Imprimati articolul

Cetatea de sare de la Slănic Prahova

Omul modern, veşnic în căutare de nou, are azi parte de noi şi noi descoperiri, de oaze de linişte şi de sănătate. Iată, la numai 44 de kilometri de Ploieşti şi la 100 km de Bucureşti, turistul face cunoştinţă cu cetatea de sare de la staţiunea balneoclimaterică Slănic Prahova, mult căutată pentru aura sa tămăduitoare.
Unică în ţară şi în Europa, Salina Slănic este azi principala atracţie a staţiunii. Aceasta este formată dintr-un ansamblu de 14 încăperi, în formă trapezoidală, cu o suprafaţă de 78.000 metri pătraţi.

Ele sunt situate la o adâncime de 210 metri, unde temperatura medie este de 12°C. Mina de sare ce poartă un nume simbolic la români – Unirea – este astăzi o veritabilă ţintă pentru turismul balnear. Transformată în sanatoriu încă din 1970, mina, cu amenajări adecvate pentru agrement şi tratament al bolilor respiratorii, a devenit şi un obiectiv turistic.

Aici funcţionează un sanatoriu subteran, cu 50 de locuri, în care se ajunge cu un lift mai degrabă pentru amatorii de senzaţii tari. Îndată ce ieşi din „colivia“ ascensorului eşti uluit de imensitatea cetăţii de sare care ţi se înfăţişează în toată splendoarea ei în adâncurile pământului. Oriunde priveşti, totul este o adevărată minune, deopotrivă creată de natură şi de oameni.

Aici, în subteran, sanatoriul are o dotare corespunzătoare: paturi, scaune, mese pentru astmatici, personal medical de specialitate. În alte săli sunt amenajate terenuri de fotbal şi handbal, o pistă de alergare şi chiar un muzeu istoric în sare în care pot fi admirate busturile lui Traian şi Decebal, precum şi basorelieful lui Mihai Viteazul, bustul lui Mihai Eminescu, dar şi al lui Burebista! Tot aici se organizează concursuri naţionale şi internaţionale de aeromodelism.

Scurt istoric

În anul 1685, spătarul Mihai Cantacuzino a cumpărat de la localnicii din Slănic o parte a moşiei acestora. Trei ani mai târziu a organizat prima exploatare de sare pe Valea Verde, iar apoi o alta, la Baia Baciului.

În 1713, moşia Slănic a fost donată Mănăstirii Colţea din Bucureşti. Cu timpul sunt deschise aici şi alte mine de sare – în 1881, mina Carol, în 1912, mina Mihai, care a devenit prima din ţară iluminată electric. În 1943 s-a trecut la o nouă galerie, numită „Unirea“, aflată sub cele două mine existente deja – Carol şi Mihai. Din 1970, mina Unirea, cea de care vorbim, a devenit sanatoriu până în ziua de azi, unde mii de oameni descoperă fascinaţia adâncurilor tămăduitoare ale pământului românesc.

Cristea BOCIOACĂ
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.1, 1-15 IANUARIE 2009

֩ Comentarii