Imprimati articolul

Când Dumnezeu plânge… Nu sta deoparte!

E mult de atunci…, dar când eram copil am aflat de la mama că, uneori, Dumnezeu plânge!
În timp…, când viaţa m-a luat cu ea şi eu am luat viaţa ca pe o  prietenă, am înţeles că mama a avut dreptate.

Trăim nişte zile când Dumnezeu plânge… şi lacrima lui ne acoperă… ne acoperă casele, grădinile, câmpurile, ne acoperă vietăţile…, dar nu ne va acoperi sufletele. Mi-e gândul mereu la oamenii care au pierdut vieţi dragi lor, au pierdut case, au pierdut rodul pământului lor. Oamenii de acolo sunt ai noştri. Eu, tu, noi suntem ai lor. Nu ne putem lăsa… nu îi putem uita. Puţin… mai mult… şi toate adunate vor face bine, măcar un gram de bine! De aici, din câmpie, împreună cu dumneavoastră, vom încerca să ştergem lacrima, să aducem zâmbet şi să dăruim speranţă! Venim spre dumneavoastră cu rugămintea să ne adunăm... să fim mulţi şi puternici şi cu tot ce aveţi şi puteţi dărui să ne îndreptăm spre ei… cei trişti, speriaţi, săraci, dar nu singuri. Vă mulţumim!

Cu mult respect ,
Dr. Cornelia TÎLPEANU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 14, 16-31 IULIE 2010

֩ Comentarii