Imprimati articolul

Câinele, dincolo de a fi cel mai credincios animal

• Toxocaroza – un pericol pentru copiii noştri

Un principiu de bază în medicină, conform căruia e mai bine să previi decât să combaţi, este pe deplin aplicabil în cazul toxocarozei, o zoonoză în care principala sursa de infecţie pentru om o reprezintă ouăle parazitului Toxocara canis eliminate de câine.  Mai mulţi cercetători susţin că infecţia cu Toxocara canis este foarte frecventă, practic toţi căţeii se nasc infectaţi, iar peste 20% dintre câinii adulţi elimină ouă prin materiile fecale care contaminează solul, aceasta reprezentând, la rândul lui, sursă de contaminare pentru om.

Răspândire

Răspândirea ouălor este posibilă prin ploi, vânt, mişcarea animalelor şi a oamenilor, pe distanţe mari în raport cu locul de depunere. Ele pot fi găsite pe străzi, pe păşuni, în parcuri, în grădini. Copilul se poate infesta fără a avea contact direct cu un câine. Ouăle sunt aderente la blana căţeilor şi copiii pot să se infesteze mângâind aceste animale. În afara copiilor, mai sunt expuşi la contaminare şi adulţii care îngrijesc câinii în canise, mai ales cei care au unele deficienţe imunologice, gunoierii, grădinarii, zidarii etc.

Ouăle embrionate sunt elementul infectant. Ele aderă uşor la pielea de pe degetele omului şi acesta le introduce în gură pe nesimţite. Infestarea prin transfer de la o gazdă la alta nu trebuie să fie exclusă, deoarece larvele de Toxocara pot rămâne viabile într-o gazdă de transfer până la nouă ani.

Efectele toxocarozei asupra omului

În marea majoritate a cazurilor, toxocaroza urmează o evoluţie subclinică şi multe infestaţii nu sunt diagnosticate ca atare. Numai cazurile grave reţin atenţia, cum ar fi afectarea ochiului până la orbire. Deoarece larvele trăiesc în organismul uman mai mulţi ani, este posibilă acumularea lor odată cu înaintarea în vârstă a pacientului. Cele mai multe cazuri clinice evidente sunt semnalate la copiii aflaţi în jurul vârstei de patru ani. Copiii cu devieri ale comportamentului alimentar (pică, geofagie) şi care trăiesc în condiţii neigienice sunt mai predispuşi. Ouăle cu larve de stadiul doi sau trei, ajunse în tractul digestiv al omului, eliberează, sub acţiunea sucurilor digestive, larvele care migrează prin vasele mezenterice spre ficat şi, de aici, spre pulmon. Se întorc la cord şi, prin circulaţia arterială, sunt distribuite în tot corpul.

Destul de repede, larvele cresc şi devin mai groase decât diametrul capilarelor sanguine. Străbat pereţii vasculari şi migrează în ţesuturile din jur. Traseul tisular al larvelor este marcat de hemoragii şi necroze, de prezenţa celulelor inflamatoare, în majoritate polinucleare eozinofile. Deşi răspândirea este aleatorie, se pare că larvele sunt mai frecvent găsite în sistemul nervos central, unde nu pot fi recunoscute mult timp de sistemul imun.

Localizare

În cazurile de infecţie masivă cu ouă larvate sunt posibile două localizări importante: în ochi şi în viscere.  Forma oculară survine în principal la copii şi adolescenţi. Principalul simptom este o scădere brutală a vederii în ochiul atins. Examenul oftalmologic relevă aspecte inflamatoare (uveită, endoftalmie, hialită, papilită) şi/sau leziuni retiniene granulomatoase; mase inflamatoare („ouă de furnici“) pot să fie observate la periferia cristalinului. Toxocaroza viscerală se întâlneşte, tipic, la copiii mici care, nesupravegheaţi, se joacă în parcuri şi pe străzi contaminate cu ouă de la căţeii infestaţi.

Simptome

Cel mai frecvent întâlnite sunt la copiii sub şase ani: febră, eozinofilie, tuse şi perturbarea funcţiilor hepatice. În unele cazuri se înregistrează doar tusea şi respiraţia astmatică. Copiii bolnavi nu cresc sau chiar pierd din greutate, sunt hipoenergici, au dureri musculare şi, periodic, febră. La mulţi pacienţi boala este autolimitată la 12-18 luni.Severitatea simptomelor depinde nu numai de cantitatea de ouă larvate ingerate de către copil şi de răspunsul imunologic al pacientului, ci şi de localizarea larvelor. La unii pacienţi, larvele ajung în creier, cord, ficat şi ochi, cazuri în care simptomele vor fi pe măsura funcţiilor afectate.

În toxocaroza oculară se constată clinic o serioasă diminuare a activităţii vizuale, acompaniată adesea de strabism. Este tipică apariţia unei leziuni granulomatoase în apropierea petei oarbe. În stadii mai avansate se instalează endoftalmia cronică, cu dezlipiri de retină, glaucom şi orbire. În unele cazuri, simptomele sunt nespecifice şi de intensitate medie: astenie cronică şi eozinofilie. Se mai pot înregistra: astm, alergie, epilepsie, paralizie şi hepatită. Deşi ruta de migrare a larvelor de Toxocara la om nu este precis cunoscută, au fost descrise puternice reacţii în ficat şi pulmon. Organismul uman reacţionează alergic la prezenţa larvelor de Toxocara. Când ajung în pulmon, reacţiile sunt de tip astmatic. Toxocaroza a mai fost incriminată în geneza diferitelor manifestări de ordin alergic, cum ar fi urticaria cronică, artrite reacţionale sau angioedeme.

Prevenire şi tratament

Tratamentul toxocarozei este şi astăzi o problemă delicată, depinzând de localizarea şi de numărul larvelor. Riscurile există pentru orice tratament antiparazitar. Mai multe medicamente au fost testate pe animale, dar sunt rare studiile randomizat controlate pe oameni, astfel încât există foarte puţine substanţe disponi­bile pentru tratamentul bolii la om.

Metodele prin care ne putem proteja copiii de această periculoasă zoonoză sunt: tratamentul câinilor pe care îi deţinem ori de câte ori ne recomandă medicul veterinar şi, ce e mai important, semnalarea la autorităţile locale a prezenţei câinilor fără stăpân, care se ştie că nu beneficiază de asistenţă sanitară veterinară şi care constituie un real pericol atât pentru noi cât şi pentru animalele noastre de companie. De asemenea, prevenirea infestării sau a reinfestării copiilor este bazată pe respectarea regulilor generale de igienă. Supravegherea copiilor de către părinţi este o activitate care trebuie să fie permanentă.

Dr. Lidia Chiţimia
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2010

֩ Comentarii