Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

     

Imprimati articolul

Campionatul Naţional de oină pentru juniori – Antena Satelor

La Căşeiu, oina a fost la ea acasă

În perioada 4-6 iunie, la Căşeiu, în judeţul Cluj, s-a desfăşurat prima ediţie a Campionatului Naţional „Antena Satelor” la oină pentru juniori II. Într-un cadru natural de o frumuseţe aparte, 11 formaţii de copii au depus energii poate nebănuite, pentru a asigura un spectacol de zile mari. Organizatorul competiţiei a fost postul naţional de radio „Antena Satelor” care, fără nicio exagerare, s-a întrecut pe sine. La buna desfăşurare a competiţiei şi-au mai adus aportul Primăria comunei Căşeiu, Consiliul Local Căşeiu, Federaţia Română de Oină (FRO), Revista „Lumea Satului“, Direcţia pentru Sport a judeţului Cluj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj şi postul de televiziune regional Someş TV. Mai bine de 7 ore, ascultătorii au fost conectaţi la eveniment prin postul de radio Antena Satelor, iar finala mare a competiţiei a fost transmisă integral, de reputatul crainic sportiv, Ilie Dobre.

Locurile trei şi patru au fost adjudecate de echipele Prima Prundeni (Vâlcea) şi respectiv Grupul Şcolar „Ştefan Anghel“ Băileşti (Dolj), iar primele două locuri de Dinamic Coruia (Maramureş) – locul I şi Spicul Horia (Constanţa) – locul II. Merită remarcat faptul că jucătorul cu vârsta cea mai fragedă din competiţie, Daniel Rus – 8 ani şi jumătate – a fost atracţia finalei. Daniel Rus joacă pentru Dinamic Coruia şi este titular pe postul de mărginaş 1, pe culoarul de ducere. În finala competiţiei a avut o evoluţie de excepţie, reuşind să scape neatins pe ambele culoare. Maramureşeanul, cu puţini centimetri mai înalt decât bastonul folosit la bătaie, este una din marile speranţe ale oinei româneşti.

Dinamic Coruia a câştigat Cupa Prietenia

Duminică, 6 iunie, în comuna maramureşeană Coruia s-a disputat Cupa Prietenia la oină pentru seniori. Formaţia locală, Dinamic, a câştigat competiţia după două victorii simetrice, obţinute cu scorul de 16-5, în faţa celor de la Tisa Sighetu-Marmaţiei şi Spicul Horia. În cel de-al treilea meci al competiţiei Tisa i-a învins pe cei de la Spicul Horia cu scorul de 8-2.

La Gherăeşti, oina a surclasat baseballul

În perioada 4-6 iunie, pe cocheta bază sportivă din comuna Gherăeşti, judeţul Neamţ, a avut loc o impresionantă manifestare sportivă, care a cuprins două competiţii de oină şi una de baseball. Pe terenul principal s-a desfăşurat mai întâi Cupa Gherăeşti, o competiţie de tradiţie în comuna nemţeană, care este organizată în fiecare an odată cu sărbătorirea „Zilelor Gherăeştiului“. Primele trei locuri au fost ocupate de: Biruinţa Gherăeşti (I), Straja Bucureşti (II), Biruinţa II, Gherăeşti (III).

Destăinuri şi opinii la faţa locului

Prof. Florea Pisică, antrenorul echipei de oină „Spicu Horia“ – Constanţa
„Lotul de juniori II, prezent aici, este cel mai bun pe care îl avem. Cu el ne-am prezentat la toate competiţiile, jucând chiar şi la seniori. Avem şi loturi de juniori I, dar şi de seniori cu vârste de până la 30 de ani. Am convingerea că acest sport va câştiga teren în viitor şi spun acest lucru având în vedere că numai în Constanţa avem deja şapte echipe jucătoare de oină, la diverse niveluri.“

Cristi Liviu, jucător de oină „Spicu Horia“ – Constanţa

„M-a atras la acest sport echipa, jocul în sine, dar şi faptul că este foarte antrenant şi chiar creativ, aş putea spune. Le recomand tinerilor să practice acest sport şi să participe la cât mai multe competiţii.“

Bogdan Ionescu, Radio Antena Satelor, sufletul competiţiei de la Căşeiu

„Am participat la organizarea evenimentului de aici în primul rând pentru că este o zonă interesantă şi atractivă, iar în al doilea rând pentru că ne-am propus anul acesta să promovăm Ardealul cu toate obiceiurile de aici. Dar, în acelaşi timp, vrem să câştigăm cât mai mulţi ascultători în această zonă.“

Gheorghe Ghelmez, redactor-şef Radio Antena Satelor

„Ne-am implicat în promovarea acestui sport de aproape doi ani, când am semnat un parteneriat cu Federaţia Română de Oină, devenind partenerii oficiali ai acesteia. Deoarece am simţit că acest sport trebuie ajutat, am hotărât să ne implicăm şi în organizarea competiţiilor, nu doar în mediatizare. Am constatat şi că autorităţile locale sunt interesate de acest sport, fiind dornice să se implice în organizarea acestor competiţii. Vrem să lărgim cadrul acestora, să mergem pe faze regionale cu toate echipele de oină din ţară, iar  finala să se desfăşoare între câştigătorii din aceeaşi zonă.“

Tatiana Mircea, realizator programe Antena Satelor

„Mă bucur că Radio Antena Satelor alături de Lumea Satului încearcă să aducă la lumină, pe lângă obiceiurile şi tradiţiile noastre strămoşeşti, şi sportul naţional care trebuie promovat nu numai în România. În plus, este şi un îndemn către tinerii care, în loc să petreacă timpul liber la calculator, ar putea să practice mai degrabă, un sport.“

Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină

„La manifestarea de la Căşeiu au participat 11 echipe, un număr record pentru o competiţie de juniori desfăşurată probabil în ultimii 15-20 de ani. Ne bucură faptul că într-o perioadă atât de dificilă echipele au reuşit totuşi să facă rost de fonduri pentru a fi prezente la această competiţie.“

Mihuţ Gavril, primarul comunei Chiueşti – Cluj

„Am jucat timp de 20 de ani oină, pe cel mai greu post, centru II, şi în tot acest timp am fost căpitan de echipă. De atunci încoace oina a decăzut mult, în primul rând din lipsa fondurilor, dar şi a interesului, pentru că cei care nu cunosc acest sport îi uită istoria. Trebuie spus că: oina nu înseamnă doar mişcare, ci şi istorie. Apoi, când joci oină trebuie să fii inteligent, să-ţi foloseşti mintea, să ai forţă în braţe ca să poţi lovi cu bastonul mingea, dar şi agilitate, ca să te poţi strecura şi apăra. Un jucător complet este cel care ştie să îmbine toate aceste calităţi.“

Ilie Dobre, comentator de fotbal

„Trebuie să mărturisesc sincer că oina este un sport pe cât de spectaculos pe atât de dificil de comentat pentru că are multe reguli. În ultimul timp a renăscut, or noi nu am mai urmărit cam de multă vreme acest sport naţional. Ca şi comentator trebuie aşadar să mergi cât mai des la competiţii, să cunoşti foarte bine jocul. Pe viitor cred că trebuie să primeze relaţiile dintre organizatori, federaţie şi cei care au posibilitatea să ajute. Eu cred ca semnele revigorării există şi sunt convins că, dacă se perseverează, acest sport îşi va câştiga locul meritat!“

Călin Moje, antrenorul echipei câştigătoare CS „Dinamic Coruia“, Maramureş
„Oina este sportul nostru naţional, atât de frumos şi de spectaculos, iar prin această competiţie am dovedit acest lucru încă o dată. Cred că toată lumea care a fost prezentă la Căşeiu a avut ce vedea pentru că finala din acest an a fost una de excepţie.“
În cea de a doua zi a manifestării, CS Straja Bucureşti a ales tot Gherăieştiul ca loc de desfăşurare pentru Memorialul „Ioan Dobrescu“, turneu organizat în memoria unuia dintre cei mai activi secretari generali ai FR Oină. Soţia sa a fost prezentă la competiţie şi, cu lacrimi în ochi, a înmânat trofeele câştigătorilor.

Pagini realizate de I. Banu şi Cristian Ghena
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 12, 15-30 IUNIE 2010

Vizualizari: 693



֩ Comentarii

 
֠ 1.     Miron Florin Daniel(Dutu) -- (5-July-2010 )
A fost foarte frumos si mi-a placut cum au organizat totul.M-am distrat si m-am bucurat ca am putut onora cu prezenta noastra la acest campionat.Mi-a parut foarte bine ca echipa Dinamic Coruia a castigat daca noi nu am ajuns in finala.Mi-a facut mare placere ca am participat si sper sa mai particip si la editia urmatoare .In concluzia a fost frumos.

Răspunsurile la întrebarile dumneavoastră le puteţi găsi în revista tiparită. Abonaţi-vă acum la Lumea Satului şi veţi avea gratuit suplimentul Agro-Business. Detalii aici

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI