Imprimati articolul

Cei 40 de mucenici

Ei, cei 40, soldaţi la vremea când au trăit, au intrat în istorie şi religie şi au ajuns până la noi, pentru că, la vreme de restrişte, şi-au arătat dragostea şi preţuirea pentru Hristos.

Credinţă nestrămutată

În secolul al IV-lea, creştinii continuau să fie adesea oropsiţi şi prigoniţi pentru credinţa lor. Agricolae, mare general în cetatea Sevastia, era unul dintre cei care îl renega pe Iisus şi îi pedepsea aspru pe cei care credeau în el.

Când, în modul lui firesc, a cerut ostaşilor jertfe pentru zei, a aflat că patruzeci dintre soldaţii lui nu vor să se supună, pentru că sunt creştini. Generalul i-a chemat pe cei trei conducători ai soldaţilor la el – Chiron, Candid şi Domos – şi a încercat, cum am zice noi azi, să-i manipuleze, spunându-le că dacă nu aduc cuvenitele jertfe, vor înceta să fie oşteni şi vor sfârşi în chinuri groaznice. Cum ei au refuzat în continuare, Agricolae i-a aruncat pe ei şi pe ostaşii conduşi de aceştia în temniţă.

Fără pic de teamă, se spune că cei patruzeci s-au pus pe cântat psalmi şi, pe acest fond, li s-a arătat Iisus Hristos, care i-a îmbărbătat în vederea chinurilor cu care urmau să se confrunte. Şi soldaţii n-au mai avut pic de teamă. Nici când a venit şi generalul Lisie pentru judecata lor nu s-au înspăimântat.

După şapte zile au fost scoşi din temniţă şi judecătorii lor le-au cerut iar să se închine zeilor. Cum refuzul a venit din nou, mucenicii au fost luaţi la bătaie cu pietre. Dar, minune: nicio piatră nu îi lovea pe ei, ci se îndreptau împotriva agresorilor. Chiar Agricolae şi-a primit o piatră peste faţă, în felul acesta.

Aşa că a poruncit ca ostaşii să fie aruncaţi într-un lac. Toţi, în afară de unul, au îndurat apa îngheţată fără să crâcnească. Străjerul temniţei, văzând aşa ceva, a spus că şi el crede în Iisus şi a intrat în apă.

Numele său era Aglaie. Văzându-i vii şi după ce au stat în apa îngheţată, generalii au poruncit ca sfinţii să fie scoşi şi omorâţi în chinuri cumplite. După ce au fost ucişi, trupurile le-au fost arse şi oasele aruncate în râu. Dar osemintele lor luminau apa şi au fost adunate de episcopul Petru şi de alţi creştini. Ele se păstrează şi azi, chiar la noi în ţară, câteva fiind în unele biserici.

Obiceiuri

De sărbătoarea celor 40 de mucenici – măcinici, cum li se spune azi – se face curat în curţi, se scoate plugul din coşar, se face foc cu tot gunoiul rămas prin ogradă.

Copiii sar peste flăcări ca să nu se îmbolnăvească, iar cenuşa se pune la rădăcina pomilor, ca să fie belşug de fructe în vară. Şi, desigur, se fac măcinici. În unele zone, aceştia se fac din aluat care se coace în cuptor, cu miere şi nucă, iar în altele se fierb în apă şi se adaugă nuca şi zahărul la urmă.

De asemenea, mai ales bărbaţii, se spune că ar trebui să bea 40 de pahare cu vin, în amintirea celor 40 de ostaşi care şi-au păstrat credinţa.

(N.M.)
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 5, 1-15 MARTIE 2009

֩ Comentarii