Home   Despre noi   Abonamente   Video   Articole   Oferte   Anunturi   Newsletter   Forum   Contact   Arhiva
 

PARTENERI MEDIA

www.lumeasatului.ro trafic.ro

     

Imprimati articolul

BRONŞITA INFECŢIOASĂ AVIARĂ

Bronşita infecţioasă aviară (BI) este o boală contagioasă de natură virală care evoluează acut cu semne respiratorii grave la puii de găină. La găinile adulte boala produce tulburări ale ouatului, cu deprecierea calităţii ouălor. Bronşita infecţioasă este răspândită pe toate continentele, având o incidenţă crescută în unităţile avicole cu creştere intensivă.

Mortalitate mare la pui

Agentul etiologic al bolii este un virus din familia Coronaviridae. Rezistenţa virusului în condiţiile mediului extern este mică, fiind sensibil la căldură, lumina solară şi la diferite antiseptice. La infecţia cu virusul bronşitei infecţioase sunt receptive în mod natural găinile. Cei mai receptivi sunt puii de până la 5-10 zile, la care se înregistrează cea mai mare mortalitate. Boala se atenuează pe măsura înaintării în vârstă.

Curcile şi porumbeii nu se dau bătuţi

Din unele ferme de fazani localizate în apropierea fermelor de găini unde
s-au constatat tulburări respiratorii şi deprecieri ale calităţii ouălor s-a izolat virusul de bronşită infecţioasă. Curcile sunt rezistente la virusul bronşitei infecţioase, iar porumbelul este refractar la infecţie.

Sursele de infecţie

Boala are o mare difuzibilitate în efectiv, sursele principale de infecţie fiind păsările bolnave şi cele recent trecute prin boală care elimină virusul prin secreţiile respiratorii şi prin fecale.  Transmiterea virusului se realizează în principal pe cale aerogenă şi mai rar pe cale digestivă, odată cu apa şi furajele contaminate. Există şi riscul transmiterii bolii de la un lot la altul prin personal sau prin ustensilele contaminate. Factorii stresanţi alimentari şi de microclimat (temperatură, ventilaţie) agravează evoluţia bolii.

Accese de sufocare, tuse, strănut, somnolenţă, puful şi penele zbârlite

Perioada de incubaţie a bolii este de 28-36 ore, iar semnele clinice sunt variabile în funcţie de vârsta păsărilor şi de virulenţa tulpinii de virus. Astfel, la puii mici de găină (2-10 zile) se observă dificultate în respiraţie. Puii stau cu ciocul întredeschis, prezintă accese de sufocare, tuse, strănut, scurgeri nazale, sunt somnolenţi, cu aripile lăsate, cu puful şi penele zbârlite şi se aglomerează sub sursele de căldură.  Uneori apare conjunctivita şi sinuzita. Morbiditatea este de 100%, iar mortalitatea este de 30-50%. La puii de 3-6 săptămâni boala evoluează cu sindrom respirator mai şters, dar consumul de furaje şi apă este redus, iar puii slăbesc.

La găinile adulte ouătoare semnele respiratorii sau tulburările generale nu sunt evidente, constatându-se doar scăderea ouatului şi afectarea calităţii ouălor (ouă cu coaja depigmentată, moale, rugoasă sau deformată).  Tulburările de ouat se pot complica cu peritonite viteline exprimate prin dilatarea abdomenului şi „poziţie de pinguin“. Procentul de fecunditate şi ecloziune a ouălor este scăzut.

Diagnostic

Diagnosticul prezumtiv se pune pe datele epizootologice, pe baza contagiozităţii mari a bolii, fiind dificil de pus pe semnele clinice din cauza asemănării cu alte boli cu manifestări respiratorii. Confirmarea diagnosticului se face numai prin examene de laborator, cu teste pentru diagnosticul de bronşită infecţioasă, prin reacţia de inhibare a hemaglutinării, precum BITEST-ul.

Tratament

Nu există un tratament specific în BI. În forma evolutivă clinic a bolii se vor lua măsuri de înlăturare a factorilor de stres şi de combatere e efectelor secundare cu antibiotice sau chimioterapice cu spectru larg: COLISTIROM, DOXICICLINĂ, ENROFLOXAROM şi AMOXINEOVIT.

Viorica Chiurciu, doctor în medicină veterinară
S.C. ROMVAC COMPANY SA
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 7, 1-15 APRILIE 2010

Vizualizari: 427



֩ Comentarii

--> Click aici pentru a adauga un comentariu



MUZEUL NATIONAL AL AGRICULTURII

Ziare.com

ziare-pe-net.ro stiri in timp real!

Anunturi agricole


© 2005-2011 REVISTA LUMEA SATULUI