Imprimati articolul

Banatul, în fruntea devastării sistemelor de irigaţii

În condiţiile în care, oricum, Timişul s-a confruntat în ultimii ani cu o scădere drastică a suprafeţelor agricole cultivate, seceta care s-a făcut simţită din plin anul trecut e un argument în plus pentru mulţi producători agricoli să abandoneze munca pământului. În afară de conceperea unor strategii antiinundaţii abstracte, Ministerul Agriculturii nu i-a ajutat pe agricultorii afectaţi de secetă, tarifele pentru irigaţii nefiind accesibile pentru majoritatea. În plus, în condiţiile în care seceta făcea ravagii în vestul ţării, se „exporta“ apă în Ungaria din Mureş...

Date de referinţă

Teoretic, prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, Ministerul Agriculturii oferea producătorilor agricoli posibilitatea de a-şi iriga culturile în zonele în care în judeţ mai există sisteme de irigaţii. Nu era însă un serviciu gratuit, chiar dacă existau subvenţii în domeniu. Astfel, potrivit tarifelor publicate de Ministerul Agriculturii, pe partea de vest a ţării, pe Sucursala ANIF Timiş - Mureşul inferior exista un tarif de livrare a apei mult prea mare pentru a fi suportat de către agricultori.

Totuşi, spunea Constantin Blagoiescu, director tehnic al ANIF Timiş, faţă de anul 2008, în 2009 au existat mai multe solicitări pentru irigaţii. Pe partea de vest a ţării, suprafaţa contractată în 2009 de către sucursala vestică a ANIF a fost de 10.630 ha. O suprafaţă infimă în comparaţie cu totalul suprafeţei agricole din zona Banatului. „Suprafaţa totală aflată în sisteme de irigaţii pe Arad, Timiş şi Caraş-Severin este de 34.000 ha, dintre care doar 13.550 ha sunt în stare de funcţiune…“, spunea reprezentantul ANIF Timiş. Chiar şi suprafaţa care figurează ca irigată pe zona Banatului - 10.630 ha - e împărţită disproporţionat. „Aradul a avut 8.520 ha contractate pentru irigare, în timp ce Timişul a irigat doar 2.200 ha.

Marea devastare

Dacă reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Timiş spun că sisteme de irigaţii mai există în judeţ pe aproximativ 60% din suprafaţa pe care o acopereau acestea înainte de 1989, există însă voci care declară că au rezistat distrugerilor postrevoluţionare mai puţin de 30% din fostul sistem de irigaţii timişean. „În Timiş, înainte de 1989 erau acoperite de sisteme de irigaţii câteva zeci de mii de hectare, multe fiind pe zona dintre Şag şi Lugoj, care acum nu mai există“, spune deputatul timişean Valeriu Tabără, preşedintele Comisiei pentru Agricultură a Camerei Deputaţilor.

Management

Pe termen lung, Autoritatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare şi-a anunţat intenţia de a obţine fonduri, comunitare sau guvernamentale, pentru un plan de combatere a deşertificării şi de diminuare a efectelor secetei, plan a cărui valoare cumulată a fost estimată la aproximativ 955 milioane de lei. Cu aceşti bani se doreşte reabilitarea, modernizarea şi menţinerea în funcţiune a 91 de amenajări de irigaţii ale Autorităţii Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare. Din păcate, Timişul nu e cuprins decât marginal în acest plan.  Conform Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Timiş, nu prea au existat în ultima perioadă fonduri structurale europene care să poată fi atrase pentru realizarea de investiţii în domeniul irigaţiilor.

Un pact aberant

Deşi Timişul este unul dintre judeţele grav afectate de secetă, din vestul ţării se „exportă“ în Ungaria o cantitate deloc neglijabilă de apă pentru irigaţii. Această tranzacţie a fost parafată în baza unui acord româno-ungar pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat în septembrie 2003.

Acordul cu pricina a fost reactualizat cu un contract, prin care Autoritatea Naţională pentru Îmbunătăţiri Funciare se obligă să asigure, prin prestarea serviciilor specifice de îmbunătăţiri funciare, transferul unui volum de 1.700.000 metri cubi de apă brută. În anii trecuţi, pe baza extrapolării acelui acord, s-au livrat chiar şi 3.000.000 de metri cubi de apă, uneori la preţuri mai avantajoase decât cele pentru producătorii români.  Întrebat despre această stare de fapt, directorul executiv al ANIF Arad, Traian Vlaicu, a declarat că nu cunoaşte amănunte legate de acest contract, dar că, existând acel acord româno-ungar şi contractul adiţional, livrările de apă către ţara vecină trebuie onorate.

O nouă variantă

„Părţile contractante întreprind toate acţiunile legislative, administrative şi tehnice în vederea îmbunătăţirii sau cel puţin a păstrării stării actuale a apelor. Cele mai importante obiective sunt prevenirea, combaterea, limitarea şi controlul efectelor dăunătoare transfrontaliere (ale inundaţiilor, secetei, poluărilor accidentale)“, se menţiona în acel acord româno-ungar.

Această prevedere din actul parafat în 2003 şi încă un fragment din acelaşi acord, care specifica faptul că „se poate realiza transferul apelor pentru diferite utilităţi (alimentarea cu apă şi pentru evacuarea apelor la sistemele de irigaţii, la pescării, la unităţile industriale şi în scopul nevoilor ecologice, cu condiţia ca aceste activităţi să nu împiedice evacuarea apelor interne şi să nu producă efect transfrontalier negativ“) au fost fructificate de către partea maghiară, care a reuşit astfel să-şi rezolve problema irigaţiilor pe o suprafaţă deloc neglijabilă cu ajutorul apelor transferate din Mureş. Pactul, evident, e bilateral, însă părţii române nu i-a venit încă o asemenea idee. Nu e însă primul acord de acest fel în care statul român îşi asumă o serie de obligaţii, nefiind în stare să-şi revendice şi drepturile derivate.

Clement LUPU
REVISTA LUMEA SATULUI NR. 10, 16-31 MAI 2010

֩ Comentarii