Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Evenimente   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

     

Imprimati articolul

Cartoful ecologic din jurul casei

La prima vedere s-ar putea crede că este pretenţioasă cultivarea lui. Dar e bine să încercaţi, chiar dacă în primii trei ani o să obţineţi un cartof, să zicem, natural. Fără chimicale, în primul rând. Aceasta obligă însă la o muncă manuală mai multă, dar mai ales la urmărirea repetată a stării culturii. Pentru a veni în sprijinul celor care doresc să aplice acest sistem de cultivare vom prezenta tehnologia aplicată în satul Luna de Sus, comuna Floreşti, judeţul Cluj, pe malul Someşului Mic.

Factorii luaţi în studiu

Vom începe cu alegerea soiurilor. Specialiştii de la câmpul experimental au optat pentru trei soiuri olandeze, precum şi pentru un soi românesc. Toate aceste soiuri se cultivă în România şi pot fi găsite la centrele locale de seminţe. 

Variante de fertilizare

b1 – fertilizat pe sol, primăvara, înainte de plantare, cu îngrăşământ fosfatat EUROBIO 26 (doza 150 kg/ha) şi biofertlizator Azotofertil (doza 5 litri/ha);
b2 – fertilizat pe sol, primăvara, înainte de plantare, cu îngrăşământ fosfatat EUROBIO 26 (doza 150 kg/ha) şi biofertilizator Azotofertil (doza 5 litri/ha);
+ fertilizat în vegetaţie, la îmbobocire, cu biofertlizatorii Ecofertil P (doza 5 litri/ha) şi Biomit Plussz (doza 3litri/ha);
b3 – fertilizat în vegetaţie, la îmbobocire, cu biofertilizatorii Ecofertil P (doza 5 litri/ha) şi Biomit Plussz (doza 5 litri/ha);
b4 –  fără fertilizare.

Tratamentul - în vegetaţie, la apariţia de larve în stadiul L1, cu insecticid ecologic, cu gradurile:
c1 - tratament cu NOVODOR (doza 4 litri/ha);
c2 - tratament cu NeemAzal (doza 2 litri/ha).

Concluzii

• Soiul Adora a avut cea mai scurtă perioadă de vegetaţie, fiind urmat de Rustic, Santé şi Desirée. Santé este soiul care a reacţionat cel mai bine; în momentul de faţă se poate considera cel mai potrivit pentru cultivarea în sistem ecologic.

• În ceea ce priveşte influenţa fertilizării cu Eurobio 26, Azotofertil, Ecofertil P şi Biomit Plussz, s-a constatat că soiul Santé răspunde cel mai bine fertilizării, producţia obţinută depăşind martorul cu 5.015 kg. Fertilizanţii folosiţi pot să înlocuiască gunoiul de grajd şi urina, mai ales într-un asolament corespunzător, având şi efecte de protecţie împotriva bolilor.

• Influenţa fertilizării bio a fost resimţită asupra nivelului mediu de îmburuienare, numărul de buruieni pe unitatea de suprafaţă fiind semnificativ diminuat. Majoritare sunt dicotiledonatele anuale, cu o pondere medie la îmburuienare de 16,1%;

• Puţinele atacuri observate au fost limitate prin tratamentul cu NeemAzal. S-a acordat atenţie mare la tratamentele contra manei (Phytophthora infestans) şi alternariozei (Alternaria porii f. Sp. Solani), acestea fiind ţinute sub control cu zeamă bordeleză;

• Producţia maximă a fost obţinută la soiul Santé (29.867 kg/ha), pe locurile următoare situându-se soiurile Adora (25.650 kg/ha), Rustic (24.808 kg/ha) şi Desirée (23.097 kg/ha);

• Din analiza economică rezultă că soiul Adora, deşi nu a obţinut cea mai mare producţie, realizează totuşi cel mai mare venit pe unitatea de suprafaţă (30.805 RON) datorită valorificării pe piaţă la un preţ superior (1,8 lei/kg).

Drd. ing. Albert Imre Otto, USAMV Cluj-Napoca
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 9, 1-15 MAI 2010

Vizualizari: 761



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu


AGRO COMERT


MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole

FONDURI EUROPENE PENTRU PESCUIT - GHIDURILE SOLICITANTULUI - CLICK AICI !


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI