Imprimati articolul

Ce recesiune, suntem în criză!

În acest număr, invitatul lui Gheorghe Verman este Adrian VASILESCU, consilier al Guvernatorului Băncii Naţionale.

Este vorba de un invitat special, care răspunde unor întrebări ce frământă deopotrivă clasa politică, comunitatea economică şi cu deosebire pe fiecare dintre noi. Domnia sa face acest lucru de pe poziţia specialistului în măsură să decripteze cauzele şi efectele acelor fenomene economice care produc marile distorsiuni ale zilelor noastre.

În criză suferă cele mai bune companii

G.V.: Domnule Vasilescu, ce se întâmplă cu recesiunea, cu acest „ger financiar“, ca să-l numim aşa?

A.R.: Trebuie să spun mai întâi că observ cum la noi se amestecă planurile şi vorbesc toţi laolaltă despre criză, recesiune şi depresiune, de parcă ar fi unul şi acelaşi lucru. Practic, în această perioadă toate privirile sunt îndreptate către Produsul Intern Brut, celebrul PIB.

Adică ceea ce produce o ţară într-un an, după ce s-au scos cheltuielile, pentru că orice producţie se face cu nişte cheltuieli. Întotdeauna există o linie zero, în funcţie de care se măsoară acest PIB. Ce este peste linia zero este creştere plus şi este bine când într-o ţară întâlnim acest fenomen. România, din 2000 are creşterea plus.

După ’89 noi am avut două perioade în care am fost în recesiune şi apoi în depresiune. Perioada anilor 1990-1992 şi 1997-1999, când s-au manifestat scăderi drastice sub zero ale valorii adăugate, însoţite de şomaj, inflaţie, deficit bugetar şi de cont curent mare. Acum nu putem spune că suntem nici în depresiune şi nici măcar în recesiune. Noi suntem în criză.

O etapă în care, după ce o economie a fost în urcare, la un moment s-a poticnit. Prin septembrie 2008, economia noastră a început uşor să coboare, dar nu a atins încă linia zero şi sperăm să nu se întâmple acest lucru nici în 2009.

O recentă prognoză făcută de Comisia Europeană vorbea de o creştere de 1,75, deci tot peste linia zero. Guvernul zice că vom avea o creştere de 2,50 a PIB-ului. Deci iată că nu suntem în recesiune, nu suntem în depresiune, dar suntem în criză, pentru că am început să coborâm.

Criza noastră are deocamdată două linii de demarcaţie: ea acţionează în două planuri. Unul este cel bancar, pentru că fluxul de valută care venea din străinătate s-a restrâns deodată, iar al doilea este exportul, pentru că cererea de produse româneşti în zona euro a scăzut drastic. Drept urmare, băncile nu au mai avut bani să plătească creditele în valută, iar fabricile noastre au încetinit producţia.

Faptul că am fost loviţi în export înseamnă că de fapt au fost lovite cele mai bune companii ale noastre. Culmea, în criză nu au avut de suferit întreprinderile leneşe, cele cu management deficitar sau cele unde tronează incompetenţa şi risipa.

Consumăm mai mult decât producem

G.V.: Ştim cu toţii că banii nu se fac uşor, dar sunt lesne de cheltuit şi, plecând de la această constatare, vreau să vă întreb: am fost noi, românii, mai risipitori în ultimii ani şi asta să fie una dintre cauzele pentru care pătimim acum?

A.V.: Lucrurile cred că sunt un pic mai nuanţate şi nu putem să le atacăm frontal. Trebuie să le luăm aşa, prin învăluire. Noi, românii, am avut foarte mulţi ani de suferinţă. Prin 2000 ne-am trezit că începe să se întremeze ceva în economia românească şi două locomotive au început să meargă mai repede şi să aducă bani în ţară: o locomotivă o reprezentau investiţiile, iar cea de-a doua era exportul.

Aşadar, pe aceste două baze am început să avem creştere economică şi toată lumea se întreba când oare o să se vadă acest lucru şi în casele oamenilor şi în viaţa lor în general.

A treia locomotivă a pornit în viteză, dar…

A.V.: Calculele arată că de prin 2002-2003 a pornit în viteză şi a treia locomotivă, consumul. Am ajuns astfel ca în 2008, an care a adus recesiune în foarte multe ţări dezvoltate, noi să avem o creştere economică de 8%. Aş putea spune că, sub aspectul creşterii economice, România a fost ţara cea mai dinamică din Europa în 2008, pentru că nimeni nu a mai avut în acest an o asemenea creştere. De asta şi suntem atât de încrezători că nu se va prăbuşi economia în 2009, când criza se adânceşte în restul lumii, pentru că avem încă ceva cheag.

Ei bine, faptul că am început să ieşim un pic la suprafaţă din închistarea noastră, sub aspectul bunăstării, ne-a făcut să devenim încrezători şi ceva lacomi. Consumul în România a crescut cu mult peste oferta internă de bunuri şi servicii. Am început să consumăm cu circa 20 de miliarde euro mai mult decât producem. Şi asta ne costă, în primul rând, în plan psihologic.

Dacă pentru ţările dezvoltate această criză a venit la timp pentru a reaşeza lucrurile, căci a fost prea multă risipă pe planetă, la noi a venit prea repede, căci nu am apucat să ne bucurăm prea mult de colţul de bunăstare pe care am reuşit să-l dezvoltăm. La noi magazinele sunt încă pline, oamenii cheltuiesc, dar criza ne va învăţa să trecem de la consumul excesiv la economisire.

Va veni un moment când vocea nevoii ne va spune stop, trebuie să consumăm mai puţin. E un dicton care spune: „Economisiţi şi veţi prospera“ dar acum, fiind în criză, nu se mai pune problema de prosperitate şi dictonul ar trebui să sune „Economisiţi şi veţi supravieţui“!

Economia, ca un cazan sub presiune

G.V.: Mijloacele de informare în masă ne-au obişnuit să fim cu ochii pe echivalentul leu-euro şi ni se spune insistent în ultima vreme că leul a căzut şi euro a atins pragul istoric. Este pertinentă această comparaţie? La ce foloseşte, în primul rând?

A.V.: Piaţa valutară, unde se fac schimburile între lei şi valută, reprezintă practic un cântar care ne arată în fiecare clipă câţi lei trebuie să scoatem noi din buzunar ca să cumpărăm un euro. Şi iată cum cursul valutar devine un termometru cu care măsurăm temperatura din economie.

Economia e ca un cazan sub presiune. Cursul valutar e ca o supapă care se deschide atunci când economia e sub presiune şi evacuează o parte din ea ca să nu pleznească cazanul. Practic, când euro urcă înseamnă că e presiune în cazan.

Banca intervine doar pentru a restabili echilibrul

G.V.: Cum poate interveni Banca Naţională într-un asemenea caz? Nu este contra naturii?
A.V.: Banca Naţională nu intervine niciodată ca sa schimbe natura lucrurilor cum este acest caz al creşterii cursului euro, ci doar când se strică echilibrul pe piaţă şi atunci când piaţa tinde să se stabilizeze.

Banca poate interveni când apare criza de valută pe piaţă, deoarece cursul este un raport între cererea de valută asigurată de lei şi oferta asigurată de valuta care intră în ţară euro, dolar etc.

Când fluxul de valută care intră tinde să se subţieze şi dereglează piaţa, atunci Banca Naţională poate să scoată valută la vânzare să asigure echilibru. Când, dimpotrivă, e valută prea multă, Banca intră şi cumpără valuta respectivă.

G.V.: Mulţi oameni se întreabă la ora aceasta: bruma de economii pe care o au în ce trebuie ţinută şi unde?

A.V.: Banii trebuie păstraţi în lei, la bancă.

G.V.: Momentul acesta dificil despre care discutăm, a fost creat sau ni l-a impus natura prin însuşi modul ei de a evolua în baza propriilor legi?

A.V.: Lumea a înmulţit prea mult banii şi, la un moment dat, s-a stricat raportul dintre muncă şi bani. Au apărut mai mulţi bani neacoperiţi prin muncă şi de aici criza.
Nevoia de restructurare

G.V.: Având în vedere ceea ce se întâmplă, ce şanse daţi economiei româneşti? Pentru că, iată, au trecut 20 de ani din decembrie ’89 şi carul n-a fost scos la drum drept, e încă în glod.

A.V.: Nu a fost scos la drum drept din câteva motive. În primul rând, un cuvânt care a fost rostit de foarte multe ori în aceşti ani, restructurare, a rămas doar o vorbă-n vânt. Acesta e primul cuvânt rostit de Carol I atunci când a devenit rege. De atunci, de la jurământul lui Carol şi până astăzi, România a avut continuu nevoie de această restructurare şi are şi în prezent.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 5, 1-15 MARTIE 2009

֩ Comentarii