Imprimati articolul

Ciobanii, dincolo de imaginea idilică a păstoritului

Când este vorba despre creşterea oilor putem afirma că, de-a lungul istoriei, am fost cei mai buni în Europa. Niciunde în această zonă geografică a continentului nu au existat atât de mulţi şi pricepuţi ciobani ca în România. Apogeul oieritului în ţara noastră avea să fie atins în 1984, când efectivele de oi erau de aproape 19 milioane capete, iar producţia de carne de oaie era de peste  200.000 de tone, producţia de lapte atinsese valoarea de 4.000 litri de lapte, iar producţia de lână era de aproximativ 40.000 de tone. Iată că, după 20 de ani de reformă agricolă, actualele efective de ovine au scăzut aproape la nivelul anului 1938, iar producţia de carne la 141.000 de tone. Cât despre lână, ea nu mai are nicio trebuinţă, iar producţia abia se ridică la valoarea de 22.000 de tone.

Ciobanii pe care îi mai avem se confruntă astăzi cu probleme tot mai dificile, începând cu modernizarea stânelor şi până la comercializarea produselor; ei trebuie să lupte din greu pentru a-şi susţine cauza şi pentru a asigura continuitatea oieritului în România. Despre aceste aspecte am discutat cu preşedintele Federaţiei Oierilor din România, domnul Ion Câmpeanu. Domnia sa este nu numai un oier şcolit, ci mai ales un crescător de oi ce doreşte să acceadă la statutul de fermier occidental. Situată la 32 de kilometri de Bistriţa, în comuna Teaca, stâna domnului preşedinte nu este cu nimic mai prejos decât cele europene, dacă ţinem seama de nivelul de productivitate şi de calitatea produselor din ţara noastră.

Curajul de a lucra cu bancherii

Domnul Câmpeanu se ocupă de creşterea oilor din perioada comunistă, dar dezvoltarea afacerii sale s-a împlinit în ultimii 20 de ani. Strădaniile sale de a pune pe picioare o afacere sunt cu atât mai lăudabile cu cât el a avut curajul să intre în conlucrare dură cu bancherii.

El recunoaşte că şi-a asumat un risc enorm împrumutând bani de la bancheri, dar consideră că doar aşa ar fi reuşit să concretizeze ce şi-a propus, mai ales în contextul în care programele structurale s-au dovedit a fi greu de accesat. Astăzi, numărul celor 150 de oi cu care a populat pentru început stâna a crescut la 1.500 de capete. A reuşit în timp să formeze un nucleu reproductiv valoros, care asigură continuitatea afacerii şi creşterea numărului de mioare.

Ţurcana Albă, în varianta bistriţeană

Rasa pe care a ales să o crească este Ţurcana Albă, în variantă bănăţeană, o oaie rezistentă, rustică şi care este profilată pentru producţie mixtă. Despre această rasă, domnul preşedinte ne-a spus că reprezintă un ecotip specific zonei şi care, datorită celor 20 de ani de ameliorare, prezintă particularităţi de dezvoltare corporală deosebite, având o producţie de lapte, carne şi lână mai mare decât celelalte rase de oi. Potrivit domniei sale, Ţurcana Albă nu are nevoie de condiţii aparte de creştere, fiind un animal care se pretează foarte bine atât sistemului de creştere în stabulaţie liberă, cât şi în adăpost.

Investiţie minimă      

Despre suma necesară construirii unei stâne şi dotării ei cu echipamentele aferente, domnul Câmpeanu spune că aceasta este de minimum 20.000 lei, în condiţiile în care nu se folosesc materiale de construcţie foarte scumpe. Potrivit domniei sale, din lipsa fondurilor care să le permită construirea unei stâne precum cele recomandate de confraţii europeni, cei mai mulţi dintre ciobani optează pentru materiale care pot fi întreţinute cu uşurinţă, durabile, dar care nu conferă stânei aspectul unei pensiuni de lux. Echipamentele necesare într-o astfel de unitate se rezumă practic la vasele folosite pentru colectarea şi prelucrarea laptelui. Stâna trebuie să fie concepută cu două încăperi: una destinată prelucrării laptelui, iar alta destinată păstrării produselor obţinute.

Calitativ, suntem totuşi competitivi

Aceasta este imaginea de ansamblu a unei stâne româneşti. Ce-i drept, nivelul de modernizare nu este atât de amplu ca în cazul stânelor europene, mulsul mecanic, spre exemplu, fiind un sistem foarte rar întâlnit în fermele noastre de oi. În pofida dotărilor rudimentare din stâne, ciobanii români nu se abat de la regulile impuse de Uniunea Europeană în ceea ce priveşte bunăstarea animalelor, igiena producţiei şi a procesului de preparare a produselor tradiţionale româneşti.

Deşi domnul Câmpeanu admite că modernizarea slabă a stânelor este un dezavantaj în competiţia cu fermierii străini, subliniază că şansele competitivităţii produselor româneşti stau mai degrabă în calitatea lor superioară. În opinia sa, România este una dintre puţinele ţări unde se mai practică ciobănitul adevărat. Domnia sa susţine că adevăratele probleme ale ciobanilor ţin mai degrabă de sprijinul mic acordat de stat, de valorificarea producţiei şi de implementarea unor norme, uneori aberante, şi toate acestea pe fondul unei rentabilităţi a afacerii dictate de foarte mulţi factori economici şi de cererea existenţă pe piaţă.

Opţiunea pentru piaţa intracomunitară

Din producţia de lapte obţinută în stână, domnul Câmpeanu face aproximativ 20.000 de tone de brânză anual. Mare parte din producţia de carne, aproape 60%, o valorifică la export, către ţări precum Grecia. Mieii care pleacă din stâna de la Teaca pentru a ajunge pe mesele europenilor sunt preluaţi de către centrele specializate din regiune, a căror principală activitate este exportul intracomunitar. A optat pentru această variantă datorită preţurilor avantajoase care i-au fost oferite. În toamna anului trecut preţul unui kilogram de carne de miel a fost de 9 lei, dar în funcţie de calitatea producţiei acest preţ poate creşte.

Promovarea produselor  tradiţionale, o problemă

O activitate importantă în stâna domnului preşedinte este şi prepararea produselor tradiţionale precum urda dulce, caşul şi telemeaua. Produsele sale au obţinut, de-a lungul vremurilor, nu doar aprecierile românilor, ci şi ale occidentalilor. În pofida tuturor recomandărilor care îndeamnă la consumul produselor tradiţionale atât de sănătoase, în România oieritul nu se bucură de suficientă promovare, iar în opinia domnului Câmpeanu pledoaria pentru modernizarea stânelor poate desfiinţa conceptul de produs tradiţional românesc. În cele din urmă, reţetele de preparare cunoscute din bătrâni vor ajunge să fie înlocuite de reţetele industriale ale procesatorilor.

Laura DOBRE
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

֩ Comentarii