Eram tentat să spun că încep, dar cum ele, parangheliile la care fac referire, sunt în continuă desfăşurare de mai bine de două decenii, n-am decât să mă împac cu gândul existenţei lor veşnice, câtă vreme democraţia în care credem că ne aflăm şi dreptul la „libera exprimare“ ne vor permite să ne desfăşurăm după bunul plac.

Făceam odată un calcul al zilelor în care se munceşte în ţara asta şi al celor în care semenii noştri petrec.

Exceptând sărbătorile legale, dar luând în calcul pe cele religioase, zilele onomastice şi cele de naştere cu zilele de dinainte şi de după, necesare pregătirii şi… binemeritatei odihne de după petrecere, apoi cele două zile libere de la sfârşitul fiecărei săptămâni, la care se mai adaugă aşa-zisele serbări câmpeneşti ori „zilele comunei“, sărbătoarea nu ştiu cărui produs agricol sau nonagricol, animal sau animăluţ, ajungem uşor la concluzia că românii mai mult petrec decât muncesc.

Cred că de-acum nu-i mai sunt aproape nimănui străine vestitele sărbători ale iei, bujorului, liliacului, pepenilor, zmeurului, murului, vinului etc., dar nici cele ale veveriţei, ţapului şi nu cred că suntem departe de a auzi şi de cele ale ursului, vulpii, câinelui, vacii, boului şi inventarul ar putea continua.

Fără îndoială că mai toate cele trebuincioase omului merită a fi aduse şi readuse în memoria publicului prin toate mijloacele şi în toate împrejurările cel puţin pentru a nu ne uita originile, mai cu seamă portul, obiceiurile culinare şi toate cele care ne-ar putea face viaţa mai uşoară, frumoasă şi sănătoasă. Dar de aici şi până a căuta cu lumânarea, cum se spune, ocazii de a ieşi în evidenţă cu orice preţ mi se pare de-acum mai mult decât o sfidare la adresa normalităţii.

Aud deseori despre astfel de manifestări comunale, săteşti, organizate prin te miri ce cătune, cărora li se atribuie şi câte-un slogan de mai să crezi că acolo s-a descoperit minunea din a opta zi. Când colo, un alt prilej de întâlnire a neamului cu nu ştiu ce politician gata să mai vândă din „gogoşile“ ce i-au mai rămas după ultima prezenţă printre alegători. „Curat murdar, coane Fănică“, ar spune şi azi un Pristanda.

Sunt, fără îndoială, utile întâlnirile celor care au cu adevărat de spus câte ceva şi de la care ai ce învăţa. Mă gândesc la întrunirile fermierilor, expoziţiile cu demonstraţii, prezentările privind oportunităţile de afaceri şi de accesare a unor fonduri, toate de natură a conduce la progres, performanţă şi creşterea calităţii vieţii. Restul mi se par simple paranghelii consumatoare de bani şi „creatoare“ de imagine. Atât.

Ion BANU