Imprimati articolul

Cetatea scufundată Ada Kaleh mister, istorie, romantism, dragoste, legendă, frumuseţe, pace, suferinţe. Şi, de 40 de ani, nu mai e nimic.

Se implică cineva?

Nu ştiu cum facem noi, nu ştiu cum dregem, că ne alegem întotdeauna, în mai toate domeniile, „cei mai buni“ conducători. Exact pe cei care nu vor şi nu ştiu să facă nimic!
Dacă n-am avea prin funcţiile de conducere asemenea oameni, n-am mai importa hrană, am avea un învăţământ performant şi nu ar fi atâta prăduire în ţară. De ce am început aşa de acid acest text? Pentru că am înţeles încă o dată, deşi ştiam şi nu mai era nevoie şi de concluzia asta, că suntem tare delăsători. Şi, pe şleau vorbind, nu numai...

Lipsuri...

La un moment dat, prin drumurile mele, am ajuns, încercând să văd stânca gigantică de la Orşova, cu chipul lui Decebal, pe locurile unde în urmă cu patruzeci de ani exista, la propriu, după cum spun cei care au văzut locaţia, raiul. Insula Ada Kaleh...

Regi, împăraţi, generali, comandanţi, sultani au trecut pe aici şi au vrut pentru ei insula, purtând crunte războaie, dar Ada Kaleh a dăinuit. Şi au venit comuniştii, care i-au pus dinamită la temelie şi au spulberat-o în câteva clipe, ca să lase loc hidrocentralei de la Porţile de Fier, să dea lumină ţării! Au promis ei, comuniştii, că o reinventează pe Ada Kaleh un pic mai încolo, pe Insula Şimian. Dar nu s-a înfăptuit nimic din promisiunea făcută atunci, în 1968. Pentru că nu s-au ajuns banii destinaţi restaurării. Şi au mai venit şi postdecembriştii, oamenii timpului nostru, care s-au bătut la fel, cu cărămida în pectorali, că, pentru bunul mers al turismului românesc, gata, mai nasc o dată Insula Ada Kaleh! Dar - cum altfel? - nu... sunt bani.

Raiul cu adresă… flotantă

Ada Kaleh sau Insula Cetăţii... De fapt, aşa cum arată izvoarele scrise, a avut cel puţin 16 denumiri. Chiar Herodot, vizitând-o, a avut pentru ea propria denumire: Cyraunis. Şi, de secole, istoria s-a scris temeinic, sacadat, pe insulă. Avem timp şi spaţiu să amintim doar crâmpeie din ea. Iancu de Hunedoara, ban al Severinului, ar fi fortificat cel dintâi insula. Apoi, ba turcii, ba austriecii, depinde cine câştiga în război, îşi puneau amprenta pe insulă. Două sute de ani mai târziu peste Iancu, atunci când erau ei stăpâni, austriecii au fortificat, vreme de 20 de ani, temeinic insula. Atât de temeinic că, înainte de a fi scufundată, fortul era încă, voiniceşte, înfipt în pământul insulei, că în toate catacombele cetăţii se putea locui, că în cazemate se întocmiseră locuinţe, că, din piatra şi cărămida cetăţii, se făcuseră alte case.

Insula a avut pe rând alţi stăpâni. Când turcii au recâştigat-o ultima dată, biserica catolică a fost înlocuită de moscheea turcească, preotul de muezim sau imam, covorul roşu, greu de 500 kg, lung de 15 metri şi lat de nouă, dar de la sultanul Abdul Hamid, a fost întins pentru rugăciune, femeile au lăsat podoabele şi au luat feregeaua, fesul roşu a apărut şi el în peisaj. Şi, peste toate, au început să crească, pe lângă smochinii şi măslinii din vechime, chiparoşi, trandafiri, iasomie, smirnă, curmali, migdali, rodii. Să miroasă, în ibricul învârtit la nisip, cafeaua aromată.

Să râdă în borcane cea mai bună dulceaţă de trandafiri făcută vreodată. Să susure narghileaua în spaţiul din locuinţe, destinat bărbaţilor. Să se înfoaie în recipiente mari rahatul turcesc, locumul. Să zvâcnească de cadâne înmătăsate având papuci cu fir de aur Strada Principală, Ezarzia. Şi câte şi mai câte... Condeierii vremurilor au scris şi au tot scris despre mirajul exotic al insulei. Apoi, după Primul Război Mondial, Insula Ada Kaleh a devenit, la dorinţa celor care locuiau pe insulă, teritoriu românesc. Oază de orientalism, bucată de Levant, rai lângă Orşova şi, ceva mai departe, Drobeta Turnu Severin...

Aşa se credea despre Ada Kaleh. Şi, conform spuselor localnicilor, dar mai ales conform unui documentar realizat de Sahia Film, în anul 1968, cu doar câteva luni înainte de scufundare, aici chiar s-a scris, discret şi cu prisosinţă, în acelaşi timp, o pagină din epopeea celor o mie şi una de nopţi... Şi, brusc, aici sfârşitul lumii a venit mai devreme decât în restul planetei. Aici viaţa nu mai pulsează, ca pe alte tărâmuri. Cele aproape 600 de suflete, cât avea Ada Kaleh la momentul scufundării, s-au pierdut prin lume. Insula era, ai zice, cât o palmă. Doar 1.750 de metri lungime şi 500 lăţime. Dar raiul a avut adresă stabilă aici.

Şimian, locul sinistrului

Pentru comunişti, insula Ada Kaleh era doar un loc uitat de lume, care bloca înfiinţarea hidrocentralei, una dintre cele mai înalte din Europa acelui timp. Turcii au implorat autorităţile, s-au rugat lui Alah, au cerut ajutorul sfântului lor de pe insulă, Miskin Baba. Dar nici Dumnezeu al nostru, nici Alah al lor nu s-au pus cu şefii comuniştilor şi n-au stat în calea progresului iniţiat de ei. Mai mulţi oameni de cultură au cerut strămutarea comorilor inegalabile ale insulei într-o altă locaţie.

S-a găsit soluţia: Insula Şimian, situată în vecinătate, unde apele învolburate nu ajung. Aşa că s-a hotărât ca tot ce se găsea pe insulă să fie mutat la Şimian: cetatea, copacii, cazematele, băcăniile, cimitirul, locuitorii. Nimeni nu a vrut să se mute la Şimian. Doar cazematele şi cetatea, care nu au avut gură să vorbească, au fost mutate. Covorul persan, cel mai mare din România, a fost strâns şi dus la Constanţa, spre păstrare.

Fabrica de ţigarete fine a sucombat şi ea. Halviţa, sugiucul, rahatul, braga nu mai sunt, desigur, produse. La Şimian s-a instalat, demult, sinistrul. Cele 26 milioane de lei, alocate de comunişti, s-au terminat de vreo 30 de ani. Alte fonduri n-au mai fost alocate apoi. Proiectul de reamenajare a exoticei Ada Kaleh, la Şimian, există şi azi, dar statul nu are bani de aruncat pe... prostii.

Nina Marcu
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2010

֩ Comentarii