

Aroma care nu poate fi înlocuită

– Oamenii, când se duc în piaţă, cer produse româneşti. Este justificată această cerinţă?

Odată este obişnuinţa, care a dus la formarea unui gust aparte al consumatorului, dar mai este şi climatul acesta cu variaţii de la zi la noapte care permite păstrarea anumitor arome, spre deosebire de climatele calde, unde nu se păstrează aşa bine. Necazul este că, neavând suprafeţe mari, nu poţi să faci partizi mari.

Or, supermarketurile nu lucrează decât cu partide foarte mari şi uniforme şi, în general, de calitate bună, deşi, fie vorba între noi, am observat legume cu care, dacă te duceai în Piaţa Matache, erai alungat cu pietre. Dar nu sunt ei de vină, noi suntem, că nu ne sindicalizăm producţia, că nu ne adunăm în anumite forme de asociere astfel încât să facem faţă concurenţei străine.

Încălzirea planetei, ca o sperietoare

– Se vorbeşte foarte mult despre încălzirea planetei; cum afectează ea horticultura?

– Problema aceasta este mai puţin gravă. Practica dovedeşte că se face agricultură în zone foarte secetoase. În Israel, de exemplu. Pe mine mă îngrijorează mai mult homo hominis lupus, adică sunt mai speriat de noi, oamenii.

– S-au încercat şi în acest domeniu mutaţii genetice sau experimente de acest gen?

– Eu nu am pregătirea necesară şi nu m-am ocupat de aşa ceva. Cert este că, în acest domeniu, a interzice experimentele este o mare prostie. Eu cred că numai inchiziţia inter-zicea ceva şi ştim că nu a fost un lucru benefic pentru omenire. S-a încercat, iar în cartof chiar s-au obţinut soiuri rezistente la mană şi, după câte ştiu eu, în tomate s-a mai încercat ceva.

 Lumea se sperie întotdeauna de ceea ce nu ştie. Ce ştiu sigur este că n-a demonstrat nimeni că un produs obţinut prin astfel de inginerii genetice a făcut rău cuiva. Lucrurile se vor aşeza în timp, oamenii de ştiinţă îşi fac datoria, indiferent ce spune unul sau altul.

Moda nu este doar un moft

– Unul dintre cele mai obişnuite lucruri omeneşti este moda. Se poate vorbi în horticultură despre aşa ceva?

– Sigur că da. Multă vreme probabil că aţi băut vin alb, da?

– Da.

– De la o vreme beţi vin roşu? Nu-i aşa?

– Într-adevăr. Înşişi medicii şi-au schimbat  opinia, cum că vinul roşu este benefic pentru inimă.

– Cu „antioxidantele“ cu „flavonele“, vedeţi că este o modă. Până mai ieri se căutau roşiile mari, apoi puţin mai mici, iar acum „se poartă“ roşiile acelea „cireşică“, foarte mici, ca să le pui inclusiv în paharul cu cokctail.

– Un coleg de la Radio France îmi povestea că în această ţară, atât de emancipată în ale gastronomiei, oamenii caută legumele şi fructele cele mai urâte, convinşi fiind că sunt cu mai puţine îngrăşăminte chimice şi aşa mai departe.

– Sigur că este o modă a produselor ecologice şi este clar că acestea sunt mai bogate în nutrienţi şi au o valoare mai mare decât cele din agricultura clasică. Şi Ceauşescu, când ceream pesticide, întreba: „Da pentru ce vă trebuie“? „Păi, ştiţi, merele cu viermi...“, „Şi ce, nu poate «muica» să dea viermele la o parte?“

Un comportament criminal

Deci depinde de unde priveşti. Dacă vrei să ai un măr perfect, care să arate bine într-o fructieră, atunci cauţi aşa ceva. Dacă vrei un măr cu rapăn atunci… Cercetarea are un rol important, dar, din păcate, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Agriculturii, Guvernul în totalitatea lui, Parlamentul, ca să nu merg şi mai departe, îşi bat joc de cercetarea agricolă, caută să le ia şi terenurile.

Acum au început să le ia şi clădirile. N-am să înţeleg de ce toate guvernele s-au purtat criminal în ceea ce priveşte cercetarea, şi nu doar cea agricolă. Şi vom plăti cu vârf şi îndesat greşelile acestor 16-17 ani. Singura speranţă este faptul că Uniunea Europeană intenţionează să oblige ţările să aloce circa 3 procente din PIB pentru cercetare. Poate asta să-i mai trezească şi pe ai noştri, care au mai degrabă treabă cu îmbogăţirea decât cu progresul ţării româneşti.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

֩ Comentarii